Mituri despre corpul uman care s-au dovedit a fi false

Corpul uman este o mașinărie uimitoare, iar despre acesta încă mai munt multe lucruri de descoperit. Există ceva în organismul nostru pe care nu-l putem explica – cum funcționează și când se oprește din funcționare.

Corpul nostru este un întreg care ascunde multe mistere, iar modul în care acesta este programat este incredibil. Gândim, respirăm, vorbim, simțim și multe altele. Chiar dacă aceste lucruri par nimicuri, ele sunt un miracol al vieții.

Despre noi, oamenii, s-au realizat nenumărate studii, astfel că – de-a lungul timpului – au apărut nenumărate teorii, multe dintre ele fiind false. De exemplu, mulți dintre noi știu că unghiile și părul continuă să crească după moarte. ei bine, teoria conform căreia părul şi unghiile cresc după moarte este neadevărată.

Iată mai jos alte câteva mituri despre corpul uman care s-au dovedit a fi false!

Sângele din vene este albastru

Toată lumea are porţiuni de pe corp pe unde se pot observa venele lungi şi subţiri, de culoarea albastră.

Tocmai de aceea, încă mai există oameni care sunt de părere că sângele care curge prin vene este albastru şi devine roşu doar în momentul în care intră în contact cu oxigenul. În realitate, venele sunt albastre din cauza luminii şi a sângelui care curge prin ele şi care, deşi deoxigenat, este roşu. Mai multe detalii despre acest subiect poți afla de aici.

Unghiile și părul continuă să crească după moarte

Pentru ca unghiile și părul să crească este nevoie ca noi celule să fie produse – lucru imposibil în condițiile în care nu mai există glucoză.
Motivul pentru care se crede că acestea continuă să crească este că pielea din jurul unghiilor noastre se micșorează în timp ce se deshidratează, dând astfel senzația că unghiile sunt mai lungi.

Cititul la lumină slabă afectează ochii

Cititul la lumină slabă nu provoacă afecţiuni ale ochilor, ci doar forţează acomodaţia.

Guma de mestecat se digeră în 7 ani

Guma de mestecat nu este proiectată pentru a fi digerată de către organismul uman. De ce? Fiindcă ea conţine o bază naturală de cauciuc sau una sintetică. Cauciucul butil, utilizat în mod obişnuit în producţia gumei de mestecat, este un cauciuc sintetic folosit şi în producţia anvelopelor şi mingilor de baschet.

Chiar dacă guma de mestecat nu poate fi descompusă, ea nu rămâne în stomac timp de șapte ani, deoarece guma este atât de mică, iar cele din urmă găsește o cale de trecere din stomac și din corp.

Părul va creşte mai gros dacă este ras cu lama de ras

Este adevărat că un fir de păr tuns sau ras, deci scurt, pare mai aspru, mai gros la atingere, dar este doar o iluzie. Raderea sau tunderea părului nu modifică procesul de creştere a foliculilor, nici nu îi face mai numeroşi.


Citește și: 10 curiozități uluitoare pe care, probabil, nu le știai despre ochiul uman


Trebuie să bei opt pahare cu apă în fiecare zi

Cantitatea de apă pe care trebuie să o bei depinde de greutatea corporală și nivelul de activitate.

Folosim doar 10% din creierul nostru

Unul dintre cele mai răspândite mituri despre creierul uman este acela că oamenii îl folosesc doar în proporţie de 10%. În ciuda notorietății mitului, oamenii de știință au explicat că acest lucru este imposibil: 20% din energia corpului este consumată de creier, astfel că este greu de crezut că folosim doar 10% din capacităţile sale.

Dacă îți trosnești degetele faci artrită

Atunci când degetul este trosnit, spaţiul dintre articulaţii se mărește – lucru care duce la formarea de bule gazoase în lichidul sinovial (cel care lubrefiază şi hrăneşte articulaţiile). Bulele sunt apoi sparte de lichidul care vine să înlocuiască spaţiul dislocat, iar în acest fel se produce și zgmotul pe care toți îl știm.

Însă, acest obicei nu provoacă artrită.

Consumul de grăsime te face gras

Creierul nostru are nevoie de grăsime pentru a funcționa, așa că avem nevoie de grăsime în dieta noastră. De asemenea, ne îngrășăm dacă avem un meniu care conține multe calorii.

La oameni nu se pot dezvolta noi celule ale creierului

Există o mulțime de dovezi conform cărora creierul continuă să producă celule noi – în câteva regiuni ale creierului – până la maturitate, printr-un proces numit neurogeneză (nașterea neuronilor).

viralityfacts.com


Citește și: 30 de curiozități incredibile despre corpul uman


Adaugă un comentariu...