Vicisitudinile soartei: 6 țări care în trecut erau mari imperii

Multe state din întreaga lume au cunoscut perioade de suișuri și coborâșuri.

Lumea de astăzi este rezultatul unui proces istoric îndelungat. Aceasta nu a fost întotdeauna așa. Au fost purtate numeroase lupte, pentru cucerirea teritoriilor, iar milioane de oameni și-au pierdut viața. Totul de dragul puterii.

Astăzi, vă prezentăm șase țări care – în perioada lor de glorie – au ocupat un teritoriu mult mai mare decât cel pe care îl ocupă în prezent.

Iată care sunt acestea:

Armenia

Armenia modernă este o țară mică în prezent, suprafață sa fiind de numai 29.743 km2 (conform acestui indicator, țara ocupă locul 138 în lume). Dar în trecut, pe când țara era condusă de Tigranes al II-lea, statul armean a ocupat o zonă mult mai mare. Armenia s-a întins de pe țărmurile Mării Caspice spre Ierusalim și a inclus teritoriul Siriei moderne, Palestina, o parte a Turciei, Irakului și Iranului.

Japonia

Japonia are o suprafață de aproximativ 378.000 km2 (țara ocupă locul 61 în lume). Dar nu cu mult timp în urmă, înainte de înfrângerea din Al Doilea Război Mondial, Imperiul Japonez se întindea din Insulele Kurile către Indonezia, ocupând o parte a teritoriului Chinei, dar și coloniile germane din Asia de Est și Oceanul Pacific (Qingdao, Nauru, Papua Noua Guinee, etc), precum și Manciuria.

Italia

Italia are astăzi o suprafață de 301.340 km2 (ocupă locul 71 în lume, în funcție de suprafață). Dar în vremea celei mai mari prosperități a Imperiului Roman, sub domnia împăratului Traian, statul s-a întins de la Insulele Britanice până la Marea Caspică.

Portugalia

Portugalia de astăzi acoperă o suprafață de 92.151 km2 (locul 102 în lume). Dar, în Evul Mediu, Portugalia era o mare putere și avea colonii extinse în diferite regiuni ale planetei. Cea mai înfloritoare perioadă a Imperiului Portughez a fost la începutul secolului al XVI-lea.

Olanda

Olanda acoperă o suprafață de 41.543 km2 (locul 131 în lume). Aceasta a avut numeroase colonii până în secolul al XX-lea.

Macedonia

Macedonia acoperă o suprafață de 25.333 km2 (locul 145 in lume). Dar, sub domnia lui Alexandru cel Mare, Regatul Macedonean a ocupat teritorii vaste din Egipt în India.

123ru


Citește și: 15 locuri misterioase pe care nu îți este permis să le vizitezi 


Adaugă un comentariu...