China construiește primul oraș acoperit complet de pădure, care va combate poluarea
Se știe că în China poluarea este o problemă majoră, tocmai de aceea autoritățile au fost nevoite să se gândească la variante care să scoată din impas țara.
Astfel că, pentru a combate grava problemă cu care se confruntă, China a găsit o soluţie inovativă: construirea unui oraș pădure.
Proiectat de Stefano Boeri, cel care a făcut proiectele şi pentru două păduri verticale construite pe zgârie-nori, oraşul este în prezent în construcţie în Liuzhou, provincia Guangxi.
Noul oraș se va întinde pe o suprafaţă de circa 175 de hectare, adică aproape jumătate din suprafaţa Central Park din New York, și va găzdui 30.000 de oameni. De asemenea, peste 1 milion de plante din peste 100 de specii, precum şi 40 000 de copaci vor înfrumuseța orașul.
Însă, pe lângă aspect, acestea vor avea rolul și de a combate poluarea. Plantele vor absorbi aproape 10.000 de tone de dioxid de carbon (ceea ce echivalează cu emisiile a 1.961 de maşini), 57 de tone de poluanţi şi va produce aproximativ 900 de tone de oxigen anual.
Mai mult decât atât, verdeaţa care va acoperi clădirile va menține temperatura în clădiri şi în mediul înconjurător la nivele mai reduse decât în zonele urbane tradiţionale.
Citește și: Paradisul de pe Pământ în 15 fotografii încântătoare
Avangardistul oraș va ajuta la descreşterea temperaturii medii anuale și la îmbunătăţirea calității aerului. Aşezarea va fi autosustenabilă, utilizând energie regenerabilă precum energie solară şi geotermală.
Chiar dacă pare a fi un oraș neobișnuit, Forest City va avea toate necesităţile traiului, de la zone comerciale, zone rezidenţiale, spaţii de recreere, un spital şi două şcoli. În plus, acolo vor exista și șosele pentru mașini electrice.
Se estimează că proiectul va fi gata în 2020, iar în prezent nu se știe dacă termenul de finalizare a lucrărilor va fi prelungit sau nu.