Câte tipuri de scriere au existat în istoria omenirii? Cum au inventat oamenii scrisul
Inventarea scrisului este piatra de hotar care marchează începutul istoriei. Toate cele de mai sus reprezintă ceea ce cunoaștem sub numele de preistorie. Vorbim despre mai mult de 5.000 de ani de când oamenii au început să își înregistreze ideile prin simple desene până la aceste cuvinte pe care o tastatură de computer ne permite să le notăm. Cinci milenii înseamnă mult timp și, cu toate acestea, scrisul a fost un instrument care s-a schimbat relativ puțin, deoarece toate scrierile care au existat sau încă există în lume pot fi împărțite în patru tipuri.
Marsyas CC BY 2.5
În lume există aproximativ 7.000 de limbi vorbite și aproximativ 300 de sisteme de scriere, conform nationsonline.org. Dacă ne uităm în urmă și luăm în considerare limbile care au încetat să mai fie utilizate, numărul ar crește enorm.
CC BY-SA 4.0
Este curios faptul că istoria sistemelor de scriere a avut un proces similar cu cel pe care noi, oamenii, îl avem în timpul învățării noastre ca copii. Ca bebeluși, învățăm mai întâi să identificăm imagini, apoi începem să silabisim și, în cele din urmă, suntem capabili să asociem sunetele cu literele pentru a forma cuvinte și a înțelege tot ceea ce spun aceste liniuțe de pe hârtia sau ecranul pe care le citim. În acest fel, putem împărți tipurile de scriere în patru grupe principale: scriere pictografică, ideografică, silabică și alfabetică.
Scrierea pictografică
Alex Leon
Originea scrisului datează de la sfârșitul mileniului al IV-lea î.Hr. La începuturile sale, scrisul era reprezentat printr-un sistem pictografic, adică prin pictograme sau simboluri care, într-un mod mai realist sau schematic, reprezentau obiectul sau ideea care fusese desenată. De exemplu, pentru a scrie „casă”, era desenată o casă. În acest fel, este normal ca noi toți să putem înțelege ceea ce este scris în acest sistem, indiferent de limba noastră.
Primele pictograme, care reprezintă nașterea scrisului în sine, pot fi găsite în cultura sumeriană. Sumerienii au început să înregistreze numărul de porci, vaci, saci de cereale și alte produse care necesitau un anumit grad de control, deoarece trebuiau să țină contabilitatea pentru comerț.
Scrierea ideografică
Pictogramele au evoluat în ideograme în istoria scrisului. O ideogramă este un semn schematic care reprezintă un cuvânt sau o idee, iar prin conectarea ideogramelor între ele se formează fraze și concepte mai mari. Hieroglifele egiptene sunt cea mai cunoscută scriere scrisă în sistem ideografic, dar tot din acest grup face parte și scrierea cuneiformă care a fost utilizată de culturile situate în Mesopotamia și teritoriile învecinate.
Egiptul a avut și alte tipuri de scriere și chiar hieroglifele au evoluat și în foneme, adică simboluri care nu mai însemnau doar un cuvânt sau o idee, ci și un sunet, ceea ce a fost pasul intermediar către următorul nivel de dezvoltare a scrierii. Scrierea cuneiformă a fost modul în care toate tipurile de documente și opere literare au fost scrise pe baza unor incizii în lut cu ajutorul unui stilou în formă de cuțit (de aici cuneiform) și avem numeroase tăblițe care au ajuns până la noi cu limbi precum sumeriana, akkadiană, eblaită, elamită, hitită, ugaritică și persană veche.
Scrierea silabică
La fel ca în cazul unor hieroglife și al scrierii cuneiforme, un alt mare sistem folosit de omenire a fost sistemul silabic: simboluri care reprezintă o silabă și care, atunci când sunt unite, formează cuvinte. Numărul scrierilor silabice care au existat de-a lungul istoriei este destul de mare și, spre deosebire de sistemele de scriere anterioare, acesta este utilizat și astăzi în limbi precum japoneza sau chineza și avem exemple antice, precum scrierile care au precedat greaca: Linear A din civilizația minoică (încă nedescifrat complet) și Linear B din civilizația miceniană.
Scrierea alfabetică
Și după un lung proces istoric, au început să apară primele sisteme de scriere alfabetică, în care literele reprezintă un sunet și împreună formează cuvinte. Este cel mai interesant tip de scriere, deoarece are nevoie de mai puține simboluri pentru a putea spune cât de mult se dorește cu ele, comparativ cu scrierea silabică. Succesul acestui mod de scriere se reflectă în utilizarea pe scară largă pe care a atins-o, deoarece aproape toată lumea scrie astăzi cu ajutorul alfabetului.
Alfabetul aramaic, ebraic, grecesc și latin au fost la originea majorității alfabetelor care sunt încă în uz în prezent.
Cum a fost inventat scrisul?
RGY23
Această întrebare are cel puțin patru răspunsuri, deoarece scrisul a fost inventat independent de cel puțin patru ori în istoria omenirii: în Mesopotamia antică, Egipt, China și Mesoamerica. Sistemul de scriere al acestor civilizații a fost dezvoltat de la zero, iar societățile nu au fost expuse la alte culturi alfabetizate. Toate celelalte sisteme de scriere sunt considerate a fi modelate după aceste patru civilizații sau cel puțin după ideea lor.
În prezent, majoritatea cercetătorilor cred că doar aceste patru sisteme de scriere au avut origini independente.
Pașii spre adevăratele sisteme de scriere
Cu mult înainte de scrierea adevărată – semne care reprezintă vorbirea – oamenii înregistrau idei și informații în alte moduri. De exemplu, făceau desene pentru a descrie evenimente sau foloseau numărătoare pentru a ține evidența evenimentelor recurente (scrierea pictografică). Și astăzi, la mult timp după apariția scrierii adevărate, există sisteme alternative precum notația muzicală sau simbolurile matematice.
Aceste sisteme transmit anumite concepte mai eficient sau mai eficace decât ar putea să o facă scrisul. Dar ele sunt limitate la anumite tipuri de informații și nu transcriu vorbirea cuvânt cu cuvânt.
Ideea revoluționară de a avea semne care să reprezinte vorbirea a apărut în culturi diferite și în momente diferite: în jurul anului 3.200 î.Hr. în Mesopotamia și Egipt, în jurul anului 1.200 î.Hr. în China și în jurul anului 400 î.Hr. în Mesoamerica. Deși istoria acestor scripturi diferă, ele au trecut prin etape de dezvoltare în mare parte similare.
Cele mai vechi texte care au supraviețuit provin din contexte foarte specifice, cum ar fi tranzacțiile economice din Mesopotamia și ritualurile de divinație din China. Primele caractere erau în principal semne pictografice, care reprezentau exact ceea la ce se refereau. De exemplu, în scrierea chineză antică, „pește” era reprezentat de o imagine recognoscibilă a unui pește. Unele semne au fost, de asemenea, împrumutate din sisteme simbolice preexistente, cum ar fi emblemele, jetoanele și motivele ceramicii, cu care oamenii erau deja familiarizați, conform discovermagazine.com.
Cu timpul, caracterele iconice au devenit mai stilizate, astfel încât erau mai ușor de scris, dar semănau mai puțin cu obiectul sau acțiunea la care se refereau. Semnul „pește” a devenit treptat mai puțin pescăresc, luând în cele din urmă forma sa actuală: 魚.
Într-o altă etapă crucială, unele caractere au ajuns să semnifice sunete, mai degrabă decât cuvinte distincte, complete (deși gradul și ritmul în care simbolurile fonetice au înlocuit semnele de cuvinte întregi diferă de la o scriere la alta). Această tranziție a fost facilitată de principiul rebusului: înlocuirea unui cuvânt dificil de reprezentat grafic cu omonimul său, cum ar fi utilizarea imaginii unui „ochi” pentru a reprezenta „eu”. Pentru a ajuta la diferențierea caracterelor cu sensuri multiple, sistemele au adăugat, de asemenea, markeri semantici care denotă părți de vorbire și indicii de context.
De-a lungul secolelor de inovație, tipurile de scriere au avansat până la transcrierea vorbirii. Acest lucru a propulsat scrisul infinit dincolo de funcțiile sale inițiale, devenind un instrument capabil să înregistreze istoria, literatura și mesajele – tot conținutul care ne umple bibliotecile, notițele și fișierele text de astăzi.
Adoptate și modificate de culturile învecinate, aceste scripturi au persistat timp de peste un mileniu. În timp ce sistemele din Mesopotamia sau Egipt au dispărut în cele din urmă, sistemul chinezesc a rămas în uz continuu timp de peste 3.000 de ani.
Aceasta este povestea generală a scrierii, așa cum este relatată de scripturile primitive.