Fabrici uriașe, nenumărate hoteluri, ori centre comerciale – acestea sunt câteva construcții grandioase realizate în ultimii ani în China.

A doua economie a lumii, China – ne demonstrează în fiecare an că noțiunea de „imposibil” nu există și că limitele „supreme” pot fi mereu depășite. În China sunt realizate mega-orașe cu structuri impunătoare, într-un timp relativ scurt, se construiesc localități în deșert, poduri uimitoare, dar și alte construcții menite să facă din China o țară a viitorului.

La capitolul “structuri gigantice” din China, enumerăm cel mai mare telescop din lume, care a costat 176 mil. de dolari, dar şi podul care face legătura între Insula Chongming şi malul de nord al fluviul Yangtze.

Iată mai jos alte 10 exemple uimitoare care ne arată că „Uriașul adormit”, așa cum mai este numită China.

Casa Operei din Harbin

Această Casă a Operei uimitoare a fost construită în orașul Harbin, renumit pentru festivalurile sale de iarnă. Locul în care este amplasată construcția a fost în trecut o mlaștină din apropierea râului Sungari, astfel că designul construcției este proiectat să se încadreze în peisaj.

Turnul din Shanghai

Turnul din Shanghai este un adevărat maiestuos zgârie-nori înalt de 632 de m – și cu o suprafață totală de 380.000 m². În interiorul clădirii găsești birouri, centre de divertisment, magazine, săli de fitness, saloane de înfrumusețare, dar și spălătorii.

Muzeul Revoluției din Wuhan

Wuhan este cel mai mare oraș din partea centrală a Chinei, atunci când vine de populație. Orașul este renumit pentru istoria sa, reflectată în acest magnific uzeu, construit în anul 2011.

Complexul Galaxy SOHO din Beijing

Complexul Galaxy SOHO din Beijing are 330 000 m² și cuprinde cinci clădiri. Etajul inferior este ocupat de un centru comercial și un centru de divertisment, iar cele 12 etaje superioare găzduiesc birouri. În plus, pe acoperiș există un bar și un restaurant cu o vedere panoramică uimitoare.

Muzeul de artă și istorie Ordos

Orașul Ordos a fost înființat în anul 2003. În conformitate cu proiectul său, acesta a fost conceput pentru a găzdui aproape un milion de locuitori, dar pentru moment aici locuiesc aproximativ 20.000 de persoane. Muzeul de Artă și Istorie este principala atracție turistică din Ordos.

Stadionul Național din Beijing

Acest complex multifuncțional de sport și divertisment mai este numit și „Cuibul păsărilor”, pentru că seamănă cu unul. A fost creat pentru Jocurile Olimpice din 2008, pentru prezentarea spectacolului ceremoniilor de deschidere și de închidere. Întreaga construcție a costat aproximativ 325 de milioane de euro.

Hotelul Sheraton din Huzhou

Hotel Sheraton poate semăna și cu o potcoavă, dar, de fapt, el este un cerc, iar două dintre etajele sale sunt subterane. Această construcție a costat 1,5 miliarde de dolari și se află în top 10 cele mai scumpe hoteluri din lume.


Citește și: Cum arată viața în cele mai mici apartamente din China 


Centrul Național de Artă

Centrul Național de Artă, cunoscut și sub numele de „Oul”, este o clădire neobișnuită, realizată aproape în întregime din titan și sticlă, și este situată în centrul orașului Beijing, aproape de faimoasa Piață Tiananmen.
Clădirea găzduiește o operă (2.416 de locuri), o sală de spectacol (2.017 de locuri) și un teatru (1.040 de locuri).

Centrul Global „New Century” din orașul Chengdu

Aceasta este una dintre cele mai mari clădiri din lume. Suprafața totală a sa este de 1,76 milioane m² (milioane!) Centrul Nou are 18 etaje și este aproape în întregime din metal și sticlă. În interior găsești zone comerciale, birouri, săli de conferințe, două centre comerciale, două hoteluri de cinci stele, un cinematograf IMAX și un parc acvatic cu o plajă artificială.

Inelul Vieții, Fushun

Această structură imensă din orașul Fushun seamănă cu un inel și are un diametru exterior de 170 m și un diametru interior de 150 m. Clădirea a costat 16 milioane de dolari.

brainberries.co


Citește și: Proiecte grandioase de infrastructură care ar putea schimba lumea