Putem spune că acum avem totul la discreție. Bani să fie și cumperi tot ce îți dorești, de la cele mai luxoase automobile, până la cele mai râvnite bijuterii.
Nu putem spune însă același lucru și despre Epoca de Aur, în care legile comuniste dădeau tonul. Cozile nesfârşite, apa cu raţia şi lipsa de curent sunt doar câteva din lucrurile care au influenţat negativ acele timpuri. Pe lângă toate altele, lipsa hrănii era cea mai mare problemă.

Cei care au trăit în perioada comunistă își amintesc probabil cum se trezeau dimineața să stea la rând pentru un kilogram de carne și câteva ouă. Inconvenientul era că nu exista un singur magazin de unde ai fi putut să iei tot ce îți dorești. Nici vorbă de asta. Pentru carne era un rând, pentru ouă un alt rând sau pentru pâine un altul și toate la magazine diferite.

Existau și persoane descurcărețe, care apelau la cunoștințe pentru a face rost de mâncare. Așa că, unii mergeau în Ungaria și procurau alimente, alții aveau rude care lucrau pe vapor și așteptau ca aceștia să le aducă blugi, cafea și portocale.

Pui de Avicola, vodkă poloneză Wiborova, coniac Bastio, prăjitura Cuib ori înghețata Polar erau unele dintre delicatesele din România comunistă. Dacă acum există diverse sortimente de suc, în trecut oamenii nu prea aveau din ce alege. Pepsi Cola era o raritate, iar Brifcor, la 3 lei sticla, trebuia agitat înainte de a fi băut, pentru că lăsa depuneri.

Dacă acum de Black Friday oamenii se înghesuie să cumpere cât mai multe lucruri la jumătate de preț, sau aleargă prin mall-uri în perioada Crăciunului ca să cumpere cadouri pentru cei dragi, înainte de ’90 oamenii alergau după pâine, ulei, zahăr și stăteau la cozi exorbitante. În plus a existat și perioada cartelelor alimentare, când toate alimentele de bază erau raționalizate.

Consumerismul ne-a făcut să ne schimbăm. Toate reclamele ne îndeamnă să cumpărăm orice, chiar dacă poate de unele lucruri chiar nu avem nevoie.

În Epoca de Aur hainele erau mai mult făcute în casă decât cumpărate și orice gaură într-o bluză sau într-o șosetă se cârpea imediat. Vremurile s-au schimbat și între timp oamenii au devenit tot mai preocupați de modă. Așa am început să plătim bani grei pentru numele brand-ului, să cumpărăm tot felul de bluze ori rochii de la designeri celebrii, modele pe care de cele mai multe ori mamele noastre și le confecționau singure.

În perioada comunistă nu exista Internet, iar vizionarea celor două ore de program pe care le difuza Televiziunea Română nu reprezenta nici un fel de distracţie.

De altfel, să ai propria maşină în perioada comunismului era cel mai excentric vis. O mașină costa nu mai puțin de 70.000 de lei, o sumă uriașă. Dar pentru că benzina era din ce în ce mai greu de procurat (exista și aici o rație lunară), Ceaușescu a decis ca mașinile să circule alternativ. Cele care aveau ultima cifră a numărului de înmatriculare cu soţ circulau o duminică, cele care se terminau în cifră fără soț mergeau cealaltă duminică.

Amintirile din Epoca de Aur sunt multe, plăcute sau neplăcute. Unora le-a mers bine atunci, altora nu. Unii îl regretă pe Nicolae Ceaușescu, iar alții sunt indiferenți, pentru că nu au trăit în acele vremuri. Cert este că, totul se schimbă.

Mai jos îți prezentăm câteva lucruri desprinse din România comunistă.

Ciocolată

ciocolata

Sticla de Pepsi și Cico

alimente-comunism-omofon6

Navetă de Pepsi

alimente-comunism-omofon

Sticlă de ulei

alimente-comunism-omofon7

Alimentara

alimente-comunism-omofon12
alimente-comunism-omofon11

Sticle de sifon și coș-sticle de lapte

alimente-comunism-omofon2
alimente-comunism-omofon1

Drajeuri

drajeuri-omofon

Coșul de Alimentară

alimente-comunism-omofon9
alimente-comunism-omofon8

Carne 35Lei

alimente-comunism-omofon13

Carne 37Lei

alimente-comunism-omofon14

Prețuri comuniste

alimente-comunism-omofon15
alimente-comunism-omofon16
alimente-comunism-omofon17

Citește și: Cum arăta orașul București în 1990, după căderea Comunismului

Coadă la ouă

alimente-comunism-omofon24

Coadă la Alimentară

alimente-comunism-omofon19
alimente-comunism-omofon20

Coadă la legume/fructe

alimente-comunism-omofon18

Coadă la brânză (1982)

alimente-comunism-omofon21

Coadă la butelii (1985)

alimente-comunism-omofon22

Coadă la carne

coada-carne

Coadă la ulei

alimente-comunism-omofon25

Magazin comerț Btt

alimente-comunism-omofon26

Magazin Cora

alimente-comunism-omofon28

Complex Comercial Central

alimente-comunism-omofon27

Cartelă alimente perioada comunistă

alimente-comunism-omofon29
alimente-comunism-omofon30

Cartelă rația de pâine

alimente-comunism-omofon31

Cartelă rația de alimente

alimente-comunism-omofon32Sursa: Google