În timp ce în România autoritățile abia reușesc să construiască pasaje rutiere peste cele mai aglomerate intersecții, în țările din Occident autoritățile construiesc trecători pentru animale. Totul pentru ca viețuitoarele să poata traversa în siguranță autostrăzile și drumurile intens circulate.

Pasajele sunt subterane sau supraterane, iar pe toată lungimea lor s-a plantat vegetație pentru a se crea un mediu familiar animalelor. Aceste pasaje cunoscute și sub denumirea de ecoducte ajută și la evitarea coliziunilor dintre vehicule și animale.

Primele pasaje pentru animale au fost construite în anii ’50 în Franța. Printre țările care au construit astfel de poduri se numără și: Olanda, Elveția, Germania, Cehia. În Olanda au fost construite circa 600 de astfel de pasaje pentru animale, iar acestea au condus la ameliorarea problemelor pe care le aveau cateva specii pe cale de dispariție.

În plus, și Canada și Statele Unite ale Americii construiesc pasaje pentru a proteja animalele. În Statele Unite, în ultimii 30 de ani au fost construite mii de treceri pentru animale sălbatice. Acestea au fost folosite pentru a proteja caprele de munte din Montana, salamandrele în Massachusetts, oaia Bighorn din Colorado, țestoasele de deșert din California și panterele din Florida.

Mai jos puteți vedea și alte pasaje construite special pentru animalele sălbatice.

Ecoductul De Woeste Hoeve peste autostrada A50 din Olanda, construit pentru a proteja porci mistreți, cerbi și căprioare

Podul verde construit peste autostrada A20 din Grevesmühlen, Germania

Trecătoarea animalelor din Montana, USA

Podul construit peste autostrada E314 din Belgia

Rezervația Watchung, New Jersey, Statele Unite ale Americii

Ecoductul Borkeld, construit peste autostrada A1, în dealurile împădurite Veluwe din Olanda

Podul veverițelor, Longview, Washington

Pasajul crabilor, Insula Crăciunului, Australia


Citește și: Fotografii magice cu animale în zăpadă


Parcul Național Banff din Alberta, Canada, este zona cu cele mai multe trecători pentru animale, din lume

Autostrada albinelor – singura construcție de acest fel din lume – se află în Oslo și a fost realizată pentru a proteja albinele, dar și alte insecte pe cale de dispariție

Trecătoarea broaștelor țestoase din Japonia, construită pentru ca micuțele broscuțe să nu fie călcate de tren




Podul animalelor construit peste autostrada B38 din Birkenau, Germania

theworldgeography


Citește și: 35 de fotografii cu animale surprinse la momentul potrivit