Schimbările climatice reprezintă o problemă actuală prioritară, acestea fiind un factor de risc din ce în ce mai mare pentru ecosisteme, sănătatea oamenilor și pentru economie. Temperaturile cresc, tiparele precipitațiilor se schimbă, ghețarii se topesc, iar nivelul mediu al mării pe întregul glob este în creștere. Tocmai de aceea, nu ar trebui să ne mire că avem parte de zăpadă în luna aprilie, ori că temperaturile din timpul verii sunt din ce în ce mai ridicate.

Însă, chiar și când vine vorba de cel mai fierbinte loc de pe Terra,  oamenii de ştiinţă au tot discutat în contradictoriu ani întregi, încercând să ajungă la un acord: unde s-a înregistrat cea mai mare temperatură a aerului? Două locuri şi-au disputat îndelung titulul de „cel mai fierbinte loc de pe Pământ”.

În iulie, 1913, oamenii de știință care se ocupau de monitorizarea fenomenelor meteorologice din Valea Morții, California, au declarat acest loc drept cea mai călduroasă zonă din lume, temperatura ajungând la 56,6 grade Celsius.

Wolfgangbeyer CC BY-SA 3.0

În septembrie, 1922, în Al Azizyah, Libia, s-a înregistrat o temperatură de 58 grade Celsius.

René Holst 

Peter Osmenda 

Drept urmare, care este locul cu temperaturile cele mai ridicate? Conform statisticilor, în topul clasamentului se afla Al Azizyah din Libia, însă în urma unor cercetări care au avut loc între 2010 și 2012, experții în climatologie care s-au ocupat de această problemă au constatat că datele înregistrate în anul 1922 în Al Azizyah sunt greșite. Comparând înregistrarea de 58 grade Celsius de la El Azizia, cu cele ale unor staţii meteo din jur, savanții au ajuns la concluzia că era vorba despre o eroare – probabil o citire greşită a termometrului.

 Joe Dudeck 

Astfe încât, în prezent, Valea Morţii deţine recordul, ca locul în care s-a înregistrat cea mai mare temperatură a aerului, în condiţii obişnuite.


Citește și: Deșertul californian Anza Borrego, unul dintre cele mai aride locuri din lume, acoperit cu flori


Însă de ce este această zonă atât de încinsă?

Suzanne Rushton 

 Steve Wilson

Locul se află, parţial, sub nivelul mării, iar masivii munţi Sierra Nevada blochează accesul aerului mai umed dinspre Pacific. Valea este îngustă, iar circulaţia aerului se face cu dificultate. Există prea puţină vegetaţie care să absoarbă radiaţia solară, iar zona, în întregul ei, se găseşte într-o regiune cu caracteristici deşertice.

Această combinaţie de factori face ca temperaturile, în timpul verii, să crească peste 50 de grade Celsius. (În 29 iunie 2013 s-au înregistrat 54 grade Celsius). În schimb, iarna poate fi surprinzător de frig, deoarece mediul deşertic nu înmagazinează eficient căldură de la Soare.

 Francois Olwage 

Jialiang Gao www.peace-on-earth.org CC BY-SA 3.0

Şi chiar dacă pare surprinzător, să ştiţi că există diferite specii de plante şi de animale care s-au adaptat perfect condiţiilor de mediu.

De exemplu, țestoasele îşi concentrează urina, reabsorbind apa din ea, şi pot rezista un an fără să bea. De asemenea, plantele au frunze mici sau transformate în spini, pentru a reduce suprafaţa de evaporare.
În plus, în 2016, Valea Morții, cunoscută și pentru perioadele lungi de secetă, a fost înflorit, fenomen care are loc o dată la 10 ani.

 CC BY-SA 3.0 via Wikimedia Commons

Lisette Brodey 

Dcrjsr CC BY 4.0


Citește și: 10 dintre cele mai friguroase zone locuite din lume