Holocaustul a fost unul dintre cele mai îngrozitoare evenimente din istorie, iar la acesta au luat parte oameni din toate clasele sociale.

Vorbim despre muncitorii care aveau grijă de logistică, despre angajații căilor ferate, despre polițiștii care patrulau străzile, de soldați, dar și despre zeci de mii de oameni obișnuiți care s-au oferit să ia parte la aceste atrocități.

Intelectualii, săracii sau bogații au murit împreună în lagărele de exterminare.

Unii autori au folosit noţiunea de Holocaust în sens mai larg, pentru a descrie şi alte acţiuni ale regimului nazist. Acestea includ uciderea a aproximativ o jumătate de milion de rromi, omorârea a milioane de prizonieri de război sovietici, precum şi regimul de exterminare la care au fost supuse persoanele trimise la muncă forţată, homosexualii, persoanele handicapate fizic şi/sau psihic, cetăţeni polonezi şi ai altor popoare slave, opozanţi religioşi (martori ai lui Iehova, prelaţi romano-catolici) şi opozanţi politici.

Iată mai jos 10 curiozități despre Holocaust, lucruri interesante pe care mulți nu le cunosc!

Salamo Arouch – un învingător

Boxerul Salamo Arouch a fost închis la Auschwitz. Acesta era forțat să lupte cu alți prizonieri, pentru amuzamentul gardienilor, iar cei care pierdeau erau trimiși în camerele de gazare sau împușcați. El a supraviețuit în astfel de condiții peste 2 ani, rezistând în aproximativ 200 de lupte, până când tabăra a fost eliberată.

Tifosul care a salvat oameni

Doi medici polonezi au falsificat acte care dovedeau că în orașul lor există un focar de tifos. În acest fel, naziștii au ocolit orașul, iar doctorii au salvat peste 8.000 de evrei.

Trenul vieții

Ernst Leitz al II-lea patronul companiei de aparate foto „Leica” a avut numeroși angajați evrei care locuiau în Germania. Pentru a își salva angajații, Ernst Leitz al II-lea a avut ideea strălucită de a îi scoate pe evrei din Germania, cu un tren, fapt pe care l-a și realizat.

Zyklon B

Zyklon B a fost substanța folosită pentru a ucide milioane de evrei. Compania care a creat această substanță există și în prezent, aceasta producând acum pesticide.

Muzeul lui Hitler

Hitler avea de gând să strângă rămășițele evereilor uciși în lagărele de exterminare și să construiască un muzeu al „rasei dispărute”, odată ce războiul se încheia.

„Holocaustul invers”

După terminarea războiului, a exitat o grupare de evrei care avea ca scop uciderea naziștilor. Unul dintre planurile membrilor acestei grupări a fost un „holocaust invers”, care implica otrăvirea apei din Germania. Planul lor a fost ruinat de britanici.

Un milion de copii

Peste 1 milion de copii evrei au murit în timpul Holocaustului.


Citește și: Armele secrete ale lui Hitler, în cel de-Al Doilea Război Mondial


Chiune Sugihara

Chiune Sugihara, un consul japonez, a salvat 6.000 de evrei realizându-le vize pentru Japonia, chiar dacă i s-a interzis să facă acest lucru.

O treime

Atât de mulți evrei au fost uciși în timpul Holocaustului – o treime din evreii din întreaga lume.

Josef Mengele

Medicul nazist Josef Mengele a efectuat numeroase experimente pe evrei. De exemplu, a „studiat” fără anestezic transplantul de organe de la un om la altul. Sinistrul doctor Josef Mengele era fascinat de experimentele pe gemeni: într-un singur an și-a aplicat teoriile pe mai mult de 1.500 de perechi de gemeni, doar 200 dintre aceștia supraviețuind cumplitelor experimente.

lolwot.com


Citește și: 10 lucruri șocante despre Adolf Hitler pe care sigur nu le știai