Ne place să fim apreciați pentru munca depusă, fie și atunci când este vorba de un lucru minor. Însă, ce te faci atunci când altcineva primește laude pentru faptele tale?

Mulți s-ar lupta ca ceilalți să afle adevărul, în timp ce alții s-ar resemna.

Din păcate, dintotdeauna au existat astfel de situații. De exemplu, un caz celebru este inventarea radioului. În 1895, Guglielmo Marconi, un inventator italian în vârstă de doar 20 de ani, a creat un dispozitiv capabil să transmită şi să recepţioneze unde radio pe distanţe de maximum 1 kilometru. Pentru acest lucru, Marconi a fost răsplătit cu premiul Nobel pentru fizică în 1909.

Însă, adevărul este că Nikola Tesla a pus bazele radioului încă din 1896, iar Marconi i-a folosit ideea. Tesla s-a luptat să obțină recunoaşterea pentru invenția s. Astfel că, în 1943, Curtea de Brevete din America a restabilit adevaăul, făcând dreptate: Nikola Tesla era recunoscut oficial drept adevăratul inventator al radioului.

Acesta nu este însă singurul caz în care o invenție este furată. Iată mai jos alte produse celebre ale marilor companii, care au fost copiate de la alții. În cazul multor brand-uri s-a demonstrat că s-au inspirat de la alții, însă sunt altele care au avut câștig de cauză.

Harry Potter

Seria Harry Potter s-a confruntat cu unele acuzații grave de plagiat în 2009. Scriitoarea britanică J. K. Rowling, autoarea romanelor din seria „Harry Potter”, a fost acuzată că a plagiat pasaje din romanul „The Adventures of Willy the Wizard – No 1 Livid Land” al scriitorului britanic Adrian Jacobs, lansat în 1987.

După mai multe procese intentate de moştenitorii lui Adrian Jacobs, magistraţii i-au dat câştig de cauză scriitoarei J. K. Rowling. Totuși, nu toată lumea este de acord cu această decizie.

Sistemul de operare Microsoft

În ceea ce privește sistemul de operare Microsoft, au existat zvonuri conform cărora codul software MS-DOS a fost copiat de la CP/M, dezvoltat de Gary Kildall. CP/M s-a bucurat de succes, fiind, la sfârșitul anilor ’70, sistemul de operare de referință pentru dezvoltatorii de calculatoare.

Aceste zvonuri au fost susținute de inginerul Bob Zeidman (care încearcă să adune probe în acest caz), însă momentan nu există dovezi clare care să ateste acest lucru.

Gadget-urile Apple

IPhone și iPad, dispozitivele cunoscute în întreaga lume, sunt oare o idee originală? În anul 2016, un american a dat în judecată firma Apple, pe care o acuză că i-a furat ideea iPhone-ului, datând din 1992. Thomas Ross din Florida a intentat procesul, prezentând drept probă planurile depuse în 1992, cu 15 ani înainte de lansarea primului model de iPhone, în 2007, la Oficiul american de Brevete și Mărci (U.S. Patent and Trademark Office)

Depuse în noiembrie 1992, planurile au fost declarate abandonate în aprilie 1995, după ce inventatorul nu a achitat cheltuielile necesare înregistrării.

Uber

Uber este o companie americană care a dezvoltat o aplicație pentru tablete și smartphone-uri care le pemite clienților să comande limuzine cu șofer sau taxiuri. Uber a lansat aplicația pentru iPhone în anul 2010, oferindu-le clienților posibilitatea de a închiria rapid limuzine cu șofer. Ulterior, pe fondul competiției cu jucători mai mici, compania le-a oferit clienților și posibilitatea de a comanda taxiuri sau mașini cu tarife mai mici decât limuzinele.

Travis Kalanick, fondatorul Uber, a fost acuzat de Kevin Halpern, un om de afaceri, că a furat ideea sa de sistem de transport bazat pe GPS. În 2006, Kevin Halpern lucra în secret la ideea unui serviciu mobil de taxi-numit Celluride. Însă, se pare că cineva i-a luat-o înainte.

Biscuiții Oreo

Biscuiți Oreo au fost considerați „prăjiturelele preferate ale americanilor”, încă din 1912. Există câteva sugestii că biscuiții ar fi fost inspirați după un produs similar, prăiturelele Hydrox au aparut prima dată în 1908, fiind produse de compania Sunshine Biscuits.

LEGO

Fără îndoială, această jucărie rămâne favorita tuturor copiilor chiar și în prezent. Dar, puțini știu cine a avut această idee incredibilă.

Ei bine, LEGO a copiat „cărămizile colorate” de la Kiddicraft, o companie care inventase înainte cu zece ani același produs.

În 1939, psihologul de copii, autorul și producatorul de jucării Hilary Fisher Page a avut această idee genială. În 19447, fondatorul LEGO, Ole Kirk Christiansen, a descoperit „cărămizile colorate” ale lui Hilary Fisher Page și le-a copiat, numindu-le LEGO.

Filmul Avatar

Filmul lansat în 2009 a avut un câștig substanțial. Imediat după câteva zile de la lansare, filmul s-a confruntat cu multe critici din partea publicului. Mai precis, au apărut acuzații că multe pasaje din film sunt copiate din alte filme.

În 2011, Bryant Moore l-a dat în judecată pe James Cameron pentru suma de 2,5 miliarde de dolari, pretinzând că filmul este un amestec realizat din două dintre scenarii ale sale. Procesul a durat 3 ani, iar judecătorul i-a dat câștig de cauză lui James Cameron.


Citește și: Top 10 invenții ale lui Nikola Tesla


Snapchat

Această aplicație este una dintre cele mai profitabile afaceri din lume. Ideea acestei aplicații aparține unor prieteni de la Universitatea Stanford, și anume Evan Spigel, Bobby Murphy și Reggie Brown.

Totul a început atunci când Spigel și Murphy au făcut un plan de a îl elimina din afacere pe Brown. Însă, Brown a aflat de acest lucru și a inițiat o acțiune în justiție prin care i-a dat în judecată pe cei doi și a declarat că deține designul original și sigla aplicației.

Whiskey-ul Jack Daniel

În 2016, după 150 de ani, oficialii Jack Daniel’s au dezvăluit în cele din urmă că un sclav a fost cel care a descoperit reţeta whisky-ului cu renume mondial.

În trecut se știa că reţeta fusese descoperită de Dan Call, un muncitor dintr-o distilărie. Acesta l-a învăţat, la rândul său, pe tânărul său ucenic, Jasper Newton, zis ,,Jack” Daniel. Însă, realitatea este alta. Conform unei biografii din 1967, Call i-ar fi spus sclavului său, Nearis Green, să-l înveţe pe Daniel tot ce ştia despre whiskey. Daniel şi-a deschis propria distilerie un an mai târziu, unde a angajat doi dintre fiii lui Green.

Facebook

Mark Zuckerberg, proprietarul Facebook, a fost acuzat în 2004, la doar o săptămână după lansarea site-ului său, că a furat ideea colegilor săi de cameră. Studenții de la Harvard au susținut că au realizat o rețea de socializare pentru comunitatea studențească, care a fost folosită ilegal de către Zuckerberg.

În 2011, însă, Mark Zuckerberg a câştigat procesul împotriva fraţilor Cameron şi Tyler Winklevoss, care l-au acuzat pe cofondatorul Facebook că le-ar fi furat ideea. Cameron şi Tyler Winklevoss au obţinut despăgubiri în valoare de 65 de milioane de dolari, în bani şi acțiuni.

tapoos.com


Citește și: Invenții românești care au schimbat istoria