Cum a schimbat „Magna Carta” cursul istoriei: Documentul semnat în 1215 a pus bazele sistemului legislativ democratic modern
Magna Carta, acordată oficial de regele Ioan al Angliei în data de 15 iunie 1215, este unul dintre cele mai influente și esențiale documente din istoria omenirii. Această cartă remarcabilă a revoluționat echilibrul puterii prin limitarea autorității monarhului și prin instituirea unui mecanism esențial de responsabilizare a regelui.
O dispoziție cheie din Magna Carta, cunoscută sub numele de „clauza de securitate”, prevedea formarea unui consiliu format din 25 de baroni însărcinați cu monitorizarea respectării Cartei de către regele Ioan. În cazul în care regele nu reușea, acest consiliu avea autoritatea de a-i confisca castelele și pământurile, asigurând în mod eficient respectarea de către rege a principiilor enunțate în document.
Deși Magna Carta nu și-a atins inițial obiectivul propus, acela de a asigura pacea între regele Ioan și baroni, aceasta a schimbat istoria. Această cartă revoluționară a servit drept catalizator pentru evenimente transformatoare precum Războiul civil englez și Războiul de independență american. Moștenirea sa durabilă rămâne o dovadă a puterii extraordinare pe care o deține o simplă bucată de hârtie, capabilă să modeleze traiectoria națiunilor și a societăților.
Problemele regelui Ioan
În mijlocul eforturilor contemporane de a reînvia imaginea regelui Ioan, dovezile istorice susțin în mod covârșitor că domnia sa a fost un dezastru fără echivoc. Până în anul 1215, Ioan suferise deja pierderea aproape totală a imperiului continental al tatălui său în favoarea francezilor. Ulterior, eforturile sale disperate și împovărătoare din punct de vedere financiar de a recuceri aceste teritorii s-au dovedit zadarnice.
După o înfrângere zdrobitoare în fața francezilor la Bouvines în 1214, Ioan a fost din nou umilit și obligat să plătească despăgubiri rivalului său, Filip al II-lea.
În cadrul sistemului feudal de la acea vreme, banii și soldații necesari pentru războaiele externe veneau direct de la baroni, care aveau fiecare propriile pământuri și o armată privată. După ce au vărsat sume mari de bani în buzunarele lui Ioan pentru campaniile sale militare nereușite, aceștia nu au fost impresionați de lipsa de beneficii și, după Bouvines, au început să dea semne serioase că nu mai sunt de partea lui Ioan.
Regele Ioan, în contrast puternic cu viteazul și martialul său frate mai mare, Richard Inimă de Leu, nu avea același comportament ferm și războinic. În plus, trăsăturile personale ale lui Ioan nu l-au făcut să fie pe placul multor baroni. Liderul acestora, Robert FitzWalter, nutrea o animozitate profundă față de Ioan, după ce îl acuzase anterior că a încercat să îi agreseze fiica. În plus, FitzWalter a fost implicat într-un complot de asasinare a regelui în 1212.
Documentele istorice atestă nepopularitatea regelui Ioan în rândul baronilor, atât din cauza defectelor sale personale percepute, cât și a presupusei sale abateri. Relația tensionată dintre Ioan și baroni, întruchipată de antagonismul față de el al unor figuri influente precum Robert FitzWalter, a complicat și mai mult peisajul politic din timpul domniei sale.
Conflictul se intensifică
wikipedia.org
De-a lungul primelor luni ale anului 1215, încercările lui Ioan de a-l implica pe papă – împreună cu angajarea în secret a mii de mercenari francezi – nu au făcut decât să intensifice disputa. După ce discuțiile purtate la Londra au eșuat, baronii au renunțat la legăturile lor feudale cu regele în aprilie și au început să mărșăluiască în marile orașe ale Angliei. Printre acestea se număra și Londra, care le-a deschis porțile fără luptă.
Papa Inocențiu al III-lea refuzând să se implice direct, influentul arhiepiscop de Canterbury Stephen Langton – care era respectat de ambele părți – a organizat negocieri oficiale de pace. Acestea urmau să aibă loc la Runnymede, o pajiște de lângă Londra, în luna iunie.
Această locație era considerată o zonă de mijloc sigură între castelul regalist Windsor și fortăreața de la Staines. Acolo, John, Langton și baronii seniori s-au întâlnit cu principalii lor susținători și au început să caute o soluție care să convină tuturor.
În urma unor deliberări și negocieri intense, rezultatul eforturilor lor s-a materializat în carta istorică a drepturilor cunoscută sub numele de Magna Carta, conform historyhit.com.
Obiectivele documentului Magna Carta
Disputele dintre baroni și regi nu erau o noutate – și nici soluțiile scrise – dar Magna Carta a depășit plângerile individuale ale baronilor și a început să abordeze puterile și responsabilitățile generale ale regelui la un moment dat.
Concesiile făcute nu par deosebit de radicale pentru ochii moderni, însă clauzele care prevăd protecția împotriva întemnițării arbitrare (chiar dacă pentru baroni) și a bisericii împotriva intervenției regale evidente sunt concepte consacrate în prezent în centrul ideii occidentale de libertate.
În plus, carta prevedea limitări ale plăților feudale către monarh.
Limitarea în orice fel a puterilor regelui a fost o măsură extrem de controversată la acea vreme, după cum reiese din faptul că, mai târziu, papa a calificat Magna Carta drept „rușinoasă și înjositoare … ilegală și nedreaptă”.
Cu astfel de controale umilitoare și fără precedent asupra regelui, războiul civil a fost întotdeauna probabil – mai ales după ce baronii au creat într-adevăr un consiliu de securitate pentru a se asigura că Ioan se ține de cuvânt.
De ce a fost Magna Carta importantă?
Earthsound
Magna Carta cuprinde 63 de clauze, dintre care cele mai cunoscute sunt clauza 39, care prevede că „Niciun om liber nu va fi închis, deposedat de drepturile sau posesiunile sale, proscris sau exilat sau privat de statutul său în vreun fel, nici nu vom recurge la forță împotriva sa și nici nu vom trimite pe alții să facă acest lucru, cu excepția judecății legitime a egalilor săi sau a legii țării.”, și clauza 40 „Nimănui nu vom vinde, nimănui nu vom refuza sau întârzia dreptul sau dreptatea.”
– Doyle, James William Edmund
Magna Carta a devenit un simbol al libertății în secolele mai recente, deoarece a fost folosită ca temelie pentru documente constituționale importante precum Declarația drepturilor din 1791 a Statelor Unite și Declarația universală a drepturilor omului a Organizației Națiunilor Unite (1948).
Reeditări ale documentului Magna Carta
Mai târziu, Ioan a revenit asupra acordării Magna Carta, cerându-i papei Inocențiu al III-lea permisiunea de a o respinge pe motiv că a fost forțat să o semneze. Suveranul pontif a fost de acord și, în august, a declarat Carta nulă. Această acțiune a declanșat izbucnirea Primului Război al Baronilor, care va dura doi ani.
Când Ioan a murit în octombrie 1216, fiul său Henric a devenit rege, iar Magna Carta a fost reeditată la scurt timp după aceea – deși de data aceasta clauza de securitate și alte părți au fost omise. Acest lucru a contribuit la instaurarea păcii și a pus bazele continuării domniei lui Henric.
În următoarele câteva decenii, lupta dintre baroni și monarhie a continuat, iar Magna Carta a fost reeditată de mai multe ori. Într-adevăr, reeditarea finală a cartei a avut loc abia în 1297, moment în care fiul lui Henric, Edward I, se afla pe tron. În 1300, șerifii au primit responsabilitatea de a pune în aplicare carta în întregul regat.
De-a lungul secolelor următoare, Magna Carta a avut o semnificație care a crescut și a scăzut. După ce a devenit un fel de relicvă, carta a cunoscut o renaștere în secolul al XVII-lea, când a fost folosită ca sursă de inspirație pentru parlamentari (care aveau nemulțumiri similare baronilor) în războiul lor împotriva regelui Carol I.
În cele din urmă, Carol a pierdut acest război și a fost executat. Odată cu el au dispărut și ultimele speranțe pentru o monarhie absolută. O luptă paralelă împotriva impozitării considerate nedrepte și capricioase s-a desfășurat în coloniile americane ale Marii Britanii în cursul secolului următor. Formarea Statelor Unite autoproclamate a fost puternic influențată de principiile-cheie și de drepturile legale stabilite în Magna Carta.