Ciprian Porumbescu: Povestea unui compozitor legendar, care și-a găsit sfârșitul la 29 de ani
Ciprian Porumbescu, numele care răsună în inimile iubitorilor muzicii clasice, este considerat unul dintre cei mai talentați compozitori și muzicieni ai României. Viața sa scurtă, dar intensă, a fost marcată de genialitatea sa muzicală și de contribuțiile remarcabile pe care le-a adus patrimoniului cultural românesc.
Născut în data de 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei, Stupca, Ciprian Porumbescu (pe numele la naştere Ciprian Golembiovski) a crescut într-o familie modestă, măcinată de lipsuri. Familia sa a fost foarte săracă, astfel că Ciprian Porumbescu nu a avut parte de o formare muzicală continuă şi completă.
Matei corina maria, CC BY-SA 4.0
Însă, chiar și așa, chiar dacă a fost chinuit de tuberculoză și bântuit de umbra unei iubiri imposibile, visătorul Ciprian Porumbescu și-a transformat trăirile în cele mai frumoase opere muzicale. În cei 29 de viață, acesta a compus cât pentru o viaţă întreagă.
Stilul muzical al lui Porumbescu este caracterizat de o combinație subtilă între elemente romantice și tradiționale românești. Melodiile sale și armoniile rafinate reflectă influențe din folclorul românesc, aducând o frescă sonoră plină de emoție și originalitate. Compozițiile sale o muzicalitate aparte, în care exprimă artistic o serie de trăiri personale, gânduri şi idei.
Îndrăgostit de muzică încă de la o vârstă fragedă, Porumbescu are onoarea să-l întâlnească pe muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al lui Chopin. Pentru a culege cântece populare, Carol Miculi şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, acesta fiind găzduit chiar în casa familiei Golembiovski.
Românul avea pe atunci doar 7 ani, însă a rămas profund impresionat de Carol Miculi și de pasiunea lui pentru muzică. Ciprian a primit primele lecţii de vioară la şcoala din Ilişeşti, în satul din apropiere, şi apoi, urmând gimnaziul la Suceava, a început să studieze pianul şi orga.
Până în anul 1873 a studiat la gimnaziul superior de la Suceava. Din cauza sărăciei, Porumbescu locuia cu chirie în încăperi mici, pline de igrasie. Din cauza lipsei banilor, nici alimentația nu era pe primul plan pentru el. Își dorea doar să facă muzică. Însă, în acea perioadă grea, artistul s-a îmbolnăvit de tuberculoză.
Dragostea pentru Berta Gordon
În 1874 s-a înfiinţat, la Cernăuţi, societatea studenţească „Arboroasa”, după numele vechi al Bucovinei. Porumbescu a fost cel care a compus imnul ei, fiind coordonatorul corului și, în ultimul an de seminar, președintele societății. Suferea des de răceli cu febră puternică, era mereu chinuit de frisoane, dar îndată ce se simțea mai bine – Porumbescu revenea la pasiunea sa: muzica.
Ceea ce l-a chinuit a fost și dragostea sa pentru Berta Gordon, o fată pe care a întâlnit-o în timp ce mergea în vacanță la Stupca. Artistul s-a îndrăgostit iremediabil de Berta Gordon, însă relația dintre cei doi a fost una imposibilă. Fiindcă familiile celor doi erau de confesiuni diferite, și o relație între Porumbescu și Berta era imposibilă. Astfel că fata a fost trimisă în străinătate, rămânând marea iubire, neîmplinită, a compozitorului.
De asemenea, în acea perioadă, pe lângă amărăciunea unei iubiri imposibile, Porumbescu a cunoscut și oroarea închisorii.
Arestarea lui Ciprian Porumbescu
wikipedia.org
„Arboroasa” nu a fost niciodată privită cu ochi buni de stăpânirea austriacă din cauza activităţilor considerate mult prea intens patriotice.
În octombrie 1877, după o telegramă trimisă la Iaşi cu ocazia manifestărilor organizate acolo în memoria domnitorului Grigore Ghica, Austro-Ungaria decide să ia atitudine împotriva acestor manifestări patriotice, iar membrii Arboroasei sunt arestaţi sub acuzaţia de înaltă trădare și încarceraţi la închisoarea din Cernăuţi.
În anul 1878, în timp ce se afla la Stupca, Porumbescu este şi el arestat și închis timp de trei luni. I s-a permis să ia cu el vioara și o carte de gramatică a limbii franceze.
Philip Myrtorp
Temnița în care a fost închis timp de trei luni i-a pavat un drum sigur spre mormânt. Din cauza frigului și alimentației precare, starea de sănătate a lui Porumbescu s-a înrăutățit.
După trei luni de încarcerare, Ciprian Porumbescu a fost eliberat şi achitat de acuzaţiile care i-au fost aduse. Cel care a luptat pentru eliberarea sa a fost chiar Mihai Eminescu.
Ulterior, s-a întors la Universitate la Cernăuţi. Primește o bursă de studii și pleacă să-şi continue studiile la Viena, la „Konservatorium fur Musik”.
În anul 1881, familia sa îşi schimbă numele în Porumbescu, după ce acesta a fost folosit, o perioadă, drept pseudonim.
Între anii 1881 şi 1883, Porumbescu este profesor de muzică la Gimnaziul mare românesc şi se angajează şi ca dirijor la Biserica Sf. Nicolae din Scheii Braşovului.
Însă, starea de sănătate a lui era din ce în ce mai precară. În data de 25 noiembrie 1882, Porumbescu pleacă în staţiunea Nervi din Italia, banii pentru tratament fiind stânși în urma unui concert caritabil.
În februarie 1883, Ciprian se întoarce la Stupca. La vârsta de doar 29 de ani, în data de 6 iunie 1883, acest geniu muzical a încetat din viață, în brațele surorii sale, lăsând în urmă o bogată moștenire culturală și muzicală. Cu ultimele forţe, Ciprian i-a şoptit acesteia: ”Să nu lăsaţi muzica mea să moară!”.
Opera lui Porumbescu, cu tonalitățile sale romantice și expresive, a adus un suflu nou în muzica românească și a contribuit la afirmarea și promovarea identității culturale a popor român.
Printre creațiile sale notabile se numără „Rapsodia Română”, „Cântecul pădurarului”, „Hora Unirii”, „Crai Nou” sau „Balada pentru vioară și orchestră”. De asemenea, muzica imnului Albaniei a fost compusă de către Ciprian Porumbescu. Cântecul nu trebuia să fie imn naţional, dar oamenii au fost încântați de el și, astfel, a devenit imn oficial în 1912.