Sculpturile din plante dau viață grădinilor moderne, iar arta și natura îmbinate pe mediul viu, fie el constituit din flori, ori iarbă – evidențiază o frumusețe aparte. Horticultura ornamentală reprezintă una dintre cele mai vechi forme de artă.

Mosaïcultures este unul dintre cele mai fascinante evenimente, unde artiști și grădinari din toate colțurile lumii își expun sculpturile uriașe care par să prindă viață. Această expoziție este organizată într-un parc, sau o grădină botanică, iar anul acesta Parcul Național Jacques-Cartier este locul unde vor putea fi admirate operele de artă.

Expoziția va fi deschisă timp de 107 zile, din 30 iunie și până pe 15 octombrie, iar în parcul Jacques-Cartier din Quebec vor fi expuse siluetele neobișnuite realizate din mii de specii de plante. Tema evenimentului va reflecta 150 de ani de istorie și valori culturale din Canada, iar accesul la acesta va fi gratuit.

În plus, expoziția va fi sub forma unui traseu care se întinde pe o distanță de aproape un kilometru. Fiecare vizită va dura aproximativ 90 de minute.

Mozaicurile florale bidimensionale, în care plantele sunt de aşa manieră aşezate încât să alcătuiască un tablou, împodobesc grădinile publice de secole. În ultimii 50 de ani însă, horticultorii din China, din Europa şi din alte regiuni ale pământului au creat sculpturi tridimensionale, prin acoperirea unor structuri metalice cu plante bine alese. Mai jos puteți vedea câteva imagini în care sunt evidențiate creațiile prezentate de-a lungul timpului la Mosaïcultures.


Citește și: Grădina speculațiilor cosmice, un tribut adus naturii, matematicii și filosofiei


gatineau2017.ca/loveopium.ru


Citește și: 12 dintre cele mai frumoase grădini botanice din lume