Galeriile care şerpuiesc în subteranele munților sunt o sursă nesecată de noi descoperiri şi legende. Un astfel de loc este peştera Meziad, din Bihor, una dintre primele caverne amenajate din România.

Declarată monument al naturii, arie protejată de interes național și rezervație speologică, aceasta adăpostește comori neprețuite, motiv pentru care a stârnit, de-a lungul vremii, interesul a numeroși cercetători. Aici au fost făcute descoperiri impresionante.

Comparată cu o catedrală gotică subterană, peştera Meziad – din sud-estul Munților Pădurea Craiului – face parte din situl Natura 2000. Spaţiile interioare generoase cu poduri naturale şi bogăţia de formaţiuni au atras oamenii încă din perioada preistorică.

pestera-meziad.ro

Pestera Meziad

pestera-meziad.ro

Peştera a fost locuită atât de oamenii primitivi, cât şi de urşii cavernelor, adăpostind în prezent 13 specii de lilieci dintre cele 26 existente în România. Bătrânii din localitatea bihoreană Meziad, localitatea în care se găseşte peştera cu acelaşi nume, spun că în vremurile de demult, oamenii nu trăiau în sat, ci în uriaşa peşteră. Acolo îşi aveau casa şi masa şi trăiau din vânatul sălbăticiunilor pădurii, pe care le prindeau cu capcane sau cu arcul cu săgeţi.

PHOTOsharp – © Mircea Branda


Citește și: Peștera Ialomiței, una dintre comorile României


Meziad este cunoscută prin dimensiunile impresionante ale portalului -16 m înălţime şi 10 m lăţime, precum şi ale interiorului, fiind considerată una dintre cele mai mari peșteri din Europa. Locuită de om încă din preistorie, peștera cu săli uriașe “ornate” cu formațiuni spectaculoase a devenit – din primii ani ai secolului XX – unul din cele mai căutate obiective turistice ale judeţului Bihor.

Pestera Meziad

pestera-meziad.ro

Caverna a fost locuită de Homo sapiens şi de animale precum Ursus spelaeus, ursul de cavernă, aici fiind descoperit și un craniu uman cu o vechime de peste 6.500 de ani. Mai mult, în caverna din judeţul Bihor au luat naştere mai multe tipuri de minerale rare. De asemenea, apa a săpat stâncă diferite formaţiuni: stalactite, stalagmite, coloane sau draperii.

Bihor in imagini

În prezent, peştera Meziad este catalogată a fi drept una dintre cele mai frumoase caverne ale României. Aceasta poate fi vizitată doar în prezenţa ghizilor, în schimbul unui tarif de vizitare.

adevarul.ro/pestera-meziad.ro


Citește și: Cea mai mare peșteră din lume, în interiorul căreia se află o pădure