Ruinele, umbre palide ale mândriilor arhitecturale din vechime, emană prin toate crăpăturile lor povești, trecut și istorie. Ele sunt locuri unde viața și civilizația, cândva înfloritoare, au pierit și stau ascunse sub moloz.

Valoroase fie prin încărcătura istorică, ele sunt moștenirea pe care strămoșii ne-au lăsat-o și prin intermediul lor învățăm să îi cunoaștem și să le aflăm stilul de viață.

Unele dintre ele au fost martore la războaie sângeroase, apărate cu prețul vieții, iar altele sunt ascune în mister chiar și acum, oamenii nereușind să afle de ce au fost construite și de ce au fost abandonate.

Noi am făcut o selecție cu cele mai impresionante ruine din lume, construcții fabuloase care ne ajută să îi înțelegem pe strămoșii nostri.

1. Machu Picchu, Peru

ruine30

Machu Picchu este cea mai frumoasă dintre ruinele incașe, astfel ea pare a fi suspendată în munți și de cele mai multe ori este învelită în ceață. Se află în apropierea Văii Urubamba, iar ceea ce este fascinant la aceasta e faptul că incașii nu au apucat să se folosească nici măcar de o fântână săpată la Machu Picchu.

A fost construită la jumătatea secolului al 15-lea, dar nu se știe exact care a fost scopul orașului. Mulți dintre specialiști afirmă că această construcție măreață este un sanctuar religios, întrucât ruinele prezintă trăsături ceremoniale.

2. Ruina Chichén Itzá, Mexic

ruine29

Chichen Itza se află în zona de centru a Peninsulei Yucatan, în statul Mexican Yucatan și este un sit arheologic pre-Columbian, rămășiță a unei construcții care a aparținut civilizației Maya.

3. Stonehenge, Wiltshire

ruine28

Stonehenge, din Marea Britanie, captează atenția și astăzi a milioane de oameni. Arheologii nu au stabilit o dată precisă când a fost ridicat (se presupune că în mileniul 3 î. HR.). Monumentul este alcătuit din 4 cercuri concentrice construite din blocuri mari de piatră. Stonehenge este o construcție dedicată zeilor.

4. Ta Prohm, Cambodgia

ruine27

Numele real al acestui temple este Rajavihara. În acel loc a fost o mănăstire și școală budistă.

5. Longmen Grottoes, China

ruine26

Peste 1.400 de peșteri pline cu aproximativ 100.000 de statui fac din acest loc o atracție pentru mii de turiști. Statuile sunt de la cele mai mici dimensiuni, însă cea mai mare dintre ele este statuia lui Buddha.

6. Borobudur, Indonezia

ruine25

Cel mai mare templu budist din lume, Borobudur este compus din 6 platforme în formă de pătrat, cu alte 3 platforme în formă de cerc. 2672 de astfel de construcții și 504 statui cu Buddha păzesc templul.

7. Colosseum, Italia

ruine23

Colosseumul este una dintre cele mai mărețe creații arhitecturale romane și una dintre cele mai cunoscute ruine de pe Pământ, denumirea sa fiind Amfiteatrul Flavian. De altfel, este situat în centrul capitalei Roma.

Colosseumul a fost folosit pentru luptele între gladiatori, dar și pentru alte spectacole romane, el având o capacitate de 50.000 de locuri pentru spectatori. Aproximatix 500.000 de oameni și un milion de animale sălbatice și-au pierdut viața în această arenă.

8. Baalbek, Liban

ruine22

Cele mai bine păstrate ruine romane se găsesc în Valea Bekaa. Orașul a fost construit sub numele de Heliopolis în perioada romană și acestea sunt unele dintre cele mai vechi ruine.

9. Volubilis, Maroc

ruine21

Acest oraș roman, construit în secolul 3 î. Hr. a fost initial o așezare feniciană. Voluvilia a fost parăsit în secolul al 11-lea d. Hr. când conducerea a fost mutată la Fes.

10. Bagan, Birmania

ruine20

Bagan a fost capital Regatului Păgân din secolul al 9-lea până în secolul al 13-lea. În prezent, în acel loc mai sunt aproximatix 2.200 de temple păgâne.

11. Mycenae, Grecia

ruine19

Micene, un a fost considerat unul dintre cele mai importante site-uri vechi din Grecia și a fost o fortăreață
militară.

12. Jerash, Iordan

ruine18

Construit în timpul lui Alexandru cel Mare, orașul antic Jeras este de o frumusețe aparte. În anul 749 d. Hr. un cutremur a distrus o mare parte din oraș. Ruinele acestuia au fost descoperite în 1806.

12. Moai of Rano Raraku, Chile

ruine17

Aceste statui se află pe Insula Paștelui. Ele au fost sculptate între 1.250 și 1.500. Cea mai mare statuie are 82 de tone.

13. Teotihuacán, Mexic

ruine13

Specialiștii afirmă că acest oraș Mesoamerican a avut o populație de 150.000 de oameni. Aici întâlnești Piramida Lunii și Piramida Soarelui.

14. Palmyra, Siria

ruine12

Palmyra este descrisă adesea ca fiind mireasa deșertului, întrucât aici a domnit regina Zenobia.
Palmyra se află în apropierea unui izvor cu apă caldă, numit Afqa, fiind un loc de popas pentru caravanele care călătoresc între Irak și Al-Sham.

Despre acest loc legenda spune că regina Zenobia a fost luată în captivitate la Roma, prinsă în lanțuri de aur, însă ea s-a sinucis prin otrăvire. De altfel, regatul ei a fost distrus și transformat de către romani în bază militară.

15. Cappadocia, Turcia

ruine11

Cea mai veche mențiune a acestui regat datează din secolul al 6-lea î. Hr. Ceea ce este spectaculos aici sunt casele cioplite în piatră care au forma unui coș de fum.

16. El Jem, Tunisia

ruine10

Amfiteatrul El Jem este una dintre rămășițele orașului roman Thysdrus, cunoacut astăzi sub numele de El Djem. Amfiteatrul avea o capacitate de 35.000 de locuri.

17. Wat Ratchaburana, Thailanda

ruine9

Denumirea Ayutthaya se traduce din sanskrită prin invincibilitate. Ea a fost o metropolă care a rivalizat cu cele mai mari capitale ale vremii. În prezent, ea este cunoscută drept Parcul Istoric Ayutthaya, și se află în Patrimoniul Mondial UNESCO.

18. Ellora, India

ruine5

Ellora este un sit arheologic indian, cunoscut pentru peșterile sale. Aceste 34 de peșteri au fost cioplite în stâncă în Dealurile Charanandri.

19. Ephesus, Turcia

ruine3

Un oraș antic grecesc pe coasta Mării Ionice, Efes este cunoscut pentru templul lui Artemis. Acesta este una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, însă a fost distrus în mare parte de către goți.

 matadornet


Citește și: Secretul misterioaselor statui Moai de pe Insula Paștelui