„Căderea Imperiului Roman de Apus”: 476, anul fatidic care a pecetluit soarta ultimului împărat roman

Posted on iunie 4, 2024

by Andrada Ispas

Curiozități

Imperiile se nasc și se destrămă, chiar dacă unii cred că pot fi veșnice, și există multe motive pentru declinul lor. Acesta a fost cazul Imperiul Roman de Apus, care a căzut definitiv în 476, când ultimul său împărat, Flavius Romulus Augustulus, a fost detronat de un rege barbar, Odoacru, și și-a încheiat viața într-o mănăstire.

Fosta capitală a Imperiului de Vest și-a pierdut splendoarea în 410, când a fost jefuită de Alaric I, regele vizigoților, și, 45 de ani mai târziu, de Genseric și trupele sale de vandali. Totul fără violență sau distrugeri masive, în urma unui acord cu Papa Leon I.

Ultimul împărat roman a fost ultimul împărat din istoria romană care a domnit.

476, anul fatidic care a pecetluit soarta ultimului împărat roman

476 este o dată importantă în istoria lumii, ea fiind data la care Imperiul Roman a luat sfârșit. Desființarea Romei antice a fost, de asemenea, sinonimă cu începutul Evului Mediu. Exact în data de 4 septembrie 476, Flavius Romulus Augustulus, împăratul roman al Imperiului Roman de Apus, a fost detronat de către Odoacru (latină Flavius Odoacer), căpetenia herulilor (neam germanic din uniunea de triburi a goților), printr-o lovitură de stat. Abdicarea sa e considerată sfârșitul Imperiului Roman de Apus. Romulus Augustulus fusese proclamat împărat de către tatăl său, Orestes, în data de 31 octombrie 475.

Tatăl lui Romulus Augustulus ajunsese la putere cu ajutorul armatei din Ravenna. În urma numirii fiului lui Orestes, armata se aștepta la o compensație financiară, care nu a mai sosit.

Yonge, Charlotte Mary

Odoacru a reușit să convingă armata să se revolte împotriva împăratului roman. Fără armată, tânărul Romulus Augustulus nu a avut de ales decât să părăsească palatul său din Ravenna și să se ascundă într-o mănăstire napoletană pentru a-și salva viața.

Potrivit surselor istorice, împăratul roman a murit în anul 507 d.Hr. Teodoric a fost cel care a preluat în cele din urmă locul lui Romulus Augustulus.

Citește și: De la Octavian la Augustus, sau trecerea magistrală de la Republică la Imperiul Roman

Căderea Imperiului Roman de Apus în 476: istorie, cauze și consecințe

Căderea Imperiului Roman: expresia a fost folosită pentru prima dată în „Istoria declinului și căderii Imperiului Roman”, scrisă de Edward Gibbon în secolul al XVIII-lea. Astăzi, ideea unei destrămări bruște a imperiului, în 476, este contestată.

Căderea Imperiului Roman de Apus a avut mai multe cauze, dar cea principală a fost declinul împăraților care s-au succedat în ultimii ani ai imperiului într-o societate considerată decadentă și oarbă, bazată pe sclavie. Cu numeroase amenințări din partea barbarilor, situația nu era una buna în palatul din Ravenna, capitala Imperiului Roman de Vest.

În 425, după moartea lui Honorius, Valentinian al III-lea, fiul lui Placidia, sora lui Honorius și a lui Arcadius, a devenit împărat roman de Apus. Mama sa a fost cea care a guvernat sub numele său. Valentinian era un conducător doar cu numele și, în ciuda calităților mamei sale și a talentului militar al lui Aetius, cel mai mare general al Imperiului, domnia sa a fost dezastruoasă.

În 454, a pus să fie ucis Aetius, singura persoană capabilă să protejeze Imperiul de invaziile barbare. În data de 16 martie a anului următor, Valentinian a fost asasinat de două dintre fostele gărzi ale lui Aetius.

De atunci încolo, un barbar, Ricimer Flavius, a fost cel care a proclamat și îndepărtat de la putere împărați până la moartea sa în 472. Mai întâi a urcat pe tron Avitus, un nobil galo-roman.

Dar prietenia sa cu regele vizigoților, Teodoric al II-lea, a dus în curând la dispariția sa. În 456, a fost înlocuit de romanul Marjorian. Dar lupta lui Marjorian împotriva barbarilor din Galia și Spania l-a îngrijorat pe Ricimer, care a pus să fie asasinat în 461.

Severus a urcat apoi pe tron. La moartea acestuia, în 465, Ricimer s-a întors în Imperiul Roman de Răsărit, acceptându-l pe grecul Anthemius ca socru și împărat.

După un timp, însă, a regretat această alegere și, în 472, l-a executat pe Anthemius și l-a adus la putere pe un anume Olybrius, ginerele lui Valentinian al III-lea.

Cu toate acestea, atât Ricimer Flavius, cât și Împăratul au murit în mod natural în același an. Gondebaud, prințul Burgundiei a preluat funcția lui Ricimer Flavius, l-a pus pe Glycerius pe tron, iar acesta a domnit timp de un an.

Iulius Nepos, guvernator al Dalmației, sprijinit de împăratul oriental Zenon I, a mărșăluit asupra Ravenei și s-a proclamat împărat în iunie 474.

În 475, comandantul armatei romane, Flavius Orestes, l-a exilat pe Iulius Nepos în Dalmația. Orestes nu a putut sau nu a vrut să își asume titlu imperial. Așa că l-a proclamat pe fiul său, Romulus Augustus, împărat. Romulus era doar un copil; tatăl său era cel care deținea adevărata putere.

Dar Orestes a luat decizii proaste. A intrat în conflict cu poporul Heruli și cu liderul lor, Odoacru, și a fost executat de acesta din urmă.

Fiul său, împăratul marionetă, a fost de asemenea capturat: nu a fost executat, ci a abdicat. Odoacru, care nu putea fi împărat din cauza originilor sale barbare, a trimis însemnele puterii împăratului din Vest către împăratul din Est pentru a demonstra dispariția Imperiului de Vest. În septembrie 476, Imperiul Roman de Apus nu mai exista.