Când au fost înființate primele universități: Originile lor datează din Evul Mediu, într-un context care a revoluționat modul în care era înțeleasă educația

Posted on martie 12, 2024

by Andrada Ispas

Curiozități

În secolul al XII-lea și al XIII-lea, în Europa a avut loc un fenomen revoluționar: înființarea universităților. Centre de învățare care vor schimba pentru totdeauna peisajul intelectual și social al continentului. Aceste instituții, care astăzi ne sunt familiare, reprezentau atunci o noutate radicală, un răspuns la cererea tot mai mare de învățământ superior din partea celor dornici de cunoaștere și de oportunități.

Deși la începuturile sale a fost doar o opțiune pentru clasele privilegiate, universitatea a reușit să se impună ca un mare centru de cunoaștere și formare profesională, așa cum este astăzi.

Originea universităților

Originile acestor instituții de învățământ pot fi urmărite până la jumătatea secolului al XII-lea, când au fost semănate primele semințe a ceea ce aveau să devină universitățile moderne. Deși există dezbateri cu privire la care a fost prima înființată, Universitatea din Bologna este recunoscută pe scară largă ca fiind una dintre primele instituții de acest fel, datorită școlii sale de drept care datează de la începutul secolului al XI-lea.

În același timp, o mișcare similară se dezvolta la Paris, unde maeștri precum Peter Abelard au contestat controlul ecleziastic și au încurajat un mediu intelectual mai liber. Oxford se va alătura acestui val de schimbare în 1163, stabilindu-și locul în istoria academică.

Kaofenlio, CC BY-SA 3.0

În secolul al XIII-lea, această mișcare a înflorit, cu numeroase universități înființate în întreaga Europă. De la Cambridge și Salamanca la Montpellier și Padova, aceste instituții au devenit faruri ale cunoașterii în regiunile lor respective.

Expansiunea universităților a fost determinată de evenimente precum Marea Schismă, care a slăbit puterea papală și a permis prinților seculari să intervină în fondarea de noi instituții de învățământ.

La începutul secolului al XVI-lea, continentul avea în jur de 60 de universități, fiecare dintre ele jucând un rol vital în formarea liderilor religioși, a profesioniștilor și a cadrelor universitare.

Dar, dincolo de numărul lor, ceea ce a distins cu adevărat aceste universități a fost abordarea lor organizațională inovatoare. Acestea au apărut ca asociații profesionale, în care profesorii și studenții s-au reunit pentru a-și proteja interesele față de autoritățile locale.

Urmând modelul altor bresle din epocă, au creat o structură internă de guvernare, condusă de decani și rectori, și au obținut privilegii speciale din partea împăraților, regilor și papilor pentru a-și garanta independența.

Citește și: Ashurbanipal, cea mai veche bibliotecă din lume: Adăpostea peste 30.000 de tăblițe din lut

Lectură și discuții

Cu toate acestea, drumul spre crearea acestor instituții nu a fost lipsit de conflicte. În orașe precum Paris și Oxford, studenții au luptat pentru autonomie față de autoritățile locale, obținând concesii care le-au asigurat protecția și libertatea academică. Tensiunile dintre studenți și cetățenii obișnuiți au dus adesea la revolte, reflectând lupta pentru controlul asupra cunoașterii și educației.

În cadrul universităților medievale, facultatea de arte a jucat un rol central, oferind baza educațională pentru viitoarele studii în teologie, medicină și drept. Această facultate, axată pe discipline precum gramatica, retorica și dialectica (arta conversației), a pus bazele dezvoltării intelectuale a studenților.

Între timp, celelalte facultăți, inclusiv teologia, au apărut pentru a răspunde nevoilor unei societăți în evoluție.

În universitățile medievale, predarea se făcea prin metode tradiționale, cum ar fi prelegerea și dezbaterea. Profesorii și-au împărtășit cunoștințele cu elevii, încurajând discuțiile și reflecția critică asupra subiectelor abordate. Studenții, la rândul lor, s-au străduit să obțină diferite diplome academice, de la licență la doctorat, marcând etape importante în educația și cariera lor.

Viața de zi cu zi în universități

Cu toate acestea, universitățile nu erau doar centre de învățare; ele erau, de asemenea, comunități vibrante în care se întâlneau oameni din medii și stiluri de viață diferite.

Colegiile, înființate pentru a oferi cazare și sprijin pentru studenți, au jucat un rol crucial în acest ecosistem educațional.

Dincolo de aspectele academice, universitățile medievale erau, de asemenea, locuri de viață socială și culturală. Studenții erau implicați în diverse activități, și nu toate erau de natură intelectuală.

Deși drumul spre absolvire a fost marcat de provocări și exigențe, mulți studenți au găsit la universitate nu doar o educație, ci au legat și prietenii.

Ele au fost simbolul unei perioade de schimbare și reînnoire în Europa. De la începuturile lor modeste din secolul al XII-lea până la expansiunea și diversificarea lor din secolul al XV-lea, aceste instituții au pus bazele pentru înflorirea cunoașterii și a culturii în Occident.

Grație acestor centre de învățământ, generații de studenți au avut acces la o lume a posibilităților, transformându-și viețile și cursul istoriei pentru totdeauna.

Prima instituţie modernă de învăţământ superior de pe teritoriul principatelor române unite a fost Universitatea din Iaşi

Claudiu MihăilăCC BY-SA 3.0

Istoria învăţământului superior românesc îşi are rădăcinile la fondarea Colegiului “Sfântul Sava”, în 1694, instituție numită inițial Academia Domneascu de la Sfântul Sava. Datorită eforturile lui Gheorghe Lazăr, colegiul a trecut la o a doua etapă de dezvoltare în 1818, când învăţământul a început să fie realizat în limba română. Până atunci, limba de predare era greaca.

Prima instituţie modernă de învăţământ superior de pe teritoriul principatelor române unite a fost Universitatea din Iaşi, fondată în data de 26 octombrie 1860. Este considerată continuatoarea simbolică a Academiei fondate de Vasile Lupu în 1640 şi a Academiei Domneşti a lui Antioh Cantemir (1707). Dar, în mod direct, îşi are rădăcinile în Academia Mihăileană întemeiată de Gheorghe Asachi (1835). Întemeierea şi funcţionarea Academiei Mihăilene, înfiinţarea primelor facultăţi – de Drept şi Filosofie, dar mai ales transformările profunde survenite la nivel politic (Unirea Principatelor Române din 1859), au pregătit fondarea Universităţii din Iaşi”, conform site-ului Universităţii „Alexandru Ioan Cuza„.