„Cartea morților”, un papirus legendar din Egiptul antic, descoperită într-un cimitir egiptean vechi de 3.500 de ani
Arheologii egipteni au scos la iveală obiecte antice pierdute de mult timp, inclusiv mumii, canope, amulete, statui și un papirus care conține o parte din Cartea Morților, într-un cimitir vechi de 3.500 de ani din partea centrală a Egiptului.
Mormântul conținea, de asemenea, o colecție de artefacte, cum ar fi sicrie din piatră și lemn, peste 25.000 de statui ushabti, ustensile și amulete din piatră și lemn.
Un ghid pentru viața de apoi
Hunefer
Printre artefactele care datează din timpul Noului Regat a fost descoperit un obiect cheie – un papirus bine conservat, care măsoară 14 metri și care conține părți din „Cartea Morților”. Acest text egiptean antic îi ghidează pe cei decedați spre viața de apoi, conform Popular Mechanics.
Această descoperire oferă informații valoroase despre credințele și practicile de înmormântare ale vechilor egipteni, aruncând o lumină asupra tradițiilor lor culturale și religioase.
Potrivit Centrului American de Cercetare în Egipt (ACRE), textul servea drept ghid pentru cei morți în călătoria lor spre viața de apoi. Astfel de documente au fost pregătite pentru fiecare înmormântare, diferențiindu-se în funcție de calități bazate pe abilitățile decedatului.
Incantațiile pe care cartea morților le conținea nu erau menite să vrăjească pe cineva, ci mai degrabă să ghideze morții în călătoria lor spre viața de apoi.
Aceste documente permiteau sufletului să călătorească în „duat”, lumea de apoi a egiptenilor antici care era asemănătoare unui labirint de peșteri, dealuri și lacuri în flăcări, care trebuia traversată pentru a ajunge în paradisul etern, unde locuiau zeii.
Ushabatis, „Book of the Dead papyrus for Ankhefenkhonsu”
Fiecare vrajă își avea propria utilizare pe tărâmul morților: de exemplu, vraja 33 era folosită pentru a alunga șerpii, vraja 43 te împiedica să fii decapitat. Altele permiteau celui decedat să își păstreze cele cinci simțuri sau să continue să mănânce și să bea.
Evadarea din acest peisaj infernal plin de capcane și demoni ducea în cele din urmă la a doua naștere a defunctului. De aceea, trupul era conservat prin mumificare, pentru a oferi acestor personalități toate șansele de a atinge fericirea eternă.
Citește și: Prima grevă atestată de izvoarele istorice: A avut loc acum mai mult de 2.500 de ani, în Egiptul Antic
Încă de la începuturile civilizației
Soutekh67, CC BY-SA 3.0
Expresia „Cartea Morților” a fost folosită pentru prima dată de egiptologul german Karl Richard Lepsius. În 1842, acesta a publicat o primă ediție a acestei colecții, bazată pe papirusul Iuefankh (datat între secolele IV și I î.Hr.) păstrat la Torino și considerat la vremea respectivă ca fiind unul dintre cele mai complete.
Utilizarea Cărții Morților este atestată din jurul anului 1600 î.Hr. până în primul secol d.Hr., dar rădăcinile sale datează încă din primele zile ale civilizației egiptene.
Pereții mai multor piramide din Vechiul Regat – în special cea a regelui Uanas (dinastia a V-a, în jurul anului 2300 î.Hr.) – sunt acoperiți cu sute de formule care evocă renașterea suveranului, care devine deopotrivă Ra și Osiris în viața de apoi.
Acest corpus, cunoscut sub numele de „Textele Piramidei”, menționează obstacolele pe care defunctul trebuie să le depășească și necesitatea de a fi în armonie cu Maat, personificarea justiției și a echilibrului.
Începând cu Prima perioadă intermediară (în jurul anului 2150 î.Hr.) și pe tot parcursul Regatului de Mijloc, aceste formule – adesea însoțite de un titlu – au fost scrise pe pereții sicrielor și nu mai erau rezervate exclusiv faraonului. Aceste „texte de sarcofag” au fost apoi destinate unei părți mai largi a populației, un fenomen care este uneori descris drept „democratizarea” textelor funerare. Textele erau scrise pe papirus.
Hunefer
În mormânt, papirusul era așezat lângă mumie sau într-o cutie din apropiere. Această nouă colecție se caracterizează prin ilustrațiile (sau „vinietele”) care însoțesc formulele.
Papirusurile din Noul Regat sunt cunoscute în special pentru vinietele lor meticuloase și viu colorate, cum ar fi cea compusă pentru scribul regal Ani, păstrată la British Museum (începutul celei de-a 19-a dinastii, în jurul anului 1300 î.Hr.). Reprezentările defunctului și ale soției sale, precum și ale zeităților, sunt pictate cu detalii rafinate și în cel mai pur stil ramessidian, comparabile cu basoreliefurile din mormintele contemporane din Valea Nobililor, în apropiere de Valea Regilor.
