Satul rotund din România, comoara ascunsă între dealuri

Cunoscut și sub numele de Șarlota, Charlottenburg este un sat  cu 124 de locuitori, din vestul țării. Situat în județul Timiș, satul ascuns între dealuri este unul extrem de pitoresc, iar în ultimii ani a început să atragă tot mai mulți vizitatori curioși să vadă cu ochii lor localitatea care a ajuns să fie cunoscută drept singurul sat circular din România.

Șarlota face parte din comuna Bogda și se află între orașele Timișoara și Arad, într-o regiune unde relieful este dominat de dealuri acoperite de păduri, de câmpii și de pășuni.

sat SarlotaSursa: www.sarlota.de

Istoria satului Charlottenburg este una interesantă. Localitatea a fost înființată în anul 1771, în timpul celui de-al doilea val de colonizări germane. În 1718, Imperiul Otoman pierduse Banatul în favoarea Imperiului Habsburgic, iar pentru a își întări stăpânirea în zona, austriecii au colonizat regiunea cu emigranți germani.


Citește și: Izvorul care transformă orice obiect în piatră


Carl Samuel Neumann Edler von Buchholt, funcționar la oficiul sării din Lipova, a coordonat lucrările pentru construirea satului, localitatea fiind întemeiată cu 32 de familii (131 persoane).

satSursa: www.sarlota.de
sat2Sursa: www.sarlota.de
sat3Sursa: www.sarlota.de
sat4Sursa: www.sarlota.de

În prezent, în satul rotund nu mai trăiesc etnici germani, iar din punct de vedere etnic populația este acum majoritar română.

sat5Sursa: www.sarlota.de

Citește și: 19 motive pentru care trebuie să vizitezi România


sat6Sursa: www.sarlota.de

Charlottenburg este singurul sat construit în formă de cerc din Banat. Din acest motiv, întreaga localitate a fost declarată monument istoric de către Ministerul Culturii și Cultelor.

charlottenburgSursa: timpolis.ro/greatnews.ro

Citește și: Cum arăta România fotografiată de Kurt Hielscher acum 82 de ani