Cine au fost vandalii care au jefuit Roma în anul 455? De la ei provine termenul „vandalism”

Astăzi se vorbește frecvent despre vandalism și se numește vandal o persoană care deteriorează în mod intenționat bunuri și structuri, în special de interes public. Poate că mulți nu știu, totuși, că termenul provine direct din cursul istoriei și, în special, de la o populație de origine germanică sau – cum ar fi spus romanii – barbară.

Ne referim, mai exact, la vandali, cei care au reușit să jefuiască Roma în anul 455 d.Hr. cu puțin timp înainte de căderea Imperiului Roman de Apus, și după o altă populație, vizigoții, care reușiseră aceeași performanță în anul 410 d.Hr.

Cine au fost vandalii?

Termenul „vandali” apare pentru prima dată în sursele romane în secolul I d.Hr., unde sunt menționați generic ca aparținând popoarelor germanice.

Deși nu este clar de unde provine numele acestui popor, cercetătorii limbilor germanice vechi au propus câteva teorii: una dintre cele mai convingătoare este că provine din rădăcina proto-germanică *windaz, „vânt” (cuvântul englez pentru vânt, „wind”, are aceeași origine).

Este probabil ca vandalii să fie originari din sudul peninsulei scandinave, să fi migrat spre teritoriile actualei Polonii și ale estului Germaniei în secolele IV-III î.Hr. și apoi să se fi mutat și mai la sud, probabil sub presiunea altor triburi germanice. În secolul al II-lea d.Hr. îi găsim stabiliți în teritoriile actualei Republici Cehe.

Între secolele al II-lea și al III-lea au luat parte la diferitele conflicte de frontieră dintre diverse popoare germanice și Imperiul Roman, dar la începutul secolului al IV-lea autoritatea imperială le-a permis să trăiască în Panonia (o uriaşă câmpie pe care se întinde Ungaria de astăzi).

În ciuda unor momente tensionate, vandalii au intrat în contact și mai strâns cu romanii în această perioadă, adoptând unele dintre obiceiurile lor și integrându-se ca aliați ai imperiului. Religia creștină s-a răspândit rapid și printre ei.

Vandalii, ca și alte popoare germanice, s-au convertit la arianism, o învățătură creștină din secolul al IV-lea formulată de Arie din Alexandria.

Citește și: Iustinian I, împăratul care a adus grandoare Imperiului Roman

Regatul vandalilor

Între sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea, puternicii huni au început să împingă popoarele germanice pe care le-au întâlnit în drumul lor spre vest.

Aceștia din urmă au început să facă presiuni asupra granițelor Imperiului Roman pentru a fi primiți și pentru a-și găsi un teritoriu în care să trăiască. Autoritatea imperială a făcut față cu greu afluxului de oameni și s-a ajuns la adevărate confruntări armate: așa-numitele și celebrele „invazii barbare” au început.

În data de 31 decembrie 405 sau 406, diferite popoare, printre care și vandalii, au traversat fluviul înghețat Rin, care servea drept graniță a imperiului, și au intrat în Galia, actuala Franță, distrugând totul în calea lor.

În anii următori, vandalii s-au îndreptat spre Spania. În această perioadă, regele lor era Genseric (389-477) care, în 429, și-a condus poporul peste Strâmtoarea Gibraltar, cu intenția de a asigura controlul vandalilor asupra prosperului nord al Africii.

În câțiva ani de război împotriva romanilor, ei au reușit să cucerească toate teritoriile de coastă ale Marocului, Algeriei și Tunisiei de astăzi.

Genseric a fondat apoi un nou și puternic regat vandal, cu Cartagina drept capitală. Pe lângă Africa de Nord, el a cucerit și Insulele Baleare, Sardinia și Sicilia, aducând regatul la apogeul său.

Roma, lipsită de bogatele teritorii africane și siciliene, foarte importante pentru aprovizionarea cu cereale, a intrat într-o criză devastatoare, fiind nevoită să facă față altor popoare barbare. Regele vandal dorea însă să lovească și mai puternic în autoritatea imperială.

Vandalii atacă Roma

Karl Bryullov 

Dintre toate popoarele germanice, vandalii au fost primii care s-au dotat cu o flotă, iar la ordinele lui Genseric, navele din Africa de Nord au început să facă raiduri pe coasta mediteraneană.

Profitând de luptele interne din Roma pentru succesiunea la tronul imperial, Genseric a plecat din Cartagina cu flota sa și a ajuns în Cetatea Eternă, cucerind-o fără cel mai mic efort.

Heinrich Leutemann

Vandalii au atacat orașul timp de 14 zile, distrugând clădiri, provocând incendii și confiscând tot ce avea valoare. Regele și oamenii săi s-au întors apoi la Cartagina cu bogății imense.

Inventarea termenului „vandalism”

Pagubele și devastările provocate capitalei au rămas în istorie.

Multe secole mai târziu, în contextul Revoluției Franceze, un cleric pe nume Henri Grégoire a inventat termenul „vandalism”. Preotul se referea la distrugerile provocate de revoluționari structurilor religioase, care au fost comparate cu cele săvârșite de vandali în timpul jefuirii Romei.

Sfârșitul vandalilor

Pe termen lung, regatul vandal a slăbit. Contrastele dintre majoritatea populației romane și latifundiarii germanici și persecuția arienilor în detrimentul catolicilor au contribuit la destabilizarea acestui popor.

În 533, în contextul războaielor purtate de Imperiul Bizantin pentru a reintra în posesia teritoriilor care aparținuseră Imperiului de Apus, o armată condusă de marele general Belisarius a fost trimisă de împăratul Iustinian să recucerească Africa de Nord în numele autorității imperiale de la Constantinopol.

Deși depășit numeric, Belisarius i-a învins pe vandali de mai multe ori și, în doar doi ani, a reușit să cucerească întregul regat, care a fost anexat la teritoriile bizantine.

După căderea regatului vandal din Africa, acest popor germanic a dispărut rapid din istorie. Cu siguranță, mulți vandali s-au integrat în majoritatea populației din Africa de Nord, în timp ce alții au ales să se îndrepte spre Italia sau estul Mediteranei.

Vandalii au lăsat foarte puține urme în teritoriile pe care le-au administrat și sunt încă amintiți mai mult pentru valoarea distructivă atașată numelui lor decât pentru rolul pe care l-au jucat în istoria antichității târzii și a Evului Mediu timpuriu.

Citește și: Cine a fost Flavius Belisarius, cunoscut drept „ultimul general roman”