Corpul uman este incredibil. Acesta este „cea mai performantă mașinărie”, fiind realizat în așa fel încât să se poată vindeca și apăra singur, fără să aibă nevoie de ajutor extern. Corpul uman poate face lucruri, despre care mulți dintre noi nici nu au auzit.
De exemplu, stomacul uman are mai mulți neuroni decât se găsesc în creierele multor animale. Legăturile dintre acești neuroni sunt atât de complexe încât, uneori, se vorbește că oamenii au un al doilea creier. Unicitatea stomacului derivă din faptul că el poate „gândi” singur, adică poate digera alimentele fără ca tu să te gândești la asta.
De asemenea, știai că indiferent cât de mult ne-am strădui, nu putem să ne gâdilăm singuri? Ei bine, chiar așa este. Acest lucru se întâmplă deoarece creierul nostru prezice mereu atât acţiunile pe care urmează să le realizăm, cât şi modul în care corpul nostru se simte ca răspuns la aceste acţiuni. Tocmai de aceea nu ne putem gâdila singuri. În schimb, alţi oameni ne pot gâdila pentru că ne iau prin surprindere.
Mai jos îți prezentăm alte 12 lucruri incredibile pe care organismul nostru le poate face și despre care nu știai.
Ochii te dau de gol atunci când îți este frig. Când corpul devine prea rece și se instalează hipotermia, vasele de sânge din ochi se contractă pentru a salva energie și, drept urmare, va fi imposibil să vezi pentru o perioadă de timp.
Poți avea un super-auz dacă îți îndrepți urechea stângă către persoana care vorbește. Urechea dreaptă este mai bună „la urmărirea” discuțiilor active.
Poți scăpa de aciditatea din stomac și de arsurile resimțite la nivelul stomacului dacă dormi pe partea stângă. Dacă dormi pe partea dreaptă, stomacul va fi mai sus decât esofagul și acidul se va ridica la nivelul gâtului, pe când, pe partea stângă, stomacul va fi mai jos și nivelul de aciditate mai scăzut.
Poți scapă de piela uscată, mai ales de cea de pe talpă. Există produse care îți iau primul strat de piele uscată și apoi vei rămâne cu pielea vindecată. Loțiunea repară deteriorarea primului strat al pielii.
Sistemul digestiv îți poate da super puteri. Dacă ești pus într-o situație extremă și trebuie să salvezi viața cuiva, de exemplu, sistemul nervos secretă adrenalina care accelerează bătăile inimii, respirația se întețește, pupilele se dilată și sistemul digestiv se închide pentru ca toți mușchii să se contracte cu o forță incredibilă.
Corpul tău poate prezice vremea. Dacă se apropie vreme rea, este posibil să simți durere la nivelul articulațiilor peste care se pune presiune. Mai mult, schimbarea bruscă a vremii coincide cu un dezechilibru chimic la nivelul creierului, care provoacă dureri de cap sau migrene. Durerea durează de multe ori, până când furtuna a trecut, iar presiunea din atmosferă a revenit la normal.
Pupilele îți pot trăda adevăratele sentimente. Atunci când suntem îndrăgostiți sau când cineva este îndrăgostit de noi, pupilele se dilată, întrucat sistemul nervos simpatic este afectat. Sistemul nervos simpatic acționează autonom, fără control conștient.
Dacă ești pe cale de a experimenta o durere, înainte să îți fie făcută o injectie, de exemplu, este de ajuns să tușești puțin pentru a atenua durerea. Explicația constă în faptul că prin tuse, semnalele către creier nu mai sunt transmise în totalitate, în felul acesta nu vei mai resimți atât de tare durerea.
Mulți oameni au nasul înfundat în perioada de iarnă. Astfel că, dacă ești în această situație, îți poți pune limba pe cerul gurii și degetul mare în spațiul dintre sprâncene. În felul acesta osul nasului se va mișca, iar sinusurile se vor curăța în 20 de secunde.
Mulți folosesc gheața pentru a scăpa de durerile de dinți. Însă ceea ce puțin știu este că dacă frecăm un cub de gheață între degetul mare și degetul arătător, durerea de dinți dispare. Motivul pentru care acest truc funcționează este deoarece calea neuronală se află în formă de „V” între degetul mare și degetul arătător, astfel încât această acțiune de frecare împiedică durerea să ajungă la față.
Atunci când o persoană se sperie, inima ei începe să bată foarte repede. Dacă suflă pe degetul mare, bătăile inimii revin la normal. Motivul pentru care se datorează acest fapt este că în dreptul degetului mare există un nerv care controlează bătăile inimii și este controlat de respirație.
Mirosul acționează ca o mașină a timpului. Dacă mirosi ceva ce ai mai mirosit în trecut, automat îți revin memoriile din trecut. Explicația constă în faptul că mirosul, emoțiile și memoriile sunt stocate în aceeați parte a creierului.
jerseydemic.com