16 curiozități despre viața captivantă a lui Sigmund Freud

Posted on august 9, 2022

by Andrada Ispas

Curiozități

Pentru unii, Sigmund Freud a fost o figură aproape dumnezeiască, o ființă care a pătruns adânc în mintea umană și, astfel, a descoperit multe dintre secretele condiției umane.

Pentru alții, însă, a fost un impostor care a înțeles puțin, a explicat mai puțin și a creat o nouă știință care, de atunci, a făcut mai mult rău decât bine. Nu există nicio îndoială că Freud a schimbat modul în care adulții privesc copilăria și nu numai.

Unii sunt de acord cu ideile și filozofiile lui Freud, iar alții nici nu vor să audă de el, renegându-i complet convingerile.

Dar, trebuie să admitem că influența sa asupra umanității a fost și rămâne substanțială. Practic, toată lumea se referă la ego, de obicei al altcuiva, în conversația de zi cu zi. Freud a fost un om controversat în timpul vieții, rămâne așa și după moarte, iar teoriile sale rămân la baza practicii psihanalizei, ea însăși controversată pentru unii.

Teoretician evreu care și-a dezvoltat opiniile la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea la Viena, într-o perioadă și într-un loc în care antisemitismul era în floare, Freud rămâne la fel de complicat ca și mintea pe care s-a străduit să o dezvăluie.

Iată câteva fapte mai puțin cunoscute despre Sigmund Freud.

Sigmund Freud avea o pasiune aparte pentru limbile străine

Freud s-a născut în Frieberg, în ceea ce era pe atunci Moravia, în 1856.

În 1860, familia locuia la Viena, deși frații săi vitregi din prima căsătorie a tatălui său se mutaseră în Anglia. Acolo și-a finalizat prima parte a școlarizării, dovedindu-se un elev entuziast. A dezvoltat atât o dragoste pentru literatura clasică pe tot parcursul vieții, cât și abilități lingvistice. Când a terminat școala secundară, știa să citească și să scrie în germană, engleză, spaniolă, franceză, italiană, greacă, latină și ebraică. Freud și-a terminat studiile liceale cu intenția de a studia dreptul la Universitatea din Viena.

În schimb, odată ce a intrat la școala de acolo (avea 17 ani), a ales să studieze medicina. Studiile sale l-au dus în alte locații din Europa în cadrul activității sale de cercetare, iar la sfârșitul anilor 1870 a fost nevoit să își ia un an liber pentru a se supune serviciului militar obligatoriu în Austria.

În cele din urmă, a primit diploma de doctor în medicină la Viena în 1881. În anul următor, Freud s-a alăturat personalului de la Spitalul General din Viena, desfășurând cercetări extinse asupra anatomiei creierului. În 1884, Freud a început să efectueze cercetări asupra unui drog liber (liber în sensul că era disponibil fără rețetă) – sintetizat din frunzele de coca din Anzi.

Freud a studiat pe larg cocaina, inclusiv utilizarea ei în scop recreativ

picryl.com

Cercetările lui Freud cu privire la efectele cocainei s-au bazat pe consumul personal și pe reacțiile sale la acest drog. El a scris despre „euforia de durată” oferită de ingestia drogului, observând în același timp că acesta tinde să suprime dorința de a mânca.

De asemenea, a fost impresionat de capacitatea drogului de a stimula activitatea fizică. Freud a fost sprijinit în cercetările sale de doi producători și distribuitori ai medicamentului și ai altor medicamente brevetate care îl conțineau, Parke-Davis și Merck.

Freud a început practica privată în 1886, anul în care s-a căsătorit

[https://www.flickr.com/people/39024719@N06 C�sar Blanco] from Mexico, CC BY 2.0

Când Freud a părăsit spitalul din Viena pentru a practica medicina în privat, a fost după ce își dezvoltase reputația de expert în domeniul „tulburărilor nervoase”. El ținuse prelegeri la Universitatea din Viena și la alte instituții despre studiile sale în acest domeniu, care se dezvoltaseră ca o extensie a cercetărilor sale în domeniul cocainei.

S-a căsătorit cu nepoata unui rabin vienez, Martha Bernays, și a început să se evidențieze din punct de vedere social în cadrul comunității evreiești din Viena. De asemenea, în acel moment era rar văzut fără un trabuc, fumând 20 sau mai multe pe zi.

Freud a început să folosească știința emergentă a hipnozei ca parte a tratamentului pacienților care sufereau de „tulburări nervoase”, o tehnică pe care o observase la Paris. În mâinile lui Freud, pacientului i se permitea să răspundă la întrebări, dar Freud nu inducea sugestii ca tratament.

El a dezvoltat mijloacele prin care permitea pacientului, sub hipnoză, să revadă amintiri îngropate ale unor traume din trecut, până când acestea erau dezvăluite și se constata că nu mai erau tulburătoare. Rezultatele sale au fost inconsecvente, însă „vindecările prin vorbire” realizate de către Freud erau un subiect important în comunitatea medicală din Viena.

Începutul tehnicii cunoscute sub numele de psihanaliză

Freud a avut un coleg și colaborator pe nume Josef Breuer, care a folosit și el hipnoza nesugestivă în tratamentul unei paciente pe care au identificat-o într-o lucrare ulterioară ca fiind Anna O.

Anna prezenta mai multe simptome, atât fizice, cât și psihologice, iar după o perioadă de timp în care a tratat-o prin hipnoză, Breuer i-a sugerat să renunțe la plasarea ei în stare hipnotică, ea vorbindu-i pur și simplu, spunându-i tot ce-i venea în minte. Tratamentul a fost începutul a ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „asociere liberă”. În cele din urmă, tratamentul nu a avut succes, iar Anna – al cărei nume real era Berth Pappenheim – a fost internată într-un sanatoriu.

În ciuda faptului că a internat-o pe pacientă într-un sanatoriu și i-a mărturisit lui Freud că era „deranjată”, Breuer a susținut mai târziu că tratamentul a fost un succes. De asemenea, atât Freud, cât și Breuer au menționat că tratamentul a fost un succes în lucrări publicate.

Carl Jung a ridiculizat această afirmație, declarând într-un seminar: „Așadar, celebrul prim caz pe care l-a tratat împreună cu Breuer și care a fost foarte lăudat ca un succes terapeutic remarcabil a fost doar o minciună”. Investigatorii moderni ai cazului au declarat că Breuer (și Freud) au diagnosticat complet greșit cazul și că Anna O. a suferit de probleme neurologice, mai degrabă decât psihologice.

Moartea tatălui său l-a tulburat profund

Freud încă dezvolta conceptele și teoriile a ceea ce el numea psihoterapie când tatăl său a murit în octombrie 1896. „Moartea bătrânului m-a afectat profund… Mă simt acum destul de dezrădăcinat”, scria el la acea vreme. Studiile sale lăsaseră în el până atunci convingerea că a sa copilărie fusese una plină de abuzuri din partea tatălui său și a fraților săi.

Freud începuse deja o autoanaliză intensivă, crezând că fusese favoritul mamei sale în copilărie și că tatăl său fusese un rival pentru afecțiunea mamei sale, rivalitate în care el, Sigmund, a avut câștig de cauză.

Continuarea analizei lui Freud după moartea tatălui său l-a determinat pe acesta să îl disculpe pe părintele său și să stabilească faptul că el a fost cel care a dorit atenția mamei sale în detrimentul tatălui său.

Freud a ajuns să creadă că aceasta era o dorință împărtășită de toți băieții tineri, în toate societățile și la toate nivelurile societății, și pe care a ajuns să o numească complexul Oedipal. El a extins complexul la femei în sens invers, fetele rivalizând cu mamele lor pentru afecțiunea taților lor. Și-a continuat studiile asupra complexului fără să le publice, în timp ce își intensifica cercetările asupra semnificației și importanței viselor și a imaginilor din cadrul acestora.

Freud a avut o familie numeroasă la Viena

See page for author, CC BY 4.0

Freud și soția sa, Martha, au avut șase copii în timpul căsătoriei lor, născuți între 1887 și 1895. În 1891, familia, formată atunci din trei copii, s-a mutat într-un apartament într-un cartier istoric din Viena, care a rămas locuința lui Freud până în 1938.

În 1896, când lucrările publicate de Freud au început să genereze ample controverse în cadrul comunității medicale, sora Marthei, Minna Bernays, s-a mutat și ea în apartament, devenind membru permanent al gospodăriei după moartea logodnicului ei. Freud și Minna au devenit apropiați, ceea ce a dus la zvonuri despre o aventură între cei doi.

Zvonul unei aventuri între Freud și sora soției sale a început cu Carl Jung, fostul protejat al lui Freud, la mult timp după ce Jung se distanțase de mentorul său.

Jung a menționat aventura ca pe un fapt istoric în timpul unui interviu din 1957, susținând că Minna i-ar fi mărturisit-o atunci când a vizitat casa lui Freud în 1907. El o cunoscuse pe Minna cu doar câteva zile mai devreme, sau cel puțin așa susținea Jung.

În 2006 a fost găsit un jurnal de hotel, din Elveția, care a confirmat că Freud și Minna au stat acolo în 1898, înregistrându-se ca Freud și soția sa. În timp ce descoperirea a confirmat aventura pentru mulți, alții continuă să se îndoiască de faptul că Freud și cumnata sa au avut o relație ilicită.

Interpretarea viselor

Freud a început să lucreze la cartea „Interpretarea viselor” în jurul anului 1895, și mai activ după moartea tatălui său. Deși încerca să își consolideze înțelegerea proceselor inconștiente ale minții, a fost motivat și de dorința de a realiza ceva măreț, nu doar în lumea medicală, ci în întreaga lume. „Crezi că într-o zi va exista o tăbliță de marmură pe casă, pe care să scrie: „În această casă, la 24 iulie 1895, Secretul Viselor i-a fost dezvăluit doctorului Sigmund Freud”?”, l-a întrebat el pe un prieten. Aprobarea publică a fost mereu în mintea sa, mânat fiind de dorința de a realiza „lucruri mari”.

Tirajul inițial al cărții a fost de 600 de exemplare, iar ani mai târziu nu toate fuseseră vândute. Freud a scris o versiune, „Despre vise”, pentru a o face mai accesibilă publicului, și a revizuit originalul de opt ori.

Publicată inițial în 1900, cartea a fost considerată un manual în mare parte profesional timp de decenii, deși a câștigat treptat popularitate în a doua jumătate a secolului XX. Ea rămâne populară și în secolul XXI. Multe dintre afirmațiile și teoriile lui Freud exprimate în lucrare rămân controversate, la fel ca aproape toate aspectele legate de cariera sa.

Freud a susținut că visele sunt exemple de împlinire a dorințelor

Freud a prezentat visele ca pe o formă de împlinire a dorințelor, exprimate în imagini de către inconștient. Pentru ca o dorință să fie îndeplinită, trebuie să existe o dorință care a fost negată, urmată de dorința ca negarea să fie anulată. Freud a postulat că visele conțin două mesaje distincte. Unul este transmis de ceea ce se reține din vis, pe care l-a numit conținutul manifest.

Celălalt, Freud l-a numit conținut latent, adică gândurile de sub imaginile prezentate în vis. Pentru Freud, imaginile erau cenzurate de minte pentru a le ascunde adevăratul sens, iar interpretarea necesita înțelegerea a ceea ce reprezentau imaginile.

Pentru Freud, toate visele aveau semnificații latente, deși acestea diferă pentru fiecare individ în funcție de propriile experiențe și amintiri. Astfel, a visa o casă nu poate însemna același lucru pentru toată lumea, așa cum postulează dicționarele de vise. „Trebuie să afirm că visele au într-adevăr un sens și că este posibilă o procedură științifică pentru interpretarea lor”, scria Freud.

Freud și dezvoltarea principiului plăcerii

Prin scrierea cărții Interpretarea viselor și pentru câțiva ani după aceea, Freud a atribuit comportamentul uman ca fiind determinat de libido, termen pe care l-a definit așa cum este cunoscut în limbajul modern. Pentru Freud, libidoul era axat pe plăcere.

Pentru Freud, libidoul trecea printr-o serie de etape pe măsură ce individul trecea prin dezvoltarea fizică și psihologică. Fiecare etapă a prezentat cerințe diferite pentru persoană, iar eșecul libidoului de a se adapta la schimbările necesare fiecărei etape a fost sursa trăsăturilor patologice la vârsta adultă. Un individ adaptat necorespunzător era, pentru Freud, un individ imatur, fixat pe un stadiu anterior al libidoului.

În 1920, Freud a publicat o lucrare intitulată „Dincolo de principiul plăcerii”, care se desprinde de lucrările sale anterioare și introduce trei termeni care sunt cel mai adesea legați de el: id, superego și ego. Freud a renunțat la termenul de libido ca forță motrice primară și a descris Erosul ca fiind căutarea plăcerii și Thanatos – dorința de moarte – ca fiind forțele minții, care se află într-o luptă constantă.

Freud a folosit speculațiile pe care le-a descris în lucrarea sa pentru a-și reconstrui ideea despre psihicul uman. Lucrarea nu a fost bine primită de colegi, mulți dintre ei considerând absurdă ideea unei dorințe de moarte în psihic.

Sigmund Freud iubea trabucurile

Photocolorization, CC BY-SA 4.0

Freud a început să fumeze în jurul vârstei de 24 de ani, bucurându-se la început de țigările clasice. La scurt timp a trecut la trabucuri, iar pentru tot restul vieții a fumat mult.

Se știe că fuma în mod regulat aproximativ 20 de trabucuri pe zi, un număr extraordinar de mare. Odată i-a spus unui nepot: „Fumatul este una dintre cele mai mari și mai ieftine plăceri ale vieții, iar dacă te hotărăști dinainte să nu fumezi, nu pot decât să-mi pară rău pentru tine”. Freud a început să găzduiască întâlniri săptămânale ale colegilor în casa sa din Viena, despre care fiul său Martin își amintea mai târziu că era „atât de plină de fum încât părea o minune că ființele umane au putut trăi în ea ore întregi”.

Freud a atribuit trabucurilor o capacitate de a-l ajuta în munca sa. Spre sfârșitul vieții sale, după ce a fost afectat de mai multe tipuri de cancer pe care a negat cu tărie că ar fi fost cauzate de fumat, a continuat să fumeze, prietenii săi fiind cei care îi trimiteau trabucurile sale preferate, care erau adesea greu de obținut la Viena.

De asemenea, a început să ia în considerare posibilitatea ca fumatul, precum și alte comportamente, să fie ceea ce el numea „substitute secundare” ale unor dependențe pierdute în copilărie, de natură emoțională sau fizică.

Freud și telepatia în vise

La începutul anilor 1920, Freud a pregătit o lucrare pe care intenționa să o prezinte sub forma unei conferințe pe tema viselor telepatice. Lucrarea nu a fost niciodată prezentată Societății Psihanalitice din Viena, așa cum intenționa, dar a fost discutată între colegii și dușmanii săi din Viena și din alte părți.

Lucrarea sa a fost în cele din urmă publicată. El a prezentat argumentul că, deși posibilitatea comunicării telepatice în vise nu fusese dovedită și nici infirmată, aceasta era posibilă.

Teoria sa a fost ignorată de către colegi, care au susținut că absența dovezilor privind această abilitate era o dovadă științifică a faptului că aceasta nu putea fi realizată.

Cu toate acestea, Freud a studiat posibilitatea comunicării telepatice pentru tot restul vieții sale. Freud a acceptat telepatia, în special în vise, ca fiind legată de teoria psihanalitică, mai degrabă decât de ocultism.

Programul zilnic al lui Freud la Viena era aproape obsesiv

La Viena, Freud își menținea un program zilnic care nu se modifica niciodată atunci când se afla în oraș. Se trezea la 7 dimineața, lua micul dejun, iar barba îi era tunsă de un frizer.

În timpul zilelor de lucru, el vedea pacienții de la 8 AM până la prânz. După masa de prânz, adesea împreună cu cei din familia sa care se aflau la reședință, se plimba pe străzile Vienei, profitând adesea de acest timp pentru a vizita tutungeria și a-și reface stocul de trabucuri. Întorcându-se la cabinetul său la începutul după-amiezii, își vedea pacienții, se consulta cu alți practicieni și lucra la cercetările sale. Cina era la ora 19.00, după care citea sau mergea la o cafenea pentru încă o țigară/trabuc sau pentru a citi ziarul de seară.

Freud se întorcea de obicei acasă în jurul orei 9, retrăgându-se în biroul său pentru a scrie, a corecta lucrări sau a citi lucrările trimise de colegi. De obicei, continua cu această muncă până la orele dimineții, retrăgându-se pentru a dormi în jurul orei 2 dimineața.

Freud a fost nominalizat de 13 ori la Premiul Nobel, dar nu l-a câștigat niciodată

În timpul carierei sale, Sigmund Freud a fost nominalizat pentru Premiul Nobel, la categoriile Fiziologie sau Medicină, timp de 12 ani. De asemenea, a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Literatură, de către Romain Rolland, laureat al Premiului pentru Literatură în 1915.

Numele lui Freud a fost nominalizat pentru premiul pentru Literatură în 1936, dar nu a reușit să primească nici acest premiu. Deși, cu siguranță, nu este nicio rușine să nu primești premiul Nobel, indiferent de categorie, în cazul lui Freud a devenit un punct controversat. Eșecul său de a câștiga premiul s-a bazat pe decizia unui investigator, care a recomandat comitetului de decizie că lucrarea sa nu se baza pe o știință acceptabilă.

Investigatorul a informat comisia că lucrarea lui Freud nu îndeplinea cerințele unei adevărate științe. Printre oamenii de știință care au refuzat să susțină munca lui Freud și nominalizarea acestuia pentru premiul Nobel pentru medicină s-a numărat Albert Einstein.

Comunitatea științifică a considerat că dezvoltarea psihanalizei de către Freud nu se baza pe fapte și că Freud se bazase în mare parte pe propriile teorii, nesusținute de experimente. Un membru al comitetului Nobel pentru medicină a scris: „Întreaga teorie psihanalitică a lui Freud, așa cum ne apare astăzi (1929), se bazează în mare parte pe o ipoteză”. După 1938, Freud nu a mai fost nominalizat niciodată.

Prințesa Marie Bonaparte a fost pacienta lui Freud

Prințesa Marie Bonaparte era descendentă a lui Lucien Bonaparte, fratele împăratului Napoleon I al Franței. Femeie a apelat la Freud în legătură cu o problemă de disfuncție sexuală, însă tratamentul ei nu a avut succes.

Cu toate acestea, Prințesa Marie a început ea însăși să practice psihanaliza. Bogăția ei și șiretenia feminină în relațiile cu oficialii naziști au fost cele care i-au permis lui Freud să scape din Austria în 1938.

Prințesa Marie a intervenit personal pentru a-l ajuta pe Freud să obțină vizele necesare pentru a părăsi Austria și a intra în Marea Britanie, într-o perioadă în care circulația evreilor era o problemă majoră.

Freud a părăsit Austria cu trenul pentru Paris, însoțit de fiica sa Anna și de soția sa Martha, precum și de câțiva servitori. De la Paris au trecut la Londra, în timp ce Prințesa Marie a amânat percheziția Gestapo-ului la reședința sa din Viena până când majoritatea documentelor sale au putut fi distruse.

Freud a lăsat mulți membri ai familiei în Austria

Când Freud a fugit din Viena la Paris, și-a lăsat în urmă cele patru surori, iar la Londra s-a întâlnit cu prințesa Marie pentru a discuta despre soarta lor. Marie a încercat să negocieze cu Gestapo-ul, însă fără a avea succes.

Toate cele patru surori ale lui Freud, care se aflau atunci în Austria, au ajuns în lagăre; toate patru au murit. Incapabil să își ajute surorile, Freud s-a apucat să primească vizitatori și și-a deschis un cabinet în apropiere de Londra.

A asistat câțiva pacienți, deși cea mai mare parte a timpului și-a petrecut-o lucrând la ultimele sale cărți.

Moartea lui Freud a fost o sinucidere asistată ilegal, în septembrie 1939

Welcome to All ! ツ

Max Schur l-a eutanasiat pe prietenul și pacientul său Sigmund Freud, folosind trei doze mari de morfină, la 23 septembrie 1939, potrivit unor surse. Altele nu sunt de acord. Pe baza amintirilor Annei Freud, un alt medic, Josephine Stross, a administrat cea de-a treia și fatală doză.

Aranjamentul le-a permis ambilor medici să își acopere urmele, ca să spunem așa, într-o perioadă în care sinuciderea asistată de medic era considerată crimă de gradul întâi.

Freud a fost incinerat la Golders Greers, iar cenușa sa a fost păstrată la crematoriu. Soția sa, Martha, a murit în 1951.

Cărțile lui Sigmund Freud pot fi comandate de pe libris.ro.