Astronomii au detectat semne de viață extraterestră pe exoplaneta K2-18b, aflată la 124 de ani-lumină de Pământ
O planetă uriașă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ a oferit cele mai puternice dovezi de până acum că viața extraterestră ar putea prospera dincolo de sistemul nostru solar, susțin astronomii.
Observațiile realizate de telescopul spațial James Webb asupra unei planete numite K2-18 b par să dezvăluie amprentele chimice a doi compuși care, pe Pământ, sunt cunoscuți ca fiind asociați cu activitatea biologică.
Detectarea acestor substanțe chimice, dimetil-sulfură (DMS) și dimetil-disulfură (DMDS), nu constituie o dovadă definitivă a existenței unei activități biologice extraterestre, dar ar putea aduce mult mai aproape răspunsul la întrebarea dacă suntem sau nu singuri în Univers.
„Aceasta este cea mai puternică dovadă de până acum a unei activități biologice dincolo de sistemul solar,” a declarat prof. Nikku Madhusudhan, astrofizician la Universitatea Cambridge, cel care a condus observațiile. „Suntem foarte precauți. Trebuie să ne întrebăm atât dacă semnalul este real, cât și ce înseamnă el.”
El a adăugat: „Peste câteva decenii, s-ar putea să privim înapoi spre acest moment și să recunoaștem că a fost clipa în care universul viu a devenit tangibil. Acesta ar putea fi punctul de cotitură, momentul în care, dintr-odată, întrebarea fundamentală – dacă suntem sau nu singuri în univers – devine una la care suntem capabili să răspundem.”
Alții sunt mai sceptici, existând în continuare întrebări legate de faptul dacă aceste condiții generale de pe K2-18 b sunt cu adevărat favorabile vieții și dacă DMS și DMDS, compuși produși în principal de fitoplanctonul marin de pe Pământ, pot fi considerate în mod fiabil biosemnături.
K2-18b este o exoplanetă de tip „Hycean”, adică o planetă oceanică cu atmosferă bogată în hidrogen
K2-18 b, care se află în constelația Leu, este de aproape nouă ori mai masivă decât Pământul și de 2,6 ori mai mare ca dimensiune, orbitând în zona locuibilă a stelei sale — o pitică roșie rece, cu o dimensiune mai mică de jumătate din cea a Soarelui.
Când telescopul spațial Hubble a detectat în 2019 vapori de apă în atmosfera acestei planete, oamenii de știință au declarat-o drept „cea mai locuibilă lume cunoscută” din afara sistemului nostru solar.
Totuși, semnalul interpretat inițial ca fiind apă s-a dovedit, în urma observațiilor ulterioare realizate de echipa lui Madhusudhan în 2023, a fi metan. Cu toate acestea, cercetătorii au susținut că profilul planetei K2-18 b este totuși compatibil cu o lume locuibilă, acoperită de un ocean vast și adânc — o ipoteză care rămâne încă disputată.
Mai interesant, echipa de la Cambridge a raportat o posibilă prezență a DMS, o substanță care, pe Pământ, este produsă aproape exclusiv de organisme vii marine, conform theguardian.com.
Planetele din afara sistemului nostru solar sunt prea îndepărtate pentru a putea fi fotografiate sau analizate cu sonde spațiale robotizate.
Cu toate acestea, oamenii de știință pot estima dimensiunea, densitatea și temperatura acestora și pot analiza compoziția chimică a atmosferei prin observarea felului în care exoplaneta trece prin fața stelei-gazdă și măsurarea luminii stelare care este filtrată prin atmosfera planetei.
În cele mai recente observații, lungimile de undă absorbite de moleculele DMS și DMDS au fost observate că scad brusc în momentul în care K2-18 b trecea prin fața piticei roșii.
„Semnalul a fost puternic și clar”, a declarat Madhusudhan. „Dacă putem detecta aceste molecule pe planete locuibile, este pentru prima dată în istoria speciei noastre când reușim asta… Este pur și simplu uluitor că așa ceva e posibil.”
Citește și: De ce Venus este cea mai fierbinte planetă din sistemul solar, cu toate că Mercur este planeta cea mai apropiată de Soare?
Descoperirile, publicate în revista The Astrophysical Journal Letters, sugerează concentrații de DMS, DMDS sau ambele (semnăturile lor spectrale se suprapun) de mii de ori mai mari decât nivelurile întâlnite pe Pământ. Rezultatele sunt raportate cu un nivel de semnificație statistică de „trei sigma” (adică o probabilitate de doar 0,3% ca aceste semnale să fi apărut întâmplător), deși acest prag nu atinge încă standardul de aur al descoperirilor din fizică.
„Este posibil să existe procese despre care nu avem cunoștință, care produc aceste molecule,” a spus Madhusudhan. „Dar nu cred că există vreun proces cunoscut care să poată explica aceste semnale fără a implica biologia.”
O provocare în identificarea altor posibile procese este faptul că toate aceste condiții de pe K2-18 b rămân controversate. În timp ce echipa de la Cambridge susține scenariul unei planete acoperite de oceane, alți cercetători consideră că datele sugerează o planetă gazoasă sau una ale cărei „oceane” sunt formate din magmă, nu din apă.
Există și întrebarea dacă acest DMS ar fi putut fi adus pe planetă de comete — însă acest lucru ar presupune un bombardament de o intensitate improbabilă — sau dacă ar fi putut fi produs în izvoare hidrotermale, vulcani sau furtuni electrice, prin procese chimice exotice.
„Viața este una dintre ipoteze, dar e doar una dintre multe altele”, a declarat Dr. Nora Hänni, chimistă la Institutul de Fizică al Universității din Berna, a cărei cercetare a arătat că DMS este prezent și pe o cometă înghețată, lipsită de viață. „Ar trebui să excludem riguros toate celelalte opțiuni înainte de a afirma că este vorba despre viață.”
Alți cercetători susțin că analizarea atmosferei planetare poate să nu ofere niciodată o dovadă incontestabilă a vieții.
„Este subapreciat în domeniu, dar tehnosemnăturile, cum ar fi un mesaj interceptat de la o civilizație avansată, ar putea reprezenta dovezi mai clare, chiar dacă șansele de a detecta un astfel de semnal sunt foarte mici,” a declarat Dr. Caroline Morley, astrofiziciană la Universitatea din Texas, Austin. Ea a adăugat însă că aceste rezultate reprezintă, totuși, un progres important.
Cercetătorii sunt prudenți. Ei avertizează că e nevoie de mai multe date pentru a confirma că aceste substanțe nu au fost produse printr-un proces chimic necunoscut. Pentru ca descoperirea să fie oficială, trebuie să atingă pragul de „cinci sigma”, adică probabilitatea ca semnalul să fie pură întâmplare să fie sub 0,00006%. În prezent, echipa a atins doar nivelul de „trei sigma”, adică o probabilitate de eroare de 0,3%. Se estimează că încă 16-24 de ore de observație cu telescopul James Webb ar putea clarifica totul.