10 lucruri pe care nu le știai despre Albert Einstein
Dacă auzi numele Albert Einstein, probabil îți vine în minte imaginea sa, ori te gândești la părul său rebel.
Aproape toți oamenii de pe această planetă știu cine este Albert Einstein, iar dacă nu cunosc ce a realizat el, măcar au auzit de el.
Albert Einstein este geniul care ne-a lăsat moștenire Teoria Relativității și ne-a făcut să cunoaștem și partea neștiută a fizicii.
Dar sunt lucruri, despre geniu, de care nu mulți au habar, iar în acest articol îți vom prezenta 10 dintre ele.
1. Albert Einstein nu a fost un geniu în tot
Albert Einstein nu a fost strălucit la toate. Navigatul era una dintre pasiunile sale, încă din facultate, dar adevărul era că geniul nu se pricepea la acest lucru. Era un navigator prost și, în plus, nici nu știa să înoate.
2. Albert Einstein a avut o viață de familie tumultoasă
Chiar dacă a fost îndrăgostit de Mileva Maric, după ce aceștia s-au căsătorit, se pare că dragostea geniului a cam dispărut.
Dovadă sunt scrisorile acestuia,care arată că el era un trișor și nu un soț bun. Una dintre amantele sale era chiar verișoară cu el, Elsa Lowenthal. După ce divorțează de Mileva Maric se căsătorește cu verișoara, dar o înșeală și pe aceasta.
3. Albert Einstein avea probleme de vorbire
Nu ai fi spus, dacă l-ai fi auzit vorbit pe Einstein la vârsta de 8 ani, că peste ani el o să uimească lumea și o să devină un geniu.
În copilărie, micuțul Einstein evita să vorbească, iar dacă o facea, vorbea foarte rar. Pentru a fi sigur că pronunță propoziția corect, înainte o murmura. A vorbit așa până la 9 ani, iar părinții lui și-au făcut griji că are probleme mintale.
4. Albert Einstein nu suporta șosetele
Lui Einstein nu îi plăceau șosetele deloc. În timp ce se afla la Oxford i-a trimis o scrisoare soției lui Elsa și îi spunea că este posibil să fie privilegiat, să scape fără a purta șosete.
5. 1905 a fost unul dintre cei mai buni ani ai lui
Anul 1905 a fost unul dintre cei mai buni ani, din viața lui Einstein. El a publicat 4 lucrări care au schimbat perspectivele asupra fizicii. În ele vorbea despre timp, spațiu, masă și energie. Acestea au făcut legătura către o știință modernă. În plus, tot în 1905 el a scris și o teză de doctorat.
6. Albert Einstein a picat examenul de admitere la facultate
La 17 ani, Albert Einstein a dat admitere la o facultate din Elveția (echivalentul Politehnicii din România), însă chiar dacă a luat note mari la matematică și științe, el a picat examenul la istorie, gramatică și geografie.
Pentru că își dorea foarte mult să urmeze cursurile acelei facultăți, Einstein a făcut cursuri speciale pentru examenul de admitere și a intrat în anul următor.
7. Pentru ce a luat Einstein Premiul Nobel?
Una dintre cele mai mari contribuții ale lui Einstein este formula E=MC2. În plus, el a câștigat și Premiul Nobel, în 1921. Nici asta nu este o surpriză, nu e așa? Dar șocant este că el a luat acest premiu nu pentru Teoria Relativității, ci pentru efectul fotoelectric.
8. Einstein a încurajat construirea bombei atomice
Einstein era un pacifist convins și lupta împotriva războiului nuclear, dar era de părere că America are nevoie de o bombă nucleară pentru a le face față naziștilor.
Astfel, încurajat de fizicianul Leó Szilárd, Einstein i-a scris președintelui Franklin Delano Roosevelt, avertizându-l că este posibil ca naziștii să construiască o bombă nucleară, făcând în felul acesta presiuni asupra Americii să grăbească crearea propriei bombe.
9. Einstein a avut un copil nelegitim
La vârsta de 17 ani, student la o universitate in Zurich, Einstein s-a îndrăgostit de o colegă, care era cu 4 ani mai mare decât el. În vremea aceea povestea lor de dragoste era considerate una modernă, pentru că ea era mai în vârstă decât el și pentru că nu se grăbeau să se căsătorească.
Aceștia nu s-au căsătorit în primii ani ai relației pentru că Mileva Maric nu a primit consimțământul de la părinții săi. Însă ea a rămas însărcinată și a plecat departe pentru a naște copilul. Încă nu se știe exact dacă fetița lor a fost adoptată sau a murit de scarlatină.
10. Albert Einstein putea ajunge președinte
După ce primul președinte al Israelului, Chaim Weizmann, a murit, lui Einstein i s-a oferit poziția de șef al statului. Geniul însă nu a acceptat, ba mai mult a spus că este profund mișcat de această ofertă care venea din partea statului Israel, dar este rușinat și întristat că nu are capul bun pentru rezolvarea unor astfel de probleme.