Cum un grup de conchistadori spanioli, în frunte cu Francisco Pizarro, a pus capăt Imperiului Incaș
Condus de conchistadorul Francisco Pizarro, un grup de spanioli a sfidat dinastia incașă. Conchistadorilor le-a luat mai puțin de zece ani „pentru a o îngenunchea”.
Pe calul său, un bărbat bărbos în armură strălucitoare a intrat în Cusco în data de 15 noiembrie 1533. În piața principală, acest spaniol, Francisco Pizarro, a declarat locuitorilor că Imperiul Inca aparținea acum Coroanei spaniole.
Amable-Paul Coutan
Conchistadorul, care sosise cu doar un an mai devreme, era bucuros. Preluarea puterii a fost o simplă formalitate. Pentru a înțelege cum a reușit Pizarro să doboare atât de ușor Tahuantinsuyu, giganticul Imperiu Inca, care se întindea pe o suprafață de 900.000 de kilometri pătrați din Columbia până în Chile de astăzi, trebuie să ne întoarcem cu 30 de ani în urmă. La sosirea primilor spanioli în Lumea Nouă.
Fascinat de descoperirile lui Cristofor Columb, Pizarro, fiul nelegitim al unui ofițer de infanterie din provincia Extremadura, a debarcat în Caraibe în 1502.
La fel ca toți conchistadorii, visa să colonizeze noi teritorii pentru a se îmbogăți. În 1519, l-a întâlnit pe exploratorul Vasco Nuñez de Balboa, care traversase Istmul Panama cu șase ani mai devreme pentru a naviga de-a lungul coastei Pacificului până în Anzi. El a aflat de existența unui „mare popor dintr-o țară muntoasă”.
Citește și: Povestea lui Vasco Núñez de Balboa, exploratorul european care a descoperit existența oceanului Pacific
Până atunci, niciun spaniol nu se apropiase de el
La fel ca și Hernán Cortés, vărul lui Pizarro, toți au pus ochii pe teritoriul aztecilor și al mayașilor (în Mexic și Guatemala de astăzi). Cinci ani mai târziu, Pizarro a reușit în sfârșit să organizeze o expediție pe coasta Pacificului datorită sprijinului financiar și logistic al unui conchistador pe care l-a întâlnit în Istmul Panama: Diego de Almagro. Această „călătorie” avea să-i schimbe destinul și pe cel a zece milioane de incași.
Cronicari spanioli din secolul al XVI-lea, cum ar fi Piedro Cieza de León, relatează că a întâlnit un emisar al lui Huayna Cápac, împăratul incașilor, pe malul Golfului Guayaquil (în Ecuadorul de astăzi).
Acest emisar i-a spus o poveste incredibilă. Stăpânul său domnea peste un teritoriu vast, Tahuantinsuyu. Poporul său, incașii, îl venerau pentru că îl reprezenta pe Viracocha, zeul care a creat lumea, și pe Inti, zeul Soarelui.
wikipedia.org
Imperiul său era alcătuit dintr-o rețea de regate supuse voinței sale. Avea o armată și locuia într-un palat din Q’osqo (Cusco), înconjurat de nobili, panaqas și preoți devotați lui Pachamama, zeița Mamei Pământ.
În încheiere, emisarul i-a spus că stăpânul său mânca numai cu veselă de aur. Ochii lui Pizarro s-au luminat. Nu mai exista nicio îndoială în mintea lui că această țară era El Dorado. Un tărâm mitic cu orașe de aur. Fantezia conchistadorilor.
În anul următor, Pizarro a explorat pentru a doua oară coastele Columbiei, Ecuadorului și Peru. Scopul era să afle despre obiceiurile și obiceiurile populațiilor locale. Spaniolii și-au făcut timp pentru a studia funcționarea imperiului.
wikipedia.org
Incașii nu știau nimic despre europeni. La întoarcere, Pizarro i-a spus „asociatului” său, Almagro, că a sosit momentul să abordeze acest teritoriu, pe care îl va numi de acum înainte Pirú, numele unui râu columbian pe care tocmai navigase.
Cucerirea Lumii Noi
În 1529, conchistadorul a făcut o lungă călătorie la curtea spaniolă pentru a obține „dreptul de cucerire”. S-a întors în Lumea Nouă cu trei caravele. La bord se aflau 168 de soldați – inclusiv cei trei frați ai săi, Gonzalo, Hernando și Juan Pizarro – 37 de cai și 4 tunuri. Cucerirea putea începe. Armada a debarcat pe insula Puná, în Golful Guayaquil, în ianuarie 1531.
Inițial, Pizarro nu avea de gând să înfrunte acest imperiu de aproximativ zece milioane de locuitori cu atât de puțini oameni. Insula a servit drept avanpost, iar spaniolul avea de gând să aștepte sprijinul unei a doua flote, condusă de Almagro, înainte de a debarca pe continent.
Dar o informație a schimbat totul. A aflat că împăratul Huayna Cápac murise cu trei ani mai devreme de variolă, introdusă pe Noul Continent de compatrioții săi. În 1525, virusul a ajuns în regiunea ecuadoriană. Coincidență? Anul și locul corespund întâlnirii dintre Pizarro și emisarul lui Huayna Cápac.
Potrivit cronicarilor spanioli, boala a făcut 200.000 de victime în nordul imperiului. O mană cerească pentru Pizarro. Mai ales că moartea lui Huayna Cápac și a fiului său moștenitor declanșase timp de trei ani un război de succesiune între doi descendenți: Huascar și fratele său vitreg Atahualpa.
Pizarro nu și-ar fi putut dori o situație mai ideală. I-a cerut lui Almagro să amâne plecarea flotei sale pentru a avea o idee mai bună despre acest război civil. Timp de un an, pe insula Puná, a adunat informații despre conflictul dintre nord, zona lui Atahualpa (numit mai târziu de spanioli „Bastardul din Quito”), și sudul, loial lui Huascar, suveranul legitim, descendent al nobilimii din Cusco.
168 de oameni împotriva Imperiului Incaș
John Everett Millais
Pizarro și cei 168 de soldați ai săi au debarcat în portul Tumbes în 1532, imediat după ce armatele lui Atahualpa l-au învins pe Huascar. Ajuns într-o regiune care îl susținea pe „Bastardul din Quito”, i-a asigurat pe șefii locali că îl susține pe Atahualpa. Regatele Canarilor, Chachapoyas, Chancas și Huancas i-au deschis drumul, de pe coasta ecuadoriană până în valea Cuzco. Un fel de „covor roșu” lung de 2.400 de kilometri.
Odată ajuns la periferia capitalei, conchistadorul și-a schimbat strategia. În această zonă se aflau comunitățile, ayllus, cele mai loiale lui Huascar. Popoarele din valea Cusco au fost primele colonizate de incași, în secolul al XIII-lea.
Devotamentul lor față de nobilime era de neclintit, pentru că le permitea să se îmbogățească. Pizarro era în posesia acestor informații. Jucând din nou cartea oportunismului, i-a asigurat că Atahualpa nu avea legitimitatea de a conduce imperiul și apoi a format o alianță cu șefii incași din Cusco.
wikipedia.org
În data de 16 noiembrie 1532, tot prin înșelăciune, a reușit să-l captureze pe Atahualpa în Cajamarca și să-l execute aproape un an mai târziu. Între timp, Huascar fusese asasinat de oamenii „Bastardului din Quito”. Pizarro nu mai avea acum rivali. Reușita sa a fost să scape de doi împărați fără a fi nevoit să lupte.
În data de 15 noiembrie 1533, spaniolii au deschis din nou focul pentru a cuceri Cusco. Dar de data aceasta, Pizarro și oamenii săi au fost sprijiniți de trupele lui Almagro, care veniseră ca întăriri.
Așa se face că aproximativ 1.000 de conchistadori au atacat centrul simbolic al imperiului. Călare pe cai, acești cavaleri în armură, înarmați cu pistoale cu roată, halebarde, archebuze și tunuri din fontă, i-au zdrobit pe incașii înarmați cu topoare și sulițe.
Cronicarii spanioli au transformat această scenă într-un episod aproape legendar. Bărbații lui Pizarro și Almagro sunt descriși ca niște semizei care se confruntă cu războinici speriați. Simbolul prăbușirii imperiului.
Nașterea răscoalei incașe
Capturarea capitalei Cusco a reprezentat nașterea rebeliunii incașe. O rebeliune întruchipată de un singur om: Manco Inca. Aliat al lui Pizarro în timpul campaniei acestuia împotriva lui Atahualpa, acest frate mai mic al lui Huascar a fost făcut împărat de către conchistador în 1534.
A fost o încoronare iluzorie, scopul său fiind de a preveni orice încercare de rezistență din partea nobilimii din Cusco. Căci puterea era în mâinile lui Pizarro, stăpânul nordului din ceea ce este astăzi Peru, cunoscut sub numele de Noua Castilie, și Almagro, stăpânul sudului, cunoscut sub numele de Noul Toledo.
Și capitala? Orașul se afla sub conducerea celor trei frați Pizarro, care au comis o serie de torturi și abuzuri. În plus, autoritățile spaniole au introdus „encomienda”, un sistem de muncă forțată. În doi ani, această formă de sclavie a făcut zeci de mii de victime în Anzi.
Manco Inca a decis să se revolte. Conducătorul marionetă a reușit să fugă din Cusco în 1536 și să își formeze o armată. Câteva luni mai târziu, a revenit în forță sub numele de Manco Cápac II, un tribut adus legendarului împărat care a murit în 1528. În spatele lui, 30.000 de războinici. De la Ollantaytambo, o fortăreață aflată la 60 de kilometri de Cusco, incașul a condus mai multe asalturi asupra orașului pe o perioadă de opt luni.
A fost un asediu sângeros, în care spaniolii s-au confruntat cu un inamic hotărât. Unul dintre frații Pizarro, Juan, a fost ucis în timpul luptelor. Dar Manco Cápac II și rebelii săi, epuizați, s-au retras în cele din urmă. Refugiindu-se la Vilcabamba, la 200 de kilometri de Cusco, rebelul andin i-a hărțuit pe conchistadori, care erau atunci implicați într-un conflict intern.
O nouă eră colonială
Încă de la cucerirea capitalei Cusco, cu trei ani mai devreme, Pizarro era în conflict cu Almagro.
În timpul absenței sale, Pizarro, ocupat cu fondarea unui oraș pe coasta Pacificului, Ciudad de los Reyes („Orașul Regilor”, astăzi Lima), și-a numit frații guvernatori ai orașului Cusco. O umilință pentru Almagro, căruia îi fusese încredințată partea sudică a teritoriului.
La întoarcerea sa din campanie, în 1537, i-a provocat pe frații Pizarro. Incașii, care fuseseră deja distruși de războiul de succesiune dintre Atahualpa și Huascar, s-au trezit în tumultul unui alt război civil între oamenii care țineau cu Pizarro și cei care erau de partea lui Almagro.
Învins în bătălia de la Salinas din 26 aprilie 1538, Diego de Almagro a fost executat de Hernando și Gonzalo Pizarro. Ca răzbunare, fiul său, Almagro cel Tânăr, l-a ucis pe Francisco Pizarro în data de 26 iunie 1541 în casa sa din Cusco. Îngrijorat de faptul că Noua Spanie se prăbușea în haos, împăratul Carol al V-lea a decis, un an mai târziu, să facă din colonia sa andină Viceregatul Peru.
Primii săi reprezentanți au organizat asasinarea lui Almagro cel Tânăr în 1542 și a lui Gonzalo Pizarro în 1548, urmată de întemnițarea lui Hernando Pizarro. Între timp, Manco Cápac al II-lea a fost asasinat în Vilcabamba de către un emisar spaniol. Conchistadorii au făcut loc unei noi ere coloniale care avea să dureze 300 de ani și care avea să-i eradicheze pe incași. „Marele popor al unui ținut muntos” pe care Francisco Pizarro visase să-l cucerească.