Sculptată într-o stâncă – și având o înălțime de peste 10 metri, această statuie măiestoasă a fost creată la sfârșitul anilor 1500 de către celebrul sculptor florentin, maestrul Giovanni da Bologna (sau Giambologna).

Cunoscută sub numele de „Alegoria Apeninilor” sau „Colosul din Apenini”, statuia se află pe teritoriul Vilei di Pratolino și ascunde un secret impresionant. Mai precis, în interiorul său se află camere care îndeplinesc diferite funcţii prin intermediul cărora colosul a prins viaţă.

Camerele sunt construite în așa fel încât acestea ar putea servi cu ușurință drept un spațiu de locuit pentru o ființă umană.

Zvonurile sugerează că spaţiul din capul său era utilizat ca şemineu, iar atunci când focul era aprins sculptura ar fi trebuit să scoată fum pe nări.

Zidurile grotelor (camerelor) din interiorul statuii sunt împânzite cu scoici, corali, perle și cristale, iar pereții sunt pictați cu fresce ce reprezintă oameni musculoși, ori mineri în căutarea pietrelor prețioase.

Parcul în care se află această statuie impunătoare este deschis vizitatorilor din luna mai până în luna octombrie, așa că, dacă aveți ocazia să ajungeți în Italia, încă mai puteți vizita această impresionantă statuie.

boredpanda.com


Citește și: Sculpturile monumentale, înalte de peste 30 de metri, care veghează asupra Scoției