De la efectuarea primului transplant de organe, din anul 1954, și până în prezent s-a înregistrat o creștere uimitor de mare a numărului pacienților care au suferit o astfel de intervenție chirurgicală.

Pentru mulți, transplantul înseamnă o nouă șansă la viață. O șansă care aduce cu ea și noi obiceiuri ori poate preferințe, care se transmit de la donator la beneficiarul transplantului. Iar multe dintre aceste schimbări apar în cazul pacienților care au suferit un transplant de inimă.

Conform mai multor studii, există cel puțin 70 de cazuri raportate în care beneficiarii transplantului au raportat modificări de personalitate care reflectă caracteristicile donatorilor.

Conform unui studiu publicat în revista „Quality of Life Research”, printre cei 47 de pacienți cu transplant cardiac intervievați pe o perioadă de doi ani, 79% dintre aceștia nu au simțit nicio schimbare în ceea ce privește personalitatea lor, 15% au prezentat o schimbare cauzată de acest eveniment (de boală) care le-a pus viața în pericol, și 6% au confirmat că au avut parte de o schimbare drastică.

Un alt studiu realizat în cadrul Universității din Hawaii, efectuat asupra unor pacienți cu transplant cardiac, a scos la iveală că există cel puțin două până la trei schimbări apar în cazul fiecărui pacient după operație. Schimbările vizează preferințele culinare ale donatorilor, preferințele muzicale, activitățile artistice, divertismentul și cariera.

În unele cazuri, schimbările sunt pur și simplu legate de anumite preferințe culinare ori anumite abilități, de exemplu, în timp ce în alte cazuri este vorba despre traumă, amintirile sau sentimentele pe care donatorii le-au experimentat înainte de a muri.

De exemplu, David Waters, care a primit inima unui tânăr în vârstă de 18 ani, Kaden Delaney, a început să mănânce Burger Rings, o gustare preferată a donatorului. Un alt exemplu este Claire Sylvia, care a primit inima unui bărbat de 18 ani, care a murit într-un accident de motocicletă. La o anumită perioadă după transplant, femeia a început să simtă o poftă ciudată de a bea bere și de a mânca nuggets de pui. După mai multe investigații despre donatorul său, Claire Sylvia a descoperit că bărbatul obișnuia să bea bere și să mănânce nuggets de pui. Aceasta a scris despre experiența sa în cartea „A Change of Heart”.

Însă, există exemple și de pacienți care au dobândit anumite traume, odată cu transplantul: O fetiță de opt ani a avut coșmaruri despre bărbatul care l-a ucis pe donator. Datorită detaliilor din scenele pe care fetița le visa, polițiștii au fost capabili să prindă ucigașul.

În ciuda anilor în care s-au efectuat numeroase cercetări, formarea și stocarea amintirilor nu este încă pe deplin înțeleasă. Teoria acceptată în prezent este că sinapsele creierului joacă un rol major în formarea memoriei.

Memoria este capacitatea minții noastre de a codifica, stoca și prelua orice informație de care avem nevoie (Memoria este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor din trecut). Ar putea fi ceva pe care îl facem în mod voluntar și ar putea fi, de asemenea, ceva ce mintea îl face inconștient.

Conform oamenilor de de știință, diferite zone ale creierului sunt implicate în crearea și gestionarea diferitelor tipuri de memorie. Hipocampul, împreună cu amigdala, de exemplu, este răspunzător de ascocierea unui eveniment cu emoția corespunzătoare – lătratul unui câine și spaima pe care ați trăit-o.

Există o altă teorie cunoscută sub numele de „memorie corporală” conform căreia organele corpului, nu doar creierul, sunt capabile să stocheze amintiri. Există o variantă a acestei teorii – numită „memorie celulară” – care pretinde să explice schimbările apărute în cazul pacienților cu transplant.

Conform teoriei memoriei celulare, amintirile sunt, de asemenea, stocate în afara creierului și a sistemului nervos, în celulele corpului.

O contribuție majoră în cea ce privește această teorie au fost experimentele realizate în anii 1950 și 1960 de către James McConnell, un biolog și psiholog american de la Universitatea din Michigan.

Deși teoria memoriei celulare pare să explice ceea ce se întâmplă în cazul beneficiarilor de transplant care primesc obiceiuri și preferințe ale donatorilor, există și o doză de scepticism în cazul multora. Unii o numesc pseudoștiință, deoarece nu există exemple concrete care să dovedească faptul că memoria poate fi stocată în celule.




 MedicalDailyScientificAmericanWikipedia


Citește și: 8 simptome care anunță un atac de cord cu o lună înainte