Cum erau pedepsite în Evul Mediu bârfitoarele
Ca și în societatea modernă, multe doamne din Evul Mediu se întâlneau adesea pentru a discuta despre cele mai recente evenimente, mai precis pentru a bârfi. Dar, în trecut, această activitate era pedepsită aspru. Femeile care aveau obiceiul de a bârfi erau obligate să poarte așa numitul căpăstru al lui Scold. De altfel, aceeași pedeapsă era valabilă și pentru bărbații cărora le plăcea bârfa.
Dispozitivul era o mască înspăimântătoare, confecționată din fier. O bucată de metal se întroducea în gura vinovatului și, în felul acesta persoana în cauză nu mai putea vorbi. Uneori, în loc de acea bucată de metal putea exista chiar și un vârf ascuțit, care străpungea limba vinovatului, dacă încerca să vorbească.
Cine aplica această pedepsă? Ei bine, chiar soțul bârfitoarei. Bărbatul era obligat să își pedepsească soția, în astfel de situații.
În Evul Mediu, pedepsele corporale, erau un lucru obișnuit. În plus, se considera că durerea este o cale de a obține iertarea pentru păcatele comise.
La sfârșitul secolului al XVI-lea, această pedeapsă prin care bârfitoarele erau obligate să poarte căpăstrul lui Scold a fost anulată. Nu se știe dacă atunci acest obicei era tot mai rar întâlnit, însă cert este că acesta nu a dispărut.