Armata pierdută a regelui Cambyses al Persiei: 50.000 de soldaţi au dispărut în Deșertul de Vest și nu se știe ce le-a adus sfârșitul
În anul 524 î.Hr., regele Cambyses a trimis o armată de 50.000 de soldați pentru a înrobi băştinaşii din oaza Siwa (orașul Siwa de azi, localizat între depresiunea Qattara și Marea Mare de Nisip, în deșertul de Vest). Cu toate acestea, ei nu au ajuns niciodată la destinație. Întreaga armată de 50.000 de soldați a dispărut în pustiul deșertului egiptean.
Nu există nicio mențiune explicită a acestei armate persane pierdute în scripturile antice. Nici un istoric persan sau egiptean și nici succesorul lui Cambyses, Darius, nu au descris-o în Inscripția de la Behistun.
Doar câteva arme de bronz, câteva oase umane și o brățară de argint au fost găsite în sălbăticia Deşertului de Vest.
Ce ar fi putut merge prost? Ce s-a întâmplat cu armata regelui Cambyses?
De ce se aflau perșii în Egipt?
Imperiul Achaemenid, cunoscut și ca Primul Imperiu Persan, a fost o civilizație vastă și puternică, iar la apogeul său se întindea pe trei continente.
Fondat de Cirus cel Mare în secolul al VI-lea î.Hr., imperiul era cunoscut pentru puterea sa militară, eficiența administrativă și diversitatea culturală. Acesta a fost contextul în care Cambyses al II-lea a urcat pe tron în 530 î.Hr., după moartea tatălui său.
Mb573106, CC BY-SA 4.0
Cambyses al II-lea, ca și tatăl său, a fost un conducător ambițios. Domnia sa a fost marcată de o serie de campanii militare menite să extindă granițele Imperiului Persan.
Una dintre cele mai notabile cuceriri ale sale a fost invazia Egiptului în 525 î.Hr., care a marcat începutul dominației persane în regiune.
Egiptul, cu istoria sa bogată, resursele sale abundente și localizarea sa strategică, era o zonă prețioasă pentru orice imperiu. Cu toate acestea, sarcina de a supune și de a guverna acest ținut antic nu a fost lipsită de provocări.
Peisajul politic și geografic al Egiptului în timpul invaziei lui Cambyses al II-lea era complex. Fluviul Nil, cu inundațiile sale anuale, a reprezentat o cale de salvare pentru agricultură, dar a reprezentat și o provocare semnificativă pentru mișcările militare.
Deșerturile vaste din jurul Văii Nilului erau neospitaliere și periculoase, cunoscute pentru condițiile lor dure și furtunile de nisip puternice. Oaza Siwa, situată în deșertul de vest, era deosebit de izolată și greu accesibilă.
Ce se știe despre armata dispărută?
Pergamon Museum CC BY 2.0
Povestea Armatei Pierdute a lui Cambyses începe cu o misiune îndrăzneață și ambițioasă. În urma invaziei sale de succes în Egipt, Cambyses al II-lea a pus ochii pe oaza Siwa, unde se afla Oracolul lui Amon. Băştinaşii din oaza Siwa, un loc venerat atât de egipteni, cât și de greci, l-au sfidat pe regele persan, refuzând să-i legitimeze domnia.
Ca răspuns, Cambyses al II-lea a trimis o forță de 50.000 de soldați pentru a distruge zona și a-și afirma autoritatea.
Expediția a fost o întreprindere semnificativă. Soldații au trebuit să traverseze sute de kilometri de deșert aspru și neiertător, cu acces limitat la apă și provizii. În ciuda acestor provocări, armata a pornit din Teba, capitala Egiptului de Sus, cu moralul ridicat și cu o misiune clară.
Cu toate acestea, potrivit lui Herodot, istoricul grec care oferă singura relatare detaliată a evenimentului, armata nu a ajuns niciodată la destinație.
Citește și: Cirus al II-lea cel Mare: Conducătorul care a transformat Persia în cel mai puternic imperiu al Orientului
Cum a fost explicată dispariția soldaților la momentul respectiv?
Dispariția armatei lui Cambyses este unul dintre cele mai persistente mistere ale istoriei antice. Potrivit scrierilor lui Herodot, în timp ce armata traversa deșertul, a izbucnit o furtună masivă de nisip, care i-a înghițit pe soldați și i-a îngropat sub nisip.
Când furtuna s-a potolit, nu mai era niciun semn al armatei – niciun om, niciun echipament, nicio urmă a trecerii lor. Au dispărut ca și cum nu ar fi existat niciodată.
Urmările acestui eveniment au avut implicații semnificative pentru domnia lui Cambyses al II-lea și pentru Imperiul Achaemenid. Pierderea unei forțe atât de mari a fost o lovitură grea pentru regele persan, atât din punct de vedere militar, cât și psihologic. De asemenea, a servit ca o reamintire dură a realităților dure ale războiului din deșert și a limitelor puterii imperiale.
Posibilele cauze ale dispariției
Unul dintre cele mai ostile locuri din lume
Jacob Abbott Makers of History: Darius the Great. page 35
Deşertul de Vest, numit in vechime Desertul Libian, este unul dintre cele mai ostile locuri din lume, având o suprafaţă uriaşă de 680.000 kilometri pătraţi.
Așa cum am menționat mai sus, potrivit lui Herodot, celebrul istoric grec, după șapte zile de rătăcire prin deșert, armata a fost lovită de o furtună de nisip care a înghițit complet trupele și le-a îngropat sub nisip.
Doi arheologi italieni cred, de asemenea, că există dovezi puternice că o furtună de nisip a lovit într-adevăr armata.
În timp ce lucrau în deșert, cercetătorii au descoperit o stâncă mare lângă care au descoperit câteva rămășițe umane, tacâmuri și arme îngropate în jurul ei, indicând faptul că unii soldați s-au refugiat sub această stâncă atunci când a lovit furtuna de nisip, scrie nbcnews.com.
Cu toate acestea, majoritatea arheologilor nu sunt de acord că o furtună de nisip ar putea ucide 50.000 de oameni.
Un ordin dat la beție
Ce l-a provocat pe rege să trimită atât de mulți soldați să mărșăluiască printr-un teritoriu atât de ostil?
Totul a început când preoții de la oracolul din Templul lui Amon au anunțat că nu simt niciun sentiment de supunere față de noul lor rege, Cambyses, fiul lui Cirus cel Mare.
Cambyses s-a înfuriat și a decis că nu îi va ierta pentru răzvrătirea lor. Așa că a trimis soldați din Teba prin deșert pentru a-i învăța minte pe băștinașii din oaza Siwa.
Se presupune că este un mit, dar unii cred că el a ordonat trupelor să atace orașul într-o furie de beție. Deci, poate că soldații nu erau bine pregătiți pentru a traversa un astfel de loc ostil.
Devierea de la traseul planificat?
Doi arheologi italieni, gemenii Angelo și Alfredo Castiglioni – cunoscuți pentru descoperirea lor în urmă cu 20 de ani a „orașului de aur” egiptean antic cunoscut sub numele de Berenike Panchrysos – au venit cu o nouă ipoteză. Armata lui Cambyses a avut un alt traseu decât cel cunoscut.
Frații Castiglioni au studiat hărțile antice și au ajuns la concluzia că armata lui Cambyses nu a urmat traseul caravanelor prin oaza Dakhla și oaza Farafra. „Începând cu secolul al XIX-lea, mulți arheologi și exploratori au căutat armata pierdută de-a lungul acelui traseu. Nu au găsit nimic. Noi am emis ipoteza unui traseu diferit, venind dinspre sud. Într-adevăr, am descoperit că un astfel de traseu exista deja în Dinastia a XVIII-a”, a declarat Castiglioni.
Potrivit lui Castiglioni, de la El Kargha, armata a luat-o spre vest până la Gilf El Kebir, trecând prin Wadi Abd el Melik, apoi s-a îndreptat spre nord, spre Siwa. „Această rută avea avantajul de a lua inamicul prin surprindere. În plus, armata putea mărșălui nestingherită. Dimpotrivă, întrucât oazele de pe celălalt traseu erau controlate de egipteni, armata ar fi trebuit să lupte la fiecare oază”, a declarat Castiglioni.
Pentru a-și testa ipoteza, frații Castiglioni au efectuat studii geologice de-a lungul acestui traseu alternativ. Ei au găsit surse de apă și fântâni artificiale formate din sute de vase de apă îngropate în nisip. Astfel de surse de apă ar fi putut face posibil un marș în deșert.
„Termoluminescența a datat ceramica în urmă cu 2.500 de ani, ceea ce este în concordanță cu epoca lui Cambyses”, a declarat Castiglioni.
În ultima lor expediție, în 2002, frații Castiglioni s-au întors la locul descoperirii lor inițiale. Chiar acolo, la aproximativ 100 de km sud de Siwa, hărțile antice localizaseră eronat templul lui Amon.
Soldații au crezut că au ajuns la destinație, dar în schimb au găsit khamsin – vântul cald, puternic și imprevizibil din sud-est care suflă din deșert peste Egipt.
Lipsa apei
A fost o călătorie a 50.000 de soldați prin deșert. Cea mai de bază cerință a armatei era hrana și apa. Dacă presupunem că necesarul de apă pe persoană era de 3 litri pe zi (ținând cont de căldura intensă care provoca transpirație și deshidratare), iar călătoria era, să spunem, de 30 de zile, atunci 50.000 de soldați aveau nevoie de foarte multă apă. De altfel, să nu uităm să punem la socoteală și animalele care îi însoțeau.
Bănuiala nu putea fi atât de simplă și se pare că armata persană pierdută a fost împinsă spre moarte de propriul său rege.
Soldații nu cunoșteau zona
Armata persană era formată din oameni care aparțineau unor regiuni diferite. Erau în principal greci, sciți, parți, egipteni și poate și unii din regiunea indiană, ceea ce sugerează că majoritatea soldaților și comandanților lor aveau puțină experiență în deșertul egiptean și în realitatea oribilă a Marii Mări de Nisip (care este o întindere înspăimântătoare de deșert complet izolat în vestul Egiptului).
Învinși de către Petubastis III
Profesorul Olaf Kaper crede că armata nu a dispărut, ci a fost înfrântă. Mai mult, el crede că destinația finală a armatei a fost oaza Dakhla, unde locuia liderul rebel egiptean Petubastis III, scrie curiosmos.com.
El a întins o ambuscadă armatei, a învins-o, a luat prizonieri și, în cele din urmă, a cucerit Egiptul. Ulterior, a fost încoronat ca faraon în capitala Memphis”.
O ambuscadă
Cambyses este descris ca un rege nebun în cronicile lui Herodot. El este acuzat că a pângărit și a ars cadavrul faraonului Amasis și că a sacrificat un vițel, Apis, care era venerat ca zeu în religia egipteană.
De asemenea, este acuzat de uciderea fratelui său, Smerdis, ceea ce a aprins și mai mult convingerea perșilor că pierduse favoarea divină și nu era demn să păstreze coroana.
În consecință, oamenii nemulțumiți plănuiau o revoltă. Există o mare posibilitate ca armata să fi fost prinsă în ambuscadă de renegați (rebeli) pe drum și să fi fost învinsă.
Unii speculează, de asemenea, că acei renegați au fost susținuți de Darius, succesorul lui Cambyses, iar acesta a reprimat înfrângerea lor și a inventat o poveste despre furtuna de nisip.
O revoltă
Unii speculează că a existat un sentiment de neîncredere și trădare în rândul armatei atunci când au pus piciorul în deșert.
Reputația în scădere a regelui Cambyses și condițiile meteorologice aspre au alimentat resentimentele soldaților, care s-au revoltat. Au urmat vărsări de sânge, iar cei care au supraviețuit au fugit în oaza Dakhla pentru a se alătura lui Petubastis.
Expediția nu a avut loc niciodată
Veți găsi multe teorii în istorie, dar niciun motiv concret cu privire la această armată pierdută și expediția sa.
Există o mare posibilitate ca soldații să-și fi început călătoria în grabă, conform ordinului regelui lor, dar au abandonat misiunea odată ce au realizat că șansele nu erau în favoarea lor și că nu puteau supraviețui în acel deșert.
Soldații s-au îmbolnăvit
Dermatozele deșertului sunt frecvente în rândul persoanelor care locuiesc în deșerturi sau călătoresc prin deșerturi pentru perioade îndelungate.
Există, de asemenea, un mit conform căruia câteva zile de căldură toridă i-ar fi expus pe soldați la organismele coccidiozei, îmbolnăvindu-i.
Majoritatea soldaților au murit, în timp ce alții, demotivați și nemulțumiți, s-au dispersat spre continent.
Ce s-a întâmplat cu armata regelui Cambyses va rămâne, probabil, un mister pentru vremurile viitoare.
