Alexandria, bijuteria lumii antice grecești: Orașul fost fondat de către Alexandru cel Mare, în anul 331 î.Hr.
Alexandria, metropola greacă antică de renume mondial, a fost fondată de către Alexandru cel Mare aproximativ în anul 331 î.Hr. După ce a cucerit Fenicia în 332 î.Hr., Alexandru cel Mare s-a îndreptat spre Egipt.
Orașul Alexandria a fost construit la marginea Deltei Nilului și este situat între Marea Mediterană la nord și Lacul Mariut la sud. Astfel, se afla într-o locație ideală pentru centrul comercial. Alexandru cel Mare a angajat un arhitect din Rodos, Dinocrates, pentru a construi acest oraș-bijuterie, care – la apogeul său – a adăpostit aproximativ 400.000 de oameni.
După înființarea Alexandriei, Alexandru cel Mare a plănuit să își conducă armatele mai departe în adâncurile Asiei și l-a lăsat pe generalul său, Ptolemeu, să conducă Egiptul. Alexandru cel Mare și-a găsit sfârșitul în anul 323 î.Hr. După moartea sa, Imperiul a fost divizat în patru state succesoare distincte. Acestea au inclus Macedonia antigonidă, Pergamul attalid, Siria seleucidă și Egiptul ptolemeic.
În calitate de capitală a acestui nou stat ptolemeic, Alexandria a marcat începutul unei ere elenistice bogate din punct de vedere cultural în Egipt.
Era Ptolemeică și bijuteria lumii elenistice, Alexandria
Dinastia ptolemeică, născută din Ptolemeu Soter I, a condus Alexandria timp de aproape trei secole. Ultimul membru al acestei dinastii imperiale a fost nimeni alta decât celebra Cleopatra a VII-a. În această perioadă, cultura elenistică și-a atins apogeul în toate domeniile, inclusiv religios, cultural și politic.
După moartea lui Ptolemeu Soter I în 282 î.Hr., fiul său Ptolemeu al II-lea Philadelphus (care înseamnă „iubitor de frați”) a urcat pe tron. Sub domnia sa, Alexandria a atins epoca sa de aur, iar biblioteca a acumulat un număr mare de pergamente, atrăgând savanți din întreaga lume elenistică, devenind bijuteria acestei lumi.
Epoca de aur
În ceea ce privește aspectele practice ale guvernării, Ptolemeu al II-lea Philadelphus a reușit să extindă comerțul cu Marea Roșie și să stabilească alianțe cu puteri formidabile precum Imperiul Seleucid. El a construit o forță navală care a afirmat controlul ptolemeic asupra Mării Mediterane.
Sub conducerea sa, a fost înființat Mouseionul din Alexandria, celebrul muzeu din Alexandria, cât și Biblioteca din Alexandria. Biblioteca a fost dedicată muzelor și a servit ca institut de cercetare care urmărea să documenteze toate cunoștințele posibile. Biblioteca în sine și-a atins apogeul în timpul succesorului lui Ptolemeu, Ptolemeu al III-lea Euergetes. Cu toate acestea, primele cărți au fost achiziționate în timpul domniei lui Ptolemeu al II-lea.
Citește și: Farul din Alexandria: Ce s-a întâmplat cu una dintre cele șapte minuni ale lumii antice?
O altă minune arhitecturală cunoscută a Alexandriei lui Ptolemeu al II-lea a fost Pharos, sau Farul Alexandriei. Având o înălțime estimată la peste 100 de metri, acesta a fost una dintre cele mai înalte structuri artificiale ale vremii sale și a fost considerat una dintre cele șapte minuni ale lumii antice.
Johann Bernhard Fischer von Erlach
Designul său cuprindea trei niveluri: o bază pătrată, o secțiune octogonală centrală și un vârf circular, pe care noaptea ardea un foc pentru a produce lumină. Se spune că acest foc era vizibil de la o distanță de până la 50 de kilometri.
Epoca de aur a marcat și apariția literaturii și a poeziei, poeți clasici renumiți precum Callimachus și Theocritus compunându-și operele în Alexandria și marcând astfel o perioadă semnificativă în literatura greacă.
Ptolemeu al II-lea a atins probabil această epocă de aur pentru Alexandria datorită încercărilor sale de a integra cultura greacă și egipteană. Un exemplu idilic al acestui efort este sprijinul său pentru cultul lui Serapis. Sub domnia sa, a fost ridicat marele Serapeum din Alexandria. Acesta a fost un templu elenistic pentru zeul egiptean Serapis, care era larg acceptat printre grecii ptolemeici.
Domnia lui Ptolemeu al II-lea Philadelphus a marcat o perioadă de prosperitate și realizări culturale de neegalat în Egiptul elenistic. Politicile și patronajul său au creat un mediu în care artele, știința și comerțul au prosperat. Impactul domniei sale s-a extins mult dincolo de perioada vieții sale, lăsând o moștenire durabilă în peisajul cultural și intelectual al lumii antice.
Declinul Alexandriei
În ciuda bazelor solide puse sub Ptolemeu I Soter și Ptolemeu II Philadelphus, Alexandria nu a reușit să evolueze sau să revină la gloria de odinioară. Declinul Alexandriei de la domnia lui Ptolemeu al III-lea Euergetes până la cea a Cleopatrei a VII-a a fost marcat de o serie de provocări politice, economice și sociale care au dus în cele din urmă la dispariția dinastiei ptolemaice.
Orașul cândva puternic și-a pierdut gloria de odinioară în această perioadă, care a durat de la mijlocul secolului al III-lea î.Hr. până în secolul I î.Hr. Stabilitatea politică a regatului a fost slăbită de disputele succesorale frecvente și de tulburările civile. Campaniile militare costisitoare, cheltuielile regale generoase și gestionarea deficitară a resurselor au afectat finanțele regatului, ducând la creșterea impozitelor și la nemulțumirea populației, confrom greekreporter.com.
Din punct de vedere cultural, caracterul elenistic distinct al Alexandriei a început să se estompeze, exacerbat de tensiunile sociale în creștere dintre elita greacă și egiptenii nativi.
Citește și: Mormântul pierdut al Cleopatrei: O enigmă veche de mai mult de 2000 de ani
Ultimul conducător al Regatului Ptolemeic din Egipt: Cleopatra a VII-a
În timp ce gloria Alexandriei se stingea, cea mai faimoasă persoană din întreaga istorie ptolemeică și, fără îndoială, din întreaga istorie a Alexandriei a fost ultima sa conducătoare, Cleopatra a VII-a. Cleopatra a VII-a Thea Philopator, ultima conducătoare activă a Regatului Ptolemeu al Egiptului, este una dintre cele mai emblematice figuri ale istoriei.
A-a născut în anul 69 î.Hr. și a făcut parte din dinastia ptolemeică, o familie greacă care a condus Egiptul după moartea lui Alexandru cel Mare. Ea a urcat pe tron în anul 51 î.Hr., domnind mai întâi împreună cu tatăl său, Ptolemeu al XII-lea, și mai târziu cu frații săi, cu care s-a căsătorit conform tradiției egiptene.
Legăturile dintre Alexandria, bijuteria lumii elenistice, și Roma
Manevrele politice și diplomatice inteligente ale Cleopatrei i-au definit domnia. Ea a fost exilată temporar după ce s-a confruntat cu provocări din partea fratelui și co-guvernatorului ei, Ptolemeu al XIII-lea. Cu toate acestea, întâlnirea ei cu Iulius Cezar în anul 48 î.Hr., care a dus la o alianță romantică și politică, a ajutat-o să revină pe tron. Cleopatra i-a dăruit lui Caesar un fiu, Caesarion, consolidându-i relația cu Roma.
După asasinarea lui Cezar în 44 î.Hr., Cleopatra s-a aliat cu Marc Antoniu, unul dintre cei mai puternici lideri ai Romei. Mariajul lor a fost atât romantic, cât și strategic, deoarece au avut trei copii și au format o alianță politică semnificativă. Această alianță a stârnit interesul fiului adoptiv al lui Cezar, Octavian, care vedea în influența Cleopatrei asupra lui Antoniu o amenințare la adresa supremației romane.
Cleopatra a fost o protectoare a artelor și a educației, pe lângă faptul că a fost o figură politică. Alexandria a rămas un centru cultural și educațional în timpul domniei sale. Ea a implementat politici economice pentru a stabiliza și îmbunătăți economia Egiptului, care fusese slăbită de conflictele interne și de presiunile externe.
Implicarea Cleopatrei a alimentat rivalitatea dintre Octavian și Antoniu, care a culminat în Bătălia de la Actium din anul 31 î.Hr. Armatele Cleopatrei și ale lui Antoniu au fost înfrânte categoric. Această înfrângere a însemnat sfârșitul regimului ptolemeic și intrarea Egiptului în Imperiul Roman.
Epoca post-romană și bizantină
Alexandria, cândva un far al prosperității și al învățăturii, a fost transformată într-un câmp de luptă religios. Credința creștină emergentă a intrat în conflict cu vechile credințe evreiești și păgâne. Creștinii, încurajați de adevărul absolut al doctrinei lor, au început să submineze simbolurile acestor religii mai vechi.
Această luptă a fost deosebit de vizibilă în Alexandria în timpul domniei lui Teodosie I, care a interzis păgânismul și a susținut creștinismul între 379 și 395 d.Hr. Toate templele păgâne din Alexandria au fost demolate sau transformate în biserici de către patriarhul creștin Teofil în 391 d.Hr.
Orașul era cuprins de conflicte religioase până în anul 400 d.Hr. Anul 415 d.Hr. a marcat unul dintre cei mai violenți ani ai epocii, când Hypatia a fost asasinată, iar marea bibliotecă și Templul lui Serapis au fost distruse.
wikipedia.org
Orașul, care fusese odată bogat în cultură și finanțe, sărăcise din cauza conflictelor religioase și a devenit în cele din urmă un centru creștin proeminent în Africa de Nord.
Persanii din Imperiul Sassanian au capturat Alexandria în 619, dar Imperiul Bizantin l-a recucerit în 628. Orașul a fost apoi cucerit de musulmanii arabi, conduși de califul Umar în 641, în timpul campaniilor lor din Africa de Nord. În toată această perioadă, multe biserici au fost distruse sau transformate în moschei, iar scriitorii creștini de mai târziu au susținut că marea bibliotecă a fost arsă.