Priveliști grandioase pe care ți-ar plăcea să le vezi

Natura este o inepuizabilă sursă de inspiraţie, iar munţii, în mod deosebit, sunt una dintre cele mai frumoase forme de relief. Coloşii de stâncă creează peisaje spectaculoase, cu lacuri limpezi, cărări întortocheate şi pajişti pline de flori. Aceste locuri au fost dintotdeauna populate, iar unele dintre ele s-au transformat de-a lungul timpului în destinaţii de vacanţă apreciate de toată lumea, iar altele încă mai aşteaptă să fie descoperite de turişti.

De asemenea, mările și plajele, par de cele mai multe ori bucăți desprinse de pe altă planetă și ne invită la relaxare. Orașele, cu uriașii din beton, ascund printre străzile întortocheate mici bijuterii construite de mâna omului. Muzee, statui sau clădiri cu o arhitectură deosebită – aceste lucruri impresionante sunt martorii tăcuți din metropole. Omul și natura, împreună,  au construit minuni, iar asta o știm cu toții.

Oprește-te din ceea ce faci și acordă-ți câteva minute pentru a te odihni. Conectează-te la generozitatea pământului, sunetul apei, căldura soarelui, răcoarea brizei și claritatea luminii. Bucură-te de viață și de tot ceea ce ea ne oferă.

Noi am ales să îți aratăm astăzi 21 de priveliști grandioase care sigur sunt o adevărată încântare pentru suflet.

Podul Golden Gate

privelisti24 imgur

Murren, Elveția

privelisti imgur

Manhattan, New York

privelisti18 imgur

Calea Lactee văzută din Hawaii

privelisti5reddit

Plajă în Italia

privelisti23 imgur

Lacurile de pe Muntele Kelimutu, Indonezia

privelisti1 imgur

Basilica Sfântului Francis de Assisi, Assisi, Italia

best-drone-photography-2016-dronestagram-contest-1-5783ac743b80c__880boredpanda.com

Pod în Rusia

privelisti2imgur


Citește și: Priveliști spectaculoase din 26 de colțuri ale lumii


Muzeul în formă de ananas din Bathurst, Eastern Cape

privelisti3 lifebuzz.com

Clădire din Berlin

privelisti4 imgur

Australia

privelisti6 imgur

Tipperary, Irlanda

privelisti9 imgur


Citește și: 23 de peisaje incredibile din România


Crystal River, Florida

privelisti10 imgur

Cascada Niagara

privelisti11 cmdr_hadfield

privelisti20 imgur

Marele Zid Chinezesc

privelisti12imgur

Norvegia

privelisti13 imgur


Citește și: Cappadocia, locul cu peisaje selenare și labirinturi ascunse


Alicante, Spania

privelisti14 imgur

Craterul Diamond Head în Hawaii

privelisti15 imgur

Festivalul culorilor, Templul Krishna, India

privelisti17 imgur

Plajă în Miami

privelisti19imgur

Hintertux, Austria

privelisti21 imgur

Dubai

privelisti25 imgur/lifebuzz