În Noua Zeelandă, sub dealurile regiunii Waitomo, se află un sistem de peşteri spectaculoase, care se numără şi printre principalele destinaţii turistice ale ţării. Formate în urma eroziunii reliefului de apele râurilor subterane, aceste peșteri se remarcă prin grandoarea peisajului subteran, al complexităţii galeriilor şi nu în ultimul rând al faunei. De asemenea, ele sunt dovada vie că în Noua Zeelandă poți vedea locuri fascinante.

Peșterile din Waitomo au o vechime de 30 milioane de ani, însă au fost descoperite acum o sută de ani și de atunci fascinează turiștii. Tavanul și pereții peșterilor strălucesc mereu, învăluind totul într-o lumină misterioasă. Această lumină este produsă de viermi fosforescenți, numiți Arachnocampa Luminosa, specie care trăiește doar în Noua Zeelandă. Astfel, odată ce ai pășit în peșterile din Waitomo ai impresia că ai ajuns printre stele și ești pe cale să explorezi universul.

Waitomo caves10

Citește și: Fascinanta peșteră de gheață care nu se topește nici la 17 grade Celsius


Waitomo caves9
Waitomo caves8
Waitomo caves7
Waitomo caves6

Citește și: 12 piscine naturale incredibil de frumoase


Waitomo caves5

Peşterile Waitomo au fost incluse în circuitul turistic încă de la începutul secolului XX, iar de atunci şi până în prezent, numărul turiştilor a crescut constant, de la an la an. Înteresant este că la Waitomo există aproximativ 300 de peșteri, care au început să se formeze în urmă cu 30 de milioane de ani.

Waitomo caves4
Waitomo caves3
Waitomo caves2

Dacă ai de gând să vizitezi aceste minunății – află că cea mai simplă modalitatea de a ajunge în peşterile Waitomo este cu barca, urmând cursul râurilor subterane. Vei fi fascinat din primul moment de această creație a naturii.

Waitomo caves1

Citește și: Singurul loc unde viaţa ar continua în urma unui atac nuclear se află în România


Waitomo caves



 Joseph Michael/woahworld.com