Un nou nor de praf saharian va afecta România în aceste zile, concentrația maximă a particulelor de praf și nisip provenit din Sahara urmând să se resimtă în cursul zilei de astăzi.

Agenția Națională de Meteorologie din Ungaria a avertizat că, începând de duminică seară, norul de praf saharian se află deasupra Ungariei, iar începând de ieri – acesta a ajuns și în zona de vest a României.

Potrivit unei hărți prezentate de agenția citată, fenomenul se va resimţi în zona de Est a Eiropei până în cursul zilei de miercuri.

Cea mai mare concentrație de particule de praf şi nisip saharian se va înregistra în cursul zilei de astăzi, urmând ca miercuri să se retragă, odată cu intrarea unui front de aer rece care va curăţa atmosferă. Norul de praf saharian a acoperit ieri Italia şi Ungaria.

 

În ultima vreme, astfel de episoade sunt tot mai dese – susţin meteorlogii. Deşi nu e periculos, aerul încărcat cu particule sahariene poate agrava alergiile sau afecţiunile respiratorii existente, sunt de părere medicii.

observator.tv