Bătălia de la Waterloo, lupta care a pus capăt imperiului lui Napoleon Bonaparte
18 iunie marchează aniversarea marii înfrângeri a lui Napoleon Bonaparte la Waterloo, bătălia din Belgia de astăzi care i-a pus capăt carierei în 1815. De atunci, Waterloo a devenit sinonim cu o înfrângere finală zdrobitoare. Waterloo și Războaiele napoleoniene au reprezentat o piatră de hotar importantă în istorie, iar astăzi există un interes reînnoit pentru această perioadă.
Pentru că lumea lui Napoleon, cu multiplele sale puteri, alianțele schimbătoare și nevoia de abilități pe câmpul de luptă, seamănă mai mult cu lumea modernă decât cu cel de-al Doilea Război Mondial sau Războiul Rece. Prin urmare, studiul lui Napoleon este extrem de relevant pentru politicienii de astăzi.
Așa cum am menționat, Bătălia de la Waterloo, care a avut loc în Belgia în data de 18 iunie 1815, a marcat înfrângerea finală a lui Napoleon Bonaparte, care a cucerit o mare parte a Europei la începutul secolului al XIX-lea.
Henri Félix Emmanuel Philippoteaux
Napoleon a urcat în rândurile armatei franceze în timpul Revoluției Franceze, a preluat controlul guvernului francez în 1799 și a devenit împărat în 1804.
WikiImages
Prin intermediul Războaielor napoleoniene, și-a extins imperiul în toată Europa de Vest și Centrală. Bătălia de la Waterloo, în care forțele lui Napoleon au fost înfrânte de prusaci și britanici (conduși de ducele de Wellington), a marcat sfârșitul domniei sale și al dominației Franței în Europa.
Ascensiunea lui Napoleon la putere
Jacques-Louis David
Napoleon Bonaparte, născut în 1769 pe insula mediteraneană Corsica, a avansat rapid în rândurile armatei franceze și s-a dovedit a fi un lider talentat și îndrăzneț.
După ce a preluat puterea politică în Franța printr-o lovitură de stat din 1799, a primit titlul de prim consul și a devenit principala figură politică a Franței.
În 1804, s-a încoronat împărat al Franței în cadrul unei ceremonii fastuoase. Sub conducerea lui Napoleon, Franța s-a angajat într-o serie de bătălii de succes împotriva diferitelor coaliții de națiuni europene, iar imperiul francez s-a extins în mare parte din Europa de Vest și Centrală.
Bătălia de la Leipzig
În 1812, Napoleon a condus o invazie dezastruoasă a Rusiei, în care armata sa a fost nevoită să se retragă și a suferit pierderi masive. În același timp, spaniolii și portughezii, cu ajutorul britanicilor, au alungat forțele lui Napoleon din Peninsula Iberică în Războiul Peninsular (1808-1814).
În Bătălia de la Leipzig din 1813, cunoscută și sub numele de Bătălia Națiunilor, armata lui Napoleon a fost înfrântă de o coaliție care includea trupe austriece, prusace, rusești și suedeze. Ulterior, Napoleon s-a retras în Franța, unde, în martie 1814, forțele coaliției au capturat Parisul.
Abdicarea și revenirea lui Napoleon
În data de 6 aprilie 1814, Napoleon, pe atunci în vârstă de 40 de ani, a fost forțat să abdice de la tron, punând capăt celor 25 de ani de război. Prin Tratatul de la Fontainebleau, a fost exilat pe Elba, o insulă mediteraneană din largul coastei Italiei.
După mai puțin de un an, în 26 februarie 1815, Napoleon a evadat din Elba și a navigat spre Franța continentală cu un grup de peste 1.000 de susținători. În data de 20 martie 1815, s-a întors la Paris, unde a fost întâmpinat de mulțimi care îl aclamau. Noul rege, Ludovic al XVIII-lea, a fugit, iar Napoleon s-a angajat în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Campania celor 100 de zile.
Napoleon mărșăluiește spre Belgia
Elizabeth Thompson
La întoarcerea lui Napoleon în Franța, o coaliție de aliați – austriecii, britanicii, prusacii și rușii – care îl considerau pe împăratul francez un dușman, a început să se pregătească de război. Napoleon a strâns o nouă armată și a plănuit să lovească preventiv, învingând forțele aliate una câte una înainte ca acestea să poată lansa un atac unit împotriva sa.
În iunie 1815, forțele lui Napoleon au mărșăluit spre Belgia, unde erau cantonate armate separate de trupe britanice și prusace. Napoleon și-a mobilizat trupele declarând: „Pentru toți francezii care au curaj, a sosit momentul să cucerească sau să piară!”.
În bătălia de la Ligny, din 16 iunie, Napoleon și-a folosit artileria superioară pentru a-i învinge pe prusaci sub comanda lui Gebhard von Blucher. Cu toate acestea, francezii nu au reușit să distrugă în totalitate armata prusacă, care s-a regrupat rapid și s-a retras într-o poziție nu departe de satul Waterloo, în Belgia de astăzi.
Arthur Wellesley, Duce de Wellington
Două zile mai târziu, în 18 iunie 1815, Napoleon și-a condus armata de aproximativ 72.000 de soldați împotriva armatei britanice de 68.000 de oameni, care, de asemenea, ocupase o poziție în apropiere de Waterloo, de unde putea comunica cu aliații lor prusaci.
Armata britanică era una puternică și includea trupe belgiene, olandeze și germane, ea fiind comandată de Arthur Wellesley, Ducele de Wellington, care se făcuse remarcat luptând împotriva francezilor în timpul Războiului Peninsular. Wellington, un expert cunoscut în lupta defensivă, și-a dirijat trupele să ocupe o poziție avantajoasă de-a lungul unei creste.
Citește și: Voltaire, scriitorul cu mai mult de 20.000 de scrisori și peste 2.000 de cărți și pamflete: „A fost închis la Bastilia timp de aproape un an”
Începerea bătăliei de la Waterloo
– Napoleon.org.pl
Într-o gafă gravă, Napoleon a așteptat până la prânz pentru a da ordinul de atac, pentru a lăsa terenul îmbibat cu apă să se usuce după furtuna din noaptea precedentă. Întârzierea a dat timp trupelor prusace rămase ale lui Blucher, care, potrivit unor relatări, erau în număr de peste 30.000, să mărșăluiască spre Waterloo și să se alăture bătăliei împotriva francezilor mai târziu în acea zi.
Deși trupele lui Napoleon au organizat un atac viguros împotriva britanicilor, poziția lui Wellington de-a lungul și în spatele unui vârf de creastă – care a anulat un bombardament ofensiv timpuriu al lui Napoleon – și sosirea după-amiaza a armatei prusace a lui Blucher au întors situația în defavoarea francezilor.
Până seara, toate părțile implicate în bătălia sângeroasă au suferit pierderi grele. Napoleon a făcut o ultimă incursiune spre poziția de pe creasta lui Wellington cu cele mai bune trupe ale sale, Garda Imperială Franceză. Dar gărzile britanice și infanteria ușoară au reușit să respingă înaintarea Gărzii Imperiale Franceze, iar armata lui Napoleon, acum depășită numeric, s-a retras în curând în haos, scrie history.com.
Elizabeth Thompson
Cavaleria prusacă a atacat și a hărțuit trupele franceze care s-au retras până târziu în noapte. Conform unor estimări, francezii au suferit aproape 40.000 de pierderi (inclusiv morți, răniți sau luați prizonieri), în timp ce britanicii și prusacii au suferit aproximativ 22.000 de pierderi. Se estimează că 10.800 de oameni – majoritatea soldați francezi – au murit în Bătălia de la Waterloo.
Se pare că, în timpul campaniei din Belgia, Napoleon a fost obosit și cu o stare de sănătate precară, a comis erori tactice și a acționat cu indecisie. De asemenea, i s-a reproșat că a numit comandanți care nu au reușit să comunice în mod adecvat și să își coordoneze strategia.
Alphonse Lalauze
În cele din urmă, bătălia de la Waterloo a marcat sfârșitul carierei militare de excepție a lui Napoleon.
Deși a ieșit victorios, ducele de Wellington a reflectat mai târziu asupra costurilor îngrozitoare ale acestei victorii: „Inima mea este frântă de pierderile teribile pe care le-am suferit în ceea ce privește vechii mei prieteni și tovarăși și bieții mei soldați. Credeți-mă, nimic în afară de o bătălie pierdută nu poate fi pe jumătate atât de melancolic ca o bătălie câștigată”.
Wellington a continuat să fie prim-ministru britanic, în timp ce Blucher, în vârstă de 70 de ani la momentul bătăliei de la Waterloo, a murit câțiva ani mai târziu.
Ultimii ani ai lui Napoleon
După înfrângerea zdrobitoare din bătălia de la Waterloo, visul francez de a domina Europa s-a sfârșit, la fel ca și conducerea lui Napoleon. La câteva zile după umilitoarea sa înfrângere de la Waterloo, din 22 iunie 1815, Napoleon a abdicat din nou de la tronul Franței.
În luna octombrie a aceluiași an, a fost exilat pe Insula Sfânta Elen, din sudul Oceanului Atlantic, o insulă îndepărtată, aflată sub control britanic. Acolo a murit în data de 5 mai 1821, la vârsta de 51 de ani, cel mai probabil din cauza unui cancer la stomac.
Napoleon a fost înmormântat pe insulă. Cu toate acestea, în 1840, rămășițele sale au fost returnate în Franța și îngropate într-o criptă din complexul militar Les Invalides din Paris, unde sunt înmormântați și alți lideri militari francezi.
