Cazul real care a stat la baza poveștii lui Robinson Crusoe
Cu siguranță ai auzit sau ai citit povestea lui Robinson Crusoe (de Daniel Defoe) – naufragiatul care și-a petrecut 28 de ani pe o insulă pustie din Caraibe. În tot timpul petrecut departe de casă, Crusoe și-a confecționat unelte, un adăpost și, mai mult, a trăit din vânat și cultivatul legumelor.
În plus, insula pustie a fost și locul unde acesta l-a întâlnit și salvat pe Vineri, un băiat care ar fi trebuit să fie sacrificat de un grup de canibali.
Romanul „Aventurile lui Robinson Crusoe” a inspirat filme sau piese de teatru, însă puțini sunt cei care știu că povestea lui Daniel Defoe a fost inspirată după un caz real.
Povestea lui Robinson Crusoe este inspirată după un caz real
Alexander Frank Lydon (1836-1917) CC BY-SA 3.0
Dacă ne gândim la insula pe care Robinson Crusoe a naufragiat, în faimoasa carte a lui Daniel Defoe, mulți ne imaginăm că era un loc idilic din Caraibe, cu mult soare, întinderi cu nisip fin și palmieri.
Dar adevărul este altul. Adevărata insulă nu era deloc așa. Aceasta se află în Pacific, la aproape 700 km de coasta Chile și este adesea învăluită în ceață.
„Insula lui Robinson Crusoe” este cea mai mare dintre insulele Juan Fernandez, un mic arhipelag care este acum teritoriul chilian. Legătura ei cu cartea lui Daniel Defoe datează din 1704, când o navă britanică de pirați a acostat pe insulă.
Nava era grav afectată, iar membrii echipajului erau bolnavi și epuizați. Unul dintre pirați, un tânăr scoțian pe nume Alexander Selkirk, a refuzat să își continue călătoria cu nava, argumentând că aceasta nu rezistă apelor învolburate.
Selkirk a fost lăsat la țărm, dar când și-a dat seama că niciunul dintre membrii echipajului nu i se alătură în revoltă, bărbatul i-a cerut iertare lui Stradling – căpitanul vasului, un tiran care se bucura să spună nu. Însă, în ciuda rugăminților sale, scoțianul a fost abandonat pe mica insulă, coechipierii lui lăsându-i pistolul, praf de pușcă, un cuțit, o oală pentru fierberea mâncării, două kilograme de tutun, niște brânză și gem, rom și Biblia sa.
Alexander Selkirk a locuit patru ani și patru luni pe insula pustie
Alexander Frank Lydon (1836-1917) CC BY-SA 3.0
Selkirk a locuit pe insulă, singur, timp de patru ani și patru luni, supraviețuind cu pește, fructe de pădure și capre sălbatice – totul până când membrii echipajului de pe nava britanică Duke l-au văzut, în 1709. Căpitanul acelei nave l-a descris ca „un bărbat îmbrăcat în piei de capră, care arăta ca un sălbatic”. Viața în singurătate îl transformase pe Selkirk, care aproape că uitase cum să vorbească.
Întors la Londra, Alexander Selkirk a devenit o celebritate și, în plus, a aflat că avusese dreptate: Nava Cinque Ports, vasul pe care refuzase să se mai îmbarce, se scufundase în largul coastei Peru, la scurt timp după ce colegii săi l-au lăsat pe insulă.
Mai mult decât atât, Defoe a auzit de povestea lui și se pare că a folosit-o (cel puțin parțial) ca bază pentru romanul Robinson Crusoe, carte publicată în 1719.
Defoe a făcut multe schimbări în povestea lui Selkirk. El a mutat insula în Caraibe și a populat-o cu canibali, iar unul dintre aceștia – Vineri – devine prietenul lui Crusoe.
Alexander Frank Lydon (1836-1917) CC BY-SA 3.0
Alexander Frank Lydon (1836-1917) CC BY-SA 3.0
Alexander Selkirk a descris insula pe care a locuit timp de patru ani ca fiind un loc îngrozitor, tocmai de aceea a numit-o „Insula Disperării”.
Din fericire, lucrurile s-au îmbunătățit de atunci și până acum. În prezent, pe această insulă (numită Alexander Selkirk) locuiesc în jur de 800 de oameni, care supraviețuiesc din pescuitul homarului și din turism. Pe insulă există un singur sat, San Juan Bautista. Deasupra satului, pe o stâncă abruptă este „locul lui Selkirk”, un punct de observație în care, potrivit localnicilor, scoțianul petrecea ore în șir, așteptând să apară o navă.
Romanul scris de Daniel Defoe – Robinson Crusoe – poate fi comandat cu reducere de pe elefant.ro.
