Care este secretul din spatele levitației stradale
Ai avut vreodată ocazia să întâlnești pe stradă oameni care par a levita? Ei bine, ei sunt magicienii care pot fi văzuţi pe străzile sau în pieţele centrale din marile oraşe ale lumii. Trucul este chiar uluitor, succesul fiind unul pe măsură.
Oamenii se strâng în jurul acestor magicieni, fascinați de faptul că aceștia pot face lucruri de care ei nu sunt capabili.
Mulți care au întâlnit astfel de practicanți se întreabă cum este posibil ca cineva să poată să leviteze și care este trucul din spatele scamatoriei.
De altfel, puțini știu că din această practică se câștigă și câteva sute de euro pe zi. Într-adevăr, o să spui că este o butaforie ieftină, însă magicienii reușesc să păcălească sute de naivi zilnic. Dar chiar şi trucurile de magie care par imposibil de explicat au soluţii simple.
Chiar dacă par a fi niște statui, artiștii care levitează îți dau impresia că sfidează legile fizicii și plutesc, de parcă sunt într-o stare meditativă profundă. În general, ținuta lor tinde să fie inspirată din vestimentația întâlnită în Orientul Mijlociu, însă pentru a atrage atenția.
Trucul din spatele acestei magii este chiar mai simplu decât ți-ai fi putut imagina. Sunt folosite câteva țevi, un costum și piese textile, care acoperă componentele suportului pe care magicianul este așezat.
Pentru cei care sunt curioşi să afle secretul din spatele numerelor de levitaţie, acest video spulberă magia.