Atunci când vine vorba de mâncare este imposibil să nu poftești la preparatele care arată excepțional, miros nemaipomenit și au un gust care îți bucură fiecare celulă din organism. Ei bine, astfel de preparate sunt un răsfăț pentru papilele gustative, iar atunci când sunt pregătite de noi parcă sunt și mai bune.

Ne aflăm în Postul Crăciunului și mulți îl respectă, însă, chiar și așa, există printre noi persoane care, din diferite motive, nu reușesc să se abțină de la deliciile culinare interzise în această perioadă.

Astfel, rețeta de mai jos este destinată celor care nu țin post. Este un preparat delicios și colorat, care îți va aduce zâmbetul pe buze de fiecare dată când îl vei pregăti.

Pizza curcubeu este un preparat pentru care se folosesc în principal legume, așa că, indiferent dacă ești vegetarian sau nu acest preparat o să te cucerească pentru că este savuros.

Această pizza se pregătește ușor, într-un timp scurt, nefiind nevoie să aștepți câteva ore pentru ca ea să fie gata.

Interesant este că pentru acest preparat poți folosi orice fel de legume dorești, însă, important este să le tai cubulețe și să le așezi în așa fel încât să pară că formează un curcubeu.

Blatul preparatului este special, pentru că se pregătește din conopidă, iar avantajul este că nu mai trebuie să aștepți ca aluatul să crească.


Citește și: Preparate culinare pe care trebuie să le încerci măcar o dată în viață


Ingrediente:

– 1 conopidă
– ¼ ceașcă de parmezan răzuit
– ¼ cană cu brânză mozzarella
– 1 ou
– ¼ linguriță de sare
– ½ linguriță praf de usturoi (sau usturoi tocat)
– ½ linguriță busuioc sau rozmarin (proaspăt sau uscat)
– ½ linguriță oregano
– ½ ceașcă sos marinara
– 1 cană cu brânză mozzarella
– 1 cană cu ardei gras tăiat cubulețe (galben, portocaliu, roșu, verde)
– ½ cană cu broccoli
– ½ ceșcuță cu ceapă roșie tăiată cubulețe
– ¼ ceșcuță cu porumb
– 2 roșii tăiate cubulețe

Pașii pentru a pregăti pizza curcubeu:

Începe prin a preîncălzi cuptorul la 220 grade Celsius. Vei avea nevoie de hârtie de copt, pe care trebuie să o așezi în tava în care urmează să așezi pizza curcubeu.

Se curăță conopida, se înăbușeste, apoi se blendează până când este mărunțită. Dacă nu ai blender poți utiliza o răzuitoare.

După acest pas adaugă peste conopida răcită oul, sarea, piperul, brânza mozzarella, cât și celelalte condimente.

Amestecă până când se formează un aluat suficient de tare pentru a forma o foaie. Unge tava cu puțin ulei de măsline, apoi adaugă aluatul de pizza și lasă-l să se coacă timp de 15 minute, până când capătă o nuanță aurie.

După ce ai scos tava din cuptor unge aluatul cu sosul marinara. Apoi, presară brânza mozzarella rasă și parmezanul pe întregul blat, peste sosul de roșii.

Acum urmează partea în care trebuie să îți pui în aplicare ideile creative: așezarea legumelor. După ce ai așezat legumele asezonează, după gust, cu sare și piper.

Bagă pizza în cuptorul încălzit la aceeași temperatură și las-o să se rumenească timp de 10 minute, până când brânza este topită și legumele sunt rumenite.

Pizza curcubeu este un preparat delicios care o să te cucerească. Spor la gătit!


Citește și: Cum arată micul dejun în 24 de țări