Topul celor mai frumoase fotografii ale anului 2016, de pe Flickr

Pentru a realiza o imagine impresionantă nu este ușor, iar fotografii din întreaga lume știu acest lucru foarte bine. Ai nevoie de talent, răbdare, dar și de aparatura necesară.

Peste un miliard de fotografii au fost încărcate pe Flickr în 2016, iar echipa site-ului a lucrat asiduu în acest final de an pentru a le centraliza pe cele mai frumoase.

Super luna văzută printre crengile unui copac, două lebede pe un lac înghețat din Finlanda sau marea de stele care acoperă cerul australian – acestea sunt doar câteva dintre cadrele surprinse în cele mai frumoase imagini de pe Flickr, în 2016.

Favorita din acest an a fost fotografia denumită “Cuando Amanece la Pasión”, a lui Giacomo della Sera, în care este înfățișat peisajul aproape ireal din Laguna Aveira, Portugalia.

Topul celor mai frumoase fotografii a fost realizat cu ajutorul unui algoritm care măsoară impactul avut în mediul online, reacția utilizatorilor de pe site-urile sociale, cât și anumite reguli (pe care utilizatorii erau obligați să le respecte) care au fost verificate de cei din staff-ul Flickr.

Laguna Aveira, Portugalia

Wanaka, Noua Zeelandă

Pădure la răsăritul soarelui

Super luna

Parcul National Mungo din New South Wales, Australia


Citește și: Fotografii șocante din ultimii 30 de ani care au marcat lumea


Maldive

Furtună pe mare

Espoo, Finlanda

Palatul Luxemburg din Paris, Franţa

Pădurea Rold Skov, Danemarca

Porthcawl, Țara Galilor

Portul Brixham, Devon

Selsey Lifeboat Station, UK

Insula Skye, Scoția

Lacul glaciar Llyn Padarn, Parcul Național Snowdonia, Marea Britanie

Plaja West Wittering

Lacul Petersfield, Anglia

dailymail.co.uk


Citește și: Fotografii emoționante care îți arată cum se încălzesc păsările când le este frig