Marea foamete din 1917: Cum au ajuns românii să ucidă pentru hrană şi cât de adevărată este ipoteza canibalismului

Primul Război Mondial, un episod dur din istoria României, care a adus cu el multă suferință. Iar pe lângă luptele sângeroase de pe front, foametea a fost al doilea lucru care a dus la distrugerea populației.

Conform rapoartelor istorice, în iarna cumplită dintre 1916 şi 1917, au existat cazuri de canibalism în sudul Moldovei. Blocada impusă de armatele germane şi austro-ungare aşezărilor din sudul Moldovei, în timpul Primului Război Mondial, a provocat probleme uriaşe oraşului Galaţi în iarna cumplită dintre 1916 şi 1917. Potrivit documentelor vremii, sărăcia era îngrozitoare. Nevoia de hrănire a trupelor din tranşeele de aliniamentul Şendreni-Nămolosa-Mărăşeşti-Panciu lăsase populaţia în foamete crâncenă, iar retragerea ruşilor pe fondul revoluţiei bolşevice, dusese la jafuri şi distrugeri mari.

Mii de oameni au murit pur şi simplu de foame în iarna dintre 1916 şi 1917, iar în documentele vremii (dar şi în folclorul local) există numeroase referiri la gesturi extreme: crime pentru mâncare şi chiar suspiciuni de canibalism.

Intrerea României în Primul Război Mondial a însemnat, prin fireasca mobilizare la arme a populaţie masculine active, un adevărat dezastru economic, mai ales în agricultură.

Mii de aşezări s-au pomenit în situaţia de a nu mai avea cine să lucreze pământurile, iar pe fondul faptului că majoritatea cailor şi boilor fuseseră rechiziţionaţi pentru armată, practic activitatea agricolă s-a redus la cât putea să lucreze, cu braţele, femeile, bătrânii şi copiii.

Astfel că, sute de mii de hectare de terenuri arabile din Moldova au rămas nelucrate, iar cele lucrate au fost grav afectate de o secetă prelungită ce a lovit estul României în lunile iunie, iulie şi august, aşa că spectrul foametei devenea o realitate în toamna lui 1916.

Una dintre cele mai afectate zone a fost orașul Galați. Nu se putea face aprovizionarea cu hrană nici din udețele vecine, pentru că și ele erau secătuite de război şi sărăcie, aşa că, la începutul anului 1917, situaţia devenise deja disperată. Rapoartele arătau zeci de decese zilnice din cauza lipsei alimentaţiei sau a alimentaţiei necorespunzătoare.

La 7 ianuarie, 1917, se constata lipsa totală de pe piaţă a zahărului, sării şi chibritelor, iar la 14 ianuarie Primăria raporta Ministerului de Interne că „situaţia este grea, numărul de vite a suferit o scădere rapidă din cauza lipsei furajelor, stocurile de cereale şi faină sunt la zero, iar populaţia suferea şi de frig din cauza lipsei lemnelor de foc”.

Pentru a înţelege mai bine dimensiunea catastrofei umanitare care lovise sudul Moldovei, trebuie amintit faptul că, potrivit rapoartelor medicale înaintate Ministerului Sănătăţii, în cursul anului 1917 la Galaţi şi în judeţele Covurlui, Tecuci şi Tutova au murit 70% dintre copiii născuţi.

Aceea a fost una dintre cele mai mari mortalităţi infantile din istorie, iar unul dintre rapoarte menţionează faptul că „pe lângă cauzele deja amintite (proasta alimentaţie, dizenterie, holeră, tifos) exista bănuiala că multe dintre femeile care nășteau îşi omorau cu bună ştiinţă pruncii, pentru că nu aveau cu ce-i hrăni”. Deşi aceasta a fost doar o supoziţie a medicilor, nu putem să înlăturăm în totalitatea prezumţia că ar putea fi adevărat.

În același raport în care se pomeneşte de pruncucideri există consemnări și care au legătură cu actele de canibalism într-o mahala a oraşului Galați:

„Cadavrul unei tinere femei decedată din cauza bombardamentului a fost găsit parţial descărnat. Cei din casă au spus că părţile lipsă au fost mâncate de câinii de pripas, însă pe trup existau tăieturi precise ce se păreau a fi făcute de mână omenească”, consemnează, macabru, documentul.

În tot acest timp, germanii bombardau cu înverşunare oraşul, distrugând clădirile Crucii Roşii, situaţie care contravenea flagrant convenţiilor internaţionale. În plus, bandele de hoți făceau și ele ravagii. Crimele şi jafurile aveau scop principal rezervele de hrană ale familiilor mai înstărite, dar briganzii nu s-au dat în lături nici de la a lua obiectele de preţ, ce putea fi schimbate pe mâncare.

Conform unei statistici, la acea vreme România era un stat în dezagregare, în care teama de autorităţi aproape că dispăruse, în ciuda faptului că se instituise Legea Marţială.

adevarul.ro


Citește și: Armele secrete ale lui Hitler, în cel de-al Doilea Război Mondial


Adaugă un comentariu...