Avicenna: Savantul persan care a modelat știința, medicina și filosofia modernă
În secolul al XI-lea, Nuh ibn Mansur, prințul domnitor al orașului medieval Bukhara, s-a îmbolnăvit grav. Medicii, neputând face nimic pentru el, au fost nevoiți să trimită după un tânăr pe nume Ibn Sina, care era deja renumit, în ciuda faptului că era foarte tânăr, pentru vastele sale cunoștințe. Conducătorul s-a vindecat.
wikipedia.org
Ibn Sina a fost un filosof, medic, farmacolog, om de știință și poet persan din secolul al XI-lea, care a avut un impact profund asupra filosofiei și medicinei în Europa și în lumea islamică. El era cunoscut în rândul savanților occidentali sub numele de Avicenna.
Abu Ali al-Hussain ibn Abdullah al-Balkhi a fost unul dintre cei mai importanți oameni ai epocii sale, influențând profund viitoarele cercetări în domenii atât de diverse precum medicina, filosofia și astronomia.
Avicenna este sinonim cu perioada din istoria islamică care este denumită „Epoca de aur islamică”.
Lucrările savantului persan au avut un impact de anvergură atât în lumea islamică, cât și mai târziu în Europa.
Atât de mare a fost impactul lui Avicenna, în special asupra culturii europene, încât acesta – alături de filosoful andaluz Ibn Rushd (Averroes) și de faimosul războinic musulman Saladin – apare printre „păgânii virtuoși” din Infernul lui Dante, ocupând primele cercuri ale iadului alături Platon și Socrate.
De asemenea, i se atribuie meritul de a fi păstrat și dezvoltat ideile filosofului Aristotel, ale cărui idei constituie fundamentul metodei științifice moderne.
Avicenna este un exemplu de înflorire intelectuală care a avut loc în primele secole ale islamului și a ajutat la respingerea ideii că religia este un impediment pentru gândirea științifică și filosofică.
Cine a fost Avicenna?
Yamaha5 CC BY-SA 3.0
Avicenna (sau Ibn Sina) s-a născut în satul Afshana, care, la fel ca o mare parte din Asia Centrală la acea vreme, era condus de Imperiul Samanid, un stat musulman sunnit de origine iraniană.
Perioada a fost marcată de destrămarea autorității centrale a califatului abbasid din Bagdad și de apariția unor entități musulmane independente.
În ciuda acestei relative instabilități politice, atmosfera prietenoasă din punct de vedere intelectual pe care abbasizii au promovat-o în lumea islamică a dăinuit, iar studiile s-au împletit puternic cu studiul religiei. În acest context, Avicenna a fost crescut de un tată care adoptase ramura ismailiană a islamului șiit.
Tipică pentru alți intelectuali islamici din acea perioadă, educația lui Avicenna a fost un amestec de materii religioase și laice, cum ar fi matematica, medicina și filosofia. Până la vârsta de 10 ani memorase Coranul, iar până la mijlocul adolescenței și-a câștigat reputația de medic.
A portrait of Al Hussain Ibn Abdullah Ibn Sina, CC BY-SA 4.0
Musulman devotat, tânărul Avicenna a dedicat o mare parte din timp studiului textelor islamice și al filosofiei grecești, încercând să le îmbine pe cele două, demonstrând existența lui Dumnezeu folosind logica și rațiunea, mai degrabă decât credința oarbă.
wikipedia.org
La vârsta de 32 de ani, savantul a fost numit vizir al dinastiei Buyid, după ce l-a tratat pe emirul acestuia, Shams al-Dawla. Odată ce monarhul a murit, Avicenna a refuzat oferta făcută de fiul și succesorul său de a continua în acest rol.
De ce este considerat drept cel mai mare savant al lumii musulmane?
Avicenna-miniatur.jpg
În calitate de medic, una dintre cele mai notabile contribuții ale lui Avicenna a fost cartea sa Al-Qanun fi al-Tibb (Canonul de medicină), o enciclopedie care oscilează între cunoștințele medicale dobândite de la antici și descoperirile mai contemporane ale oamenilor de știință islamici.
Cartea a fost tradusă în latină în secolul al XII-lea, iar de acolo a fost folosită ca text de referință în toate universitățile europene până la mijlocul secolului al XVII-lea.
În Canonul de medicină, Avicenna a introdus diagnostice și tratamente pentru boli necunoscute grecilor, fiind primul medic care a descris meningita. El a adus noi argumente pentru utilizarea anestezicelor și a substanțelor antiinflamatorii.
Un alt aspect inovator al Canonului lui Avicenna este explorarea modului în care bunăstarea corpului nostru depinde de starea minții noastre și de interacțiunea dintre sănătatea inimii și viața noastră emoțională.
Pe lângă faptul că a descris 600 de tratamente potențiale pentru boli, Avicenna a descris și anatomia unor părți ale corpului, cum ar fi ochiul și inima. Fiind un botanist priceput, el a scris, de asemenea, și despre efectul pe care plantele și rădăcinile îl au asupra corpului uman.
wikimedia.org CC BY 4.0
Descrierile detaliate ale lui Avicenna privind fluxul capilar și contracțiile arteriale și ventriculare din sistemul cardiovascular (sângele și sistemul circulator) l-au ajutat pe polimatul arabo-sirian Ibn al Nafis, care a devenit primul medic care a descris circulația pulmonară a sângelui, adică mișcarea sângelui de la inimă la plămâni și înapoi la inimă.
O contribuție medicală esențială a fost munca sa privind efectul carantinei asupra limitării răspândirii bolilor, susținând că o perioadă de 40 de zile de autoizolare este esențială pentru a împiedica infecțiile să afecteze alte persoane.
În afara medicinei, printre lucrările sale importante se numără Cartea vindecării, care era împărțită în patru secțiuni și acoperea o serie de subiecte, cum ar fi matematica, metafizica, științele naturale și logica.
Printre lucrările sale științifice se numără argumentele conform cărora lumina are o viteză specifică, descrieri ale modului în care sunetul se deplasează prin aer, o teorie a mișcării și lucrări psihologice privind relația dintre minte, corp și capacitatea de a percepe.
Într-o formă de psihiatrie premodernă, acesta a descris, de asemenea, modul în care afecțiunile psihice, cum ar fi depresia și anxietatea, aveau un impact asupra corpului.
Alte domenii de interes au inclus fenomene naturale, cum ar fi cutremurele și formarea norilor. Despre cutremure, Avicenna a spus că sunt rezultatul mișcării pământului și al activității de sub pământ.
În calitate de astronom, Avicenna a observat planeta Venus pe discul Soarelui și a ajuns la concluzia că planeta se afla mai aproape de Pământ decât de Soare. De asemenea, el a constatat că supernova SN 1006, care a putut fi observată timp de trei luni la începutul primului mileniu al erei noastre, a fost temporar cel mai strălucitor obiect de pe cer, depășind-o pe Venus și putând fi observată chiar și în timpul zilei.
Avicenna este, de asemenea, cunoscut pentru inventarea unui dispozitiv de monitorizare a coordonatelor stelelor.
Care era filosofia lui?
Blondinrikard Fröberg CC BY 2.0
În filosofie, principala contribuție a lui Avicenna a fost dezvoltarea propriei sale forme de logică aristotelică și utilizarea rațiunii pentru a stabili existența lui Dumnezeu.
Lucrările sale despre logică au fost incluse în nouă cărți care fac parte din Cartea vindecării, în care a susținut utilitatea logicii și a subliniat erorile percepute în lucrările anterioare pe această temă. El a scris că logica este crucială în determinarea validității argumentelor și în dezvoltarea cunoașterii și că scopul logicii era de a stabili adevărul.
Criticându-l pe predecesorul său grec Aristotel, Avicenna credea, de asemenea, că oamenii au trei tipuri de suflet: vegetativ, animal și rațional. Primele două îi leagă pe oameni de Pământ, iar psihicul rațional îi leagă pe oameni de Dumnezeu.
În ceea ce privește existența lui Dumnezeu, Avicenna a publicat Burhan al-Siddiqin (Dovada adevărului), în care a prezentat un argument în favoarea „existenței necesare” sau a ceva care nu poate să nu existe. El a explicat că tot ceea ce se află în afara acestui existent necesar este condiționat de existența a altceva, care este cauza sa. Astfel, de exemplu, propria existență a unei persoane este condiționată de existența părinților săi, a căror existență este, la rândul ei, condiționată de existența părinților săi, și așa mai departe.
Ce a spus despre simțurile umane?
Unul dintre scopurile vieții lui Avicenna a fost acela de a înțelege cu exactitate simțurile umane și de a demonstra că acestea sunt mai mult decât au înțeles contemporanii săi. El a propus că noi toți avem simțuri interioare care completează simțurile exterioare, recunoscute pe scară largă, cum ar fi vederea, mirosul, auzul, gustul și atingerea.
Avicenna credea că bunul simț este un simț intern și îi atribuia unele dintre funcțiile sufletului. Prin urmare, actul de a forma și de a emite o judecată poate fi înțeles ca un act al sufletului în viziunea sa asupra lumii.
Imaginația retentivă este, conform lui Avicenna, un alt simț intern care le permite oamenilor să-și amintească informațiile pe care le adună prin intermediul simțului comun.
Imaginația animală compozitivă este un simț care, potrivit lui Avicenna, permite animalelor să învețe ce ar trebui să evite sau să caute în mediul lor natural. În mod similar, imaginația umană compozitivă le permite oamenilor să învețe ce ar trebui să caute și ce ar trebui să evite în jurul lor.
Capacitatea de a emite judecăți cu privire la mediul înconjurător a fost numită putere estimativă de către Avicenna, care a spus că aceasta ne permite să determinăm ce este periculos sau benefic pentru noi – de exemplu, să ne temem de ceva.
În cele din urmă, Avicenna a afirmat că memoria noastră este responsabilă pentru stocarea tuturor informațiilor dezvoltate de celelalte simțuri, iar procesarea este abilitatea de a folosi toate informațiile la cel mai înalt nivel al capacităților simțurilor noastre interne.