14 metode istorice de tortură concepute special pentru a provoca o moarte chinuitoare
Mintea umană a fost multă vreme capabilă să inventeze noi și teribile modalități de pedepsire a presupușilor hoți, ticăloși, vrăjitoare și pe oricine altcineva care a avut norocul să se afle într-un loc nepotrivit, la momentul nepotrivit. Aceste practici nu erau simple pedepse, ci modalități prin care cel învinuit era extrem de chinuit, fiind concepute special pentru a provoca o moarte chinuitoare
Cele mai lente metode includeau jupuirea, scafismul sau arderea pe rug. Mai exact, metodele de tortură din trecut erau cumplite, fiind concepute pentru a umili și dezumaniza victimele în ultimele lor clipe de viață.
Iată o listă cu 14 metode istorice de tortură – concepute pentru a face durerea să dureze cât mai mult posibil.
Jupuirea
Așa cum era de așteptat, piraților nu le-a fost frică să pună în practică pedepse cu adevărat oribile pentru marinarii care nu se comportau corespunzător pe vas. Una dintre aceste pedepse se numea Keelhauling – o metodă de tortură cumplită, prin care omul era jupuit de viu, fiind prins sub fundul unei bărci – plin de balanele, numite și „Cirripedia” (crustacee acoperite cu plăci calcaroase). Procesul era unul lent și foarte dureros.
„Vulturul de sânge”
Sună un gest barbar și, cu siguranță, așa era. „Vulturul de sânge” a fost o metodă de execuție incredibil de lentă, folosită de vikingi. Spatele vinovatului era crestat, astfel încât coastele erau trase prin carne și îndoite în exterior, fiind expuși în felul acesta plămânii și creând efectul de „aripi”.
Probabil că nu treceau ani până când cel torturat murea, însă – oricât de mult ar fi durat întregul procesul – sigur se simțea ca o eternitate.
Lingchi – moartea prin 1.000 de tăieturi
Voir la page pour l’auteur CC BY 4.0
Numită și „moartea prin 1.000 de tăieturi”, lingchi este o metodă tradițională chineză de execuție, prin care vinovatul este legat de un stâlp și tăiat pe tot corpul, fiind astfel lăsat să sângereze până la moarte. Multe dintre victime au avut peste 3.000 de tăieturi, moartea lor survenind după trei zile.
Metoda Lingchi a fost pusă în practică în China până în secolul al XX-lea și nu a presupus întotdeauna doar simpla tăiere a unei victime. De multe ori, celui vinovat îi erau tăiate membrele sau alte părți ale corpului.
Scafismul
Scafismul a fost una dintre cele mai îngrozitoare metode de tortură din istoria omenirii, ea fiind pusă în aplicare la perși. Metoda, care provoca victimelor o durere de nedescris, era lentă, iar condamnații se chinuiau chiar și trei săptămâni. Ce presupunea scafismul? Ei bine, cei care urmau să moară erau unși cu miere (pentru a atrage albinele sau alte insecte care căutau hrană) și legaţi de o o barcă sau de o buturugă aflată în apă. Apoi, aceștia erau obligați să consume cantităţi mari de lapte şi miere, iar în cele din urmă ajungeau să se îmbolnăvească de diaree.
Așadar, fecalele se strângea în jurul victimelor, iar acest lucru atrăgea insectele. Durerea era de nedescris, mai ales pentru că existau insecte care depuneau ouă pe corpul oamenilor, iar ulterior acestea se transformau în larve și se hrăneau cu carnea vie.
Roata Catherine – Tragerea pe roată
Tragerea pe roată, metodă cunoscută și sub numele de roata Catherine, a fost un dispozitiv de tortură folosit în centrul și nordul Europei.
Condamnatul era, inițial, fixat pe sol, pentru a i se zdrobi toate încheieturile cu bucăți solide din lemn. Ulterior, victima era legată pe roată (corpul său era îndoit astfel încât să se potrivească perfect pe toată roata), fiind lăsat apoi să moară de sete, de foame și de durere. Mai mult decât atât, cei care reușeau să supraviețuiască mai multe zile aveau neșansa să ajungă hrană pentru insecte și păsări, acestea hrănindu-se din trupul lor.
Metoda de tortură cu șobolanii
Această metodă este de-a dreptul macabră. Ce presupunea? Mai mulți șobolani erau așezați pe burta victimei, iar peste ei era pus un butoi, astfel încât animalele să nu iasă. Apoi, butoiul era incendiat și, în încercarea lor disperată de a scăpa de flăcări, șobolanii mâncau burta și organele interne ale victimei, pentru a se salva.
Gătirea oamenilor în interiorul unui taur din bronz
Taurul de bronz este un dispozitiv de tortură, fiind folosit în special în Grecia Antică. Victimele erau forțate să intre în interiorul taurului printr-o trapă aflată în partea inferioară a acestuia, iar sub acest instrument de tortură era aprins focul, transformându-l astfel într-un cuptor mare, în care oamenii erau gătiți.
Fierberea
Metoda de tortură prin intermediul căreia victimele, încă aflate în viață, erau fierte – era preferate regelui Henric al VIII-lea. De asemenea, lichidul folosit pentru fierbere nu era întotdeauna apa, ci și uleiul, iar victima ajungea astfel să fie fiartă în ulei încins.
Zidirea
Zidirea se numără și ea printre metodele istorice de tortură concepute pentru a face durerea să dureze cât mai mult posibil. Practic, victima era izolată de societate și zidită într-o cameră fără ferestre sau uși. În cele din urmă, persoana în cauză murea de foame și de sete.
Această metodă a fost utilizată în întreaga lume, dar a fost pusă în practică în special în Persia.
Crucificarea
Crucificarea era o practică de tortură des întâlnită în antichitate, fiind o pedeapsă pentru cele mai grave infracțiuni. În timpul procesului, victima avea membrele bătutu în cuie (sau legate) pe o cruce din lemn.
Adesea, picioarele celor răstigniți erau zdrobite și rupte, astfel încât să nu se poată susține pe ele, iar întreaga greutate a corpului să fie transferată pe brațe – și pe piept. Victimele, înfometate și deshidratate, mureau în cele din urmă din cauza lipsei de oxigen, iar întregul proces chinuitor putea dura și 24 de ore.
Deși este o practică înspăimântătoare, crucificarea este folosită și astăzi (deși rareori) în locuri precum Birmania sau Arabia Saudită.
Tăierea cu ferăstrăul
Execuția prin tăiere cu ferăstrăul avea loc atât la perși, la chinezii imperiali – și nu numai. Victima era agățată cu capul în jos (crescând astfel fluxul de sânge în cap). Călăii, folosind un ferăstrău mare, tăiau încet corpul persoanei în jumătate, începând cu zona genitală și terminând cu capul, iar întreg procesul era lent și dureros.
Arderea pe rug
Arderea pe rug – pedeapsă populară în special în Evul Mediu, era destinată celor acuzați de vrăjitorie sau erezie. Mai exact, aceștia erau arși de vii pe rug. Dacă cel vinovat își recunoștea fapte, călăul îl strangula înainte de aprinderea rugului.
Arderea pe rug a fost practicată și în India, până în secolul al XIX-lea, numai că ea era considerată un gest eroic. Văduvele erau frecvent arse împreună cu cadavrul soțului decedat.
Lapidarea
Lapidarea sau omorârea cu pietre a fost și a rămas una dintre cele mai inumane pedepse din istoria omenirii. Lapidarea este populară încă din cele mai vechi timpuri și, din păcate, încă mai sunt state (precum Pakistan, Sudan, Iran, Yemen, Emiratele Unite Arabe și unele zone din Nigeria) unde această metodă de tortură este pusă în practică.
Cum are loc întregul proces? Ei bine, vinovatul este îngropat într-o groapă, fiind bine fixat, astfel încât să nu se ferească de pietrele pe care ceilalți oameni le aruncă în el.
Poena cullei
Pedeapsa sacului, sau poena cullei, a fost o altă formă ciudat de tortură – întâlnită în Roma Antică în cazuri de parricid (uciderea părinților sau a altui membru apropiat al familiei). Condamnatul era cusut într-un sac din piele, iar alături de el mai era băgat în sac un animal, precum un câine sau un șarpe. Ulterior, sacul era cusut, astfel încât vinovatul să nu aibă scăpare, și era aruncat într-un corp de apă. Dacă animalul din sac nu îl ucidea pe presupusul criminal, cu siguranță acesta se îneca.
