Nu îți trebuie prea mult timp, pentru a înțelege că cineva are nevoie de ajutor. De cele mai multe ori poți ajuta o persoană chiar și cu un simplu cuvânt. De altfel, toți suntem oameni, iar noi, oamenii avem nevoie unii de alții. Viața este scurtă. Nu trebuie să ratăm nicio șansă pentru a ne perfecționa umanitatea.

Dragostea este simplă, fiind tot ce avem cu adevărat. Ea ne leagă și tot ea ne face ceea ce suntem.

O organizaţie care militează pentru drepturile copiilor a pus la punct un experiment în care un băieţel de 11 ani a fost lăsat să tremure de frig, într-o staţie de autobuz din Oslo.

Experimentul a fost organizat de SOS Children’s Villages International şi este parte a unei campanii ample de atragere a atenţiei asupra conflictului din Siria şi, mai ales asupra situaţiei copiilor refugiaţi sau care şi-au pierdut familiile în urma războiului.

Johannes Lønnestad Flaaten, un băieţel de 11 ani, a fost lăsat în staţia de autobuz St. Hanshaugen, din capitala Norvegiei. Îmbrăcat foarte subţire pentru iarna din nordul Europei, copilul tremura pe bancă fără să ceară ajutorul nimănui. O cameră ascunsă instalată peste drum urma să înregistreze câţi oameni îl vor ajuta pe micuţ din proprie iniţiativă.

Când era întrebat de ce se este neînsoţit şi îmbrăcat atât de subţire pentru vremea de afară, Johannes răspundea că e plecat într-o excursie cu şcoala şi s-a pierdut de colegii săi.

În clipul de mai jos poți observa reacția norvegienilor. Tu ai fi rămas nepăsător într-o astfel de situație?

Sursa: lifebuzz
ARVE Error: src mismatch

provider:    youtube
url: https://www.youtube.com/watch?v=L9O8j9QPZc8#t=79

src: https://www.youtube-nocookie.com/embed/L9O8j9QPZc8?start=79&feature=oembed
src mod: https://www.youtube-nocookie.com/embed/L9O8j9QPZc8?start=79
src gen: https://www.youtube-nocookie.com/embed/L9O8j9QPZc8