7 fapte istorice care nu sunt adevărate
„Povestirile bune merită un pic înfrumusețate”, spunea bunul bătrân Gandalf. Și, deși această afirmație funcționează destul de bine pentru ficțiune, istoria nu iartă astfel de lucruri.
Interpretările incorecte ale evenimentelor și numeroasele ipoteze se transformă în fapte care apar chiar și în manuale școlare.
Astfel că, informațiile greșite se răspândesc, iar mulți dintre noi le cred a fi adevărate. Istoria a avut nevoie de eroi, iar eroii au avut nevoie de fapte măreţe pentru a rămâne veşnic în istorie. Aşa au luat naştere micile neadevăruri pe care cu toţii le credem reale.
Iată mai jos șapte fapte istorice care nu sunt adevărate!
Cunoscutul dramaturg Shakespeare nu și-ar fi scris singur piesele
Martin Droeshoutwikipedia.orgwikimedia.org
Shakespeare s-a născut și a crescut într-un centru de comerț cu oi, de aceea se consideră că el nu ar fi putut obține cunoștințe necesare pentru a scrie astfel de descrieri detaliate ale politicii, ale intrigilor instanțelor și ale culturilor altor țări.
Mai mult, nu există o semnătură unică a scriitorului. Multe opere ale sale sunt semnate diferit. Chiar și numele de familie este scris ca Shakespeare, Shake-speare sau chiar Shak-spear.
Această teorie este deseori respinsă, dar ea a fost susținută de personalități importante precum Charlie Chaplin, Mark Twain și Sigmund Freud.
Celebra frază „Lasă-i să mănânce tort” a Mariei Antoaneta
Celebra frază atribuită Mariei Antoaneta este mai mult un mit decât realitate. Știm cu toții că Maria Antoaneta este responsabilă pentru fraza ,,Lasă-i să mănânce tort”, atunci când ţăranii francezi se plângeau că sunt atât de săraci încât nu îşi permit nici pâine.
Cu toate acestea, Jean-Jacques Rousseau i-a atribuit această frază Mariei Antoaneta. Dar nu a fost aceasta a spus-o pentru că la acea vreme tânăra avea 9 ani și încă locuia în Austria.
Istoricii susţin însă că Marie-Thérèse, soţia lui Ludovic al XIV-lea, a fost cea care a spus de fapt aceste vorbe, cu un secol mai devreme.
Piramidele nu au fost construite de sclavi
Herodot a fost primul care a scris despre munca sclavilor la construirea piramidelor. Cu toate acestea, istoricul antic a trăit mult mai târziu față de perioada când piramidele au fost construite.
Centura de castitate este o minciună
Karl Friedrich LessingConrad Kyeser von Eichstadt
Mulți am auzit cu siguranţă de acei bărbaţi nobili care plecau în Cruciade şi îşi lăsau soţiile acasă, asigurându-le cu centuri de castitate. În definitiv, aceşti bărbaţi erau plecaţi de acasă ani la rând.
Astfel că, nicio femeie nu ar fi putut sta cu acea centură multă vreme, iar în cele din urmă ele ar fi murit. Academicienii şi istoricii susţin, însă, că centurile de castitate nu au fost niciodată folosite în acest scop. Profesorul Albrecht Classen, de la Universitatea din Arizona, Statele Unite, autorul cărţii „Centura de castitate medievală, un mit”, susţine că este puţin probabil ca bărbaţii din perioada medievală să fi folosit acest dispozitiv pentru a-şi ţine soţiile sub control.
Acest lucru ar fi contrazis cercetările medicale moderne. O femeie nu ar putea supravieţui în condiţii atât de neigienice. Ar prezenta probleme de sănătate după doar câteva zile, a consemnat Classen.
Sfinxul din Giza și-a pierdut nasul cu mult înainte ca Napoleon să ajungă în Egipt
Există o teorie greșită conform căreia, în timpul campaniei lui Napoleon din Egipt (1798-1801), acesta le-a sugerat soldaților să ia Sfinxul drept țintă, atunci când trag cu arma sau cu săgețile. Astfel că, în acest mod Sfinxul a rămas fără nasul.
În realitate, Sfinxul nu avea nasul când Napoleon a ajuns în Egipt, fapt dovedit printr-o gravură făcută de unii călătorii cu decenii înainte de campania franceză. Există, de asemenea, surse care spun că nasul a fost spart de un arab în secolul al XIV-lea.
Citește și: 6 obiecte istorice impresionante care nu au putut fi explicate până în prezent
Biblioteca din Alexandria a fost distrusă cu mult înainte de faimosul incendiu
Despre aceasta se spune că a ars în timpul atacului lui Julius Cezar asupra Alexandriei (48 î.Hr.). Însă, adevărul este că Cezar nu avea nimic de distrus. Cu mult înainte de sosirea sa, biblioteca a fost grav afectată de un alt dușman și înainte de acesta, de către fanaticii religioși.
Principalul motiv pentru căderea distrugerea bibliotecii din Alexandria a fost destul de banal: statul și-a redus treptat cheltuielile legate de nevoile bibliotecii. Bursele au fost abolite, iar cercetătorilor străini li s-a interzis să viziteze clădirea. În cele din urmă, biblioteca a fost abandonată.
Calul Troian nu a existat
Din nefericire, nicio altă sursă, în afară de Iliada lui Homer și de Aeneid a lui Virgil, nu ne poate spune nimic despre Războiul Troian. Acest lucru a dus la numeroase mituri și legende care se lipesc de poveste.
Unii cercetători consideră că nu a existat un cal de lemn, ci doar un berbec care arăta precum un cal sau o armă de asediu, denumită după denumirea unui animal. Alții propun că acel Cal Troian a fost un cutremur care a distrus zidurile cetății Troia. În orice caz, calului pare să fie doar o poveste.
Citește și: 10 lucruri bizare, considerate absolut normale în trecut
