Care sunt diferențele dintre un sultan, emir, șeic și șah?
Titluri precum emir, sultan, șeic și șah sunt cunoscute în întreaga lume pentru desemnarea rolurilor de conducere în Orientul Mijlociu, în special în societățile islamice. Dar ce înseamnă mai exact acești termeni?
Sultan
De origine arabă, sultanul este cea mai înaltă autoritate civilă și își are originea în termenul aramaic „sultana”, care înseamnă „putere”. Simbol al puterii sau al guvernării, titlul este echivalent cu statutul de rege și a fost utilizat pe scară largă după secolul al X-lea, fiind folosit chiar și astăzi în teritoriile din Brunei și Oman (monarhie) și Filipine, Indonezia și Malaezia (conducere regională).
Inițial, sultanul a fost o autoritate inferioară califului. Principala diferență față de calif era că titlul de sultan nu îl desemna drept șef al religiei. Totuși, acest lucru nu l-a împiedicat să exercite un control absolut într-o anumită regiune.
Califii au devenit liderii religioși ai islamului, fiind considerați succesorii direcți ai profetului Mahomed. Deși există dezacorduri profunde între curentele șiit și sunnit cu privire la tipul de succesiune care definește califul, în general, până în prezent, aceste figuri sunt un tip de conducător religios.
Astfel, utilizarea termenului sultan este, de asemenea, un mod de a separa sfera politică de cea religioasă. Se înțelege că sultanul trebuie să fie o figură puternică și integră din punct de vedere moral, fără a comanda neapărat gândurile religioase ale poporului. În general, el trebuie să se supună liderilor religioși din țară.
Primii mari sultani au apărut în Imperiul Otoman, care corespunde actualei Turcii. Conducătorii unor țări precum Egiptul, care nu doreau să conteste autoritatea califatului, își spuneau sultani.
Emir
CC BY-SA 4.0
Termenul emir a însemnat inițial comandant sau lider. A fost folosit pentru prima dată în Orientul Mijlociu și Africa de Nord, în națiunile arabe, pentru a se referi la comandantul suprem al forțelor armate.
Numit de calif, emirul, scris și „amir”, își are originea în rădăcina arabă „amr”, care înseamnă „comandă”.
Cu timpul, însă, termenul emir a dobândit un nou sens și o nouă sferă de aplicare. Ca urmare, unele țări arabe mai mici au început să folosească titlul de emir pentru a desemna autoritatea conducătorului. Ca și în cazul sultanului, acest termen nu trebuie confundat cu ideea de calif.
În zilele noastre, domeniul de aplicare al termenului emir este de așa natură încât un prinț poate fi numit astfel, la fel ca liderul unui grup religios. De asemenea, este obișnuit ca titlul să fie folosit pentru a face referire la alți membri ai nobilimii sau la membrii mai în vârstă ai unei comunități.
Unele dintre țările ai căror șefi de stat sunt numiți emiri sunt Kuweit (anterior se folosea termenul de șeic), Qatar și Emiratele Arabe Unite. Prin urmare, este obișnuit ca o țară condusă de un emir să fie considerată un emirat.
Șeic
juni_cz
Șeicul este un cuvânt arab care datează de dinaintea apariției islamului. Titlul tradițional al unui șef de trib beduin din ultimele secole, șeicul, este unul dintre cei mai cunoscuți termeni de pe planetă și a fost folosit în cele mai diverse situații, el însemnând „domnul care guvernează un teritoriu printre musulmani”. Numele poate fi atribuit autorităților religioase sau politice, precum și unui savant islamic – un termen de onoare care aduce un omagiu vârstei și înțelepciunii.
O greșeală foarte frecventă pe care o pot face occidentalii este să presupună că toți șeicii sunt musulmani. În mod similar, este nepotrivit să considerăm că toți arabii sunt islamici. Acest lucru se datorează faptului că există țări arabe, cum ar fi Libanul, în care există șeici creștini care exercită autoritate locală asupra poporului lor.
Astăzi, șeicul poate fi înțeles ca un termen onorific pentru membrii importanți ai unei comunități care au o mare experiență, înțelepciune sau bogăție.
Șah
Cuvântul șah își are originea etimologică în termenul Khshayathiya, din vechea limbă persană. Acesta era titlul regilor din Iran, fosta Persie.
Denumirea shähanshäh a fost un titlu adoptat de dinastia Pahlavi în secolul al XX-lea ca o evocare a vechiului „Rege al Regilor” persan, Cirus al II-lea cel Mare. O altă formă de adresare legată de termenul șah este padshäh, care în traducere ar fi „rege”.
Ultimul șah al Iranului a fost Mohammad Rezä Shäh Pahlevi, care a condus țara din 16 septembrie 1941 până în data de 11 februarie 1979, când a avut loc Revoluția iraniană. A fost al doilea și ultimul monarh al Casei Pahlevi.
Titlul șah a fost folosit și în Afganistan până la răsturnarea monarhiei în 1973. De asemenea, a fost folosit mai rar de către conducători și prinți în unele țări din Asia Centrală și de Sud.
Citește și: De ce musulmanii își spală picioarele înainte de a se ruga?
Care este diferența dintre un sultan, emir, șeic și șah?
Putem vedea, deci, că diferența dintre sultan, emir, șeic și șah constă în recunoașterea diferenței dintre acțiunile și caracteristicile lor. Sultanul, emirul, șeicul și șahul sunt lideri. Cu toate acestea, modul în care își exercită rolul de lider este diferit. Sultanul este un conducător de facto în sens politic. Același lucru este valabil astăzi și pentru emir, deși în trecut termenul era folosit pentru a identifica șeful forțelor armate.
Figura șeicului, pe de altă parte, este mai complexă, deoarece implică un titlu care este oferit cuiva în semn de recunoaștere a autorității sale locale, a cunoștințelor seculare sau religioase, a influenței asupra unui grup sau pentru a face referire la persoane nobile.
Termenul de șeic este probabil cel mai expus riscului de a fi înțeles greșit de către cetățenii occidentali, care pot numi șeici persoane care sunt de fapt emiri. Sau chiar cred că toți șeicii sunt asociați cu religia islamică, ceea ce nu este adevărat.
În cele din urmă, termenul „șah” este cel mai specific, deoarece a devenit mai cunoscut ca nume dat foștilor monarhi persani.
Este important să înțelegem diferența dintre sultan, emir, șeic și șah, astfel încât cultura arabă să nu fie generalizată ca și cum toate aceste titluri ar fi sinonime sau similare.
Nu există o singură lume arabă, ci mai multe țări care au culturi și caracteristici diferite, care împărtășesc aceeași origine și adesea urmează aceeași religie.