Pe pământ există nenumărate locuri fascinante, iar copacii aplecați din Noua Zeelandă sunt unele dintre acele frumuseți naturale, de la care nu îți mai poți lua ochii.

La prima vedere ai impresia că ai în față un peisaj ireal, dat faptul că poziția arborilor este ieșită din comun, însă totul are o explicație rațională.

În Slope Point (unul din cele mai sudice puncte din Noua Zeelandă), locul în care aceste minuni naturale se găsesc, vânturile polare reci lovesc constant coasta stâncoasă dinspre sud, obligând astfel copacii să crească aplecați puternic spre nord, în forme care mai de care mai ciudate. Cu timpul, puieții plantați au crescut fiind loviți permanent de vânturile din Oceanul Sudic. Ramurile lor s-au aplecat din ce în ce mai mult spre nord, pentru a rezista cât mai bine vântului. În plus, păstorii și fermierii locali au plantat acești copaci pentru a oferi un refugiu împotriva furtunilor.

În zonă nu găsești multe așezări, doar câteva stâne și câteva sate de păstori. Însă aici poți admira unele dintre cele mai interesante peisaje din lume. Din păcate, nu este ușor de ajuns în Slope Point, pentru că nu există nici măcar un drum până în zonă. Cel mai apropiat traseu se află la aproximativ 30 de minute de mers pe jos.

Însă, merită efortul, iar atmosfera din acel loc o să te facă să uiți de toate grijile cotidiene. Stâncile abrupte și câmpurile luxuriante îți vor bucura atât privirea, cât și sufletul.

rosedeane

Andre Wagner

Andre Wagner

anita363

oneeighteen

martindavies63

Seth Mazow

dandownunder

Robert Thomson


Citește și: 12 copaci uimitori care par a fi de pe altă planetă


Zac Henry

Corinne Staley

geoftheref

Seabird Nz

Amusing Planet

Amusing Planet

Amusing Planet


Citește și: Faimoasa casă din sticlă, construită în jurul unui copac de 12 metri