Originea și semnificația zilei de Duminică
Duminica, înțeleasă ca zi de odihnă, a luat naștere, mai exact, în data de 7 martie 321, printr-un decret emis de împăratul și Pontifex Maximus Constantin cel Mare.
La acea vreme, era vorba de dies Solis (Ziua Soarelui), denumire care s-a păstrat în engleză Sunday și germană Sonntag, în legătură cu cultul lui Sol Invictus, al cărui adept era Constantin.
Până atunci, ziua de odihnă pentru creștini era Sabatul, în urma shabatului evreiesc. Apoi, în 383, împăratul Teodosie I, care declarase deja creștinismul religie oficială a Imperiului prin Edictul de la Tesalonic (27 februarie 380), a interzis toate cultele păgâne, iar Ziua Soarelui a căpătat denumirea definitivă de Ziua Domnului (dies dominica) sau, de fapt, Duminică, devenind ziua de sărbătoare prin excelență.
Hotărârea de a alege duminica drept prima zi a săptămânii în cultul ortodox din România a fost decisă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Numele zilelor săptămânii
Numele zilelor săptămânii au fost atribuite mult mai devreme, de către babilonieni, și moștenite de romani. Acestea își au originea în numele Soarelui și al planetelor, deoarece astrologii din acea vreme credeau că aceste corpuri cerești guvernau pe rând prima oră a fiecărei zile.
Astfel, luni era ziua Lunii (latină: Lunae dies), marți a lui Marte (Martis dies), miercuri a lui Mercur (Mercuri dies), joi a lui Jupiter (Iovis dies), vineri a lui Venus (Veneris dies). Sâmbăta a fost inițial ziua lui Saturn (Saturni dies), astfel încât numele se regăsește în engleză Saturday. Cu toate acestea, pe măsură ce creștinismul s-a răspândit în Occident, termenul ebraic shabbat, sau ziua de odihnă, a înlocuit denumirea păgână în multe limbi.
wikimedia.org
Citește și: De unde provin denumirile lunilor anului