Călugărul care a făcut muzica nemuritoare: Care este povestea notelor muzicale și de la ce vine denumirea lor
În zorii secolului al XI-lea, într-o Europă medievală unde muzica era transmisă oral, un călugăr benedictin pe nume Guido d’Arezzo a revoluționat arta muzicală.
Prin introducerea unui sistem revoluționar de notație și denumire a notelor, Guido, considerat părintele notației muzicale moderne, a transformat modul în care muzica era învățată, interpretată și transmisă, punând bazele solfegiului utilizat și astăzi.
Contextul istoric: Muzica înainte de Guido d’Arezzo
Înainte de inovațiile lui Guido, muzica occidentală se baza pe tradiția orală. Melodiile erau transmise din generație în generație prin memorare, iar sistemele de notație existente, precum neumele, ofereau doar indicații vagi despre conturul melodic, fără a preciza înălțimea exactă a sunetelor sau ritmul. Această ambiguitate făcea dificilă învățarea și interpretarea corectă a pieselor muzicale, iar riscul pierderii sau alterării melodiilor era considerabil.
Viața și parcursul lui Guido d’Arezzo
Născut în jurul anului 991 în Arezzo, Italia, Guido a devenit călugăr benedictin și a început să predea muzică la Abația Pomposa. Aici, a observat dificultățile întâmpinate de călugări în memorarea melodiilor și a început să caute soluții pentru a facilita procesul de învățare. Inovațiile sale au stârnit însă invidia și opoziția colegilor, determinându-l să se mute la Arezzo, unde a beneficiat de sprijinul episcopului Tedald. Sub patronajul acestuia, Guido a continuat să-și dezvolte metodele revoluționare de predare a muzicii.
Inovațiile lui Guido d’Arezzo
Robbot Dutch Wikipedia
Introducerea tetragramei
Una dintre cele mai semnificative contribuții ale lui Guido a fost dezvoltarea tetragramei, un sistem de patru linii orizontale pe care notele erau plasate pentru a indica înălțimea sunetelor. Acest sistem a oferit o reprezentare vizuală clară a relațiilor dintre note, facilitând citirea și interpretarea muzicii. Ulterior, tetragrama a evoluat în portativul cu cinci linii utilizat în prezent.
Denumirea notelor muzicale
hermaion
Pentru a facilita învățarea și memorarea intervalelor muzicale, Guido a atribuit nume specifice notelor, inspirându-se din imnul latin „Ut queant laxis”, dedicat Sfântului Ioan Botezătorul. Fiecare vers al imnului începea cu o notă succesivă a scalei, iar Guido a preluat prima silabă a fiecărui vers pentru a denumi notele:
-
Ut queant laxis
-
Resonare fibris
-
Mira gestorum
-
Famuli tuorum
-
Solve polluti
-
Labii reatum
Astfel, au rezultat denumirile Ut, Re, Mi, Fa, Sol, La. Ulterior, „Ut” a fost înlocuit cu „Do” pentru o pronunție mai facilă, iar nota „Si” a fost adăugată folosindu-se inițialele versului final „Sancte Iohannes”. Aceste denumiri stau la baza sistemului de solfegiu utilizat și în prezent.
Citește și: Misterul celui mai vestit instrument muzical cu coarde din lume: Stradivari a dus cu el în mormânt secretul de a face viori perfecte
Mâna guidoniană
Pentru a sprijini și mai mult procesul de învățare, Guido a introdus conceptul de „mână guidoniană” (numită și mână guidonică), un dispozitiv mnemonic în care diferite părți ale mâinii erau asociate cu diverse note și intervale. Această metodă permitea cântăreților să vizualizeze și să memoreze mai ușor pozițiile notelor și relațiile dintre ele, facilitând interpretarea corectă a melodiilor.
Impactul și moștenirea lui Guido d’Arezzo
Inovațiile lui Guido au avut un impact profund asupra muzicii occidentale. Sistemul său de notație a permis o standardizare fără precedent în scrierea și citirea muzicii, reducând semnificativ timpul necesar pentru învățarea noilor piese și asigurând o transmitere mai fidelă a compozițiilor de-a lungul generațiilor. Tratatul său, „Micrologus”, a devenit una dintre cele mai influente lucrări de teorie muzicală din Evul Mediu, fiind studiată pe scară largă în întreaga Europă.
Astăzi, Guido d’Arezzo este recunoscut ca unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai muzicii, iar contribuțiile sale continuă să fie fundamentale în educația muzicală. Orașul Arezzo îi onorează memoria prin diverse monumente și evenimente culturale, menținând vie amintirea călugărului care a făcut muzica nemuritoare.
Prin viziunea și inovațiile sale, Guido d’Arezzo nu doar că a schimbat cursul istoriei muzicii, dar a și deschis calea pentru dezvoltările ulterioare în teoria și practica muzicală, influențând generații de muzicieni și educatori.