Chiar dacă nu mai deține titlul de cel mai lung pod plutitor din lume (China a inaugurat la începutul anului 2017 un pod plutitor de 5 kilometri), podul care face legătura între orașele Seattle și Bellevue din statul Washington este de-a dreptul uimitor.

Podul s-a numit Evergreen Point, până în 1988, când a fost rebotezat Albert D. Rosellini, în cinstea celui de-al 15-lea guvernator al statului, cel care a contribuit la realizarea construcţiei. Local, însă, podul este cunoscut sub numele de SR 520, sau doar 520, după şoseaua care îl străbate.

Însă, în urmă cu zece ani s-a luat decizia construirii unui nou pod care să-l înlocuiască pe cel vechi, a cărui structură devenise vulnerabilă la vânturile și valurile puternice. Lucrările de construcție au început în 2011 și inaugurarea a avut loc la sfârșitul lunii aprilie 2016.

Astfel, noul pod are o lățime de două ori mai mare față de vechiul pod și include și o cale de acces pentru cei care traversează pe jos sau cu bicicleta.

Podul plutitor măsoară 2.349,55 metri și deține o deschidere mai largă, două benzi de uz general, dar și o bandă pe fiecare sens destinată autobuzelor sau vehiculelor de mare tonaj, fiind susținut, totodată, de 77 de pontoane de dimensiunea unor terenuri de fotbal, ancorate de fundul lacului Wahington cu ajutorul a 58 de ancore extrem de grele. Această soluţie a fost aleasă din cauza solului instabil de pe fundul lacului, dar şi a drumului şerpuit.

Statul Washington este capitala podurilor plutitoare din lume, alături de podul Evergreen Point SR 520, aflându-se și podul memorial Lacey V. Murrow, podul memorial Homer M. Hadley, dar și podul Hood Canal.


Citește și: Poduri uimitoare care te surprind prin arhitectura deosebită


Seattle Floating Bridge/agerpres.ro





Citește și: Cel mai înalt pod din lume a fost inaugurat în China