Este destul de cunoscut faptul că oameni de succes, precum Bill Gates (cofondatorul companiei Microsoft) sau Steve Jobs (cofondatorul companiei Apple) au renunțat la studiile universitare, dar mai puțin cunoscut este acela că și personalități istorice, printre care se numără inventatori și politicieni, au renunțat la școala înainte de a deveni faimoși. Unii și-au reluat ulterior studiile, dar alții nu.
Școala are un rol important în educarea și formarea profesională a unei persoane, însă, în unele cazuri, aceasta oferă prea puțin.

Iată mai jos 10 personalități care nu au pus accent pe școală, însă care au uimit o lume întreagă datorită inteligenței lor.

Ed Ricketts

Ed Ricketts a fost biolog marin, ecologist și filozof. El a ajuns cunoscut grație lucrării Between Pacific Tides (1939), un studiu de pionierat al ecologiei.

Ed Ricketts a renunțat la colegiu pentru a-și urma dragostea de ecologie marină. După ce a cercetat cea mai mare parte a coastei de vest a Americii de Nord și a scris multe cărți de specialitate, Ricketts a pomenit de termeni precum „ecosistem” și „habitat”.

Jane Goodall

Animalele poate că nu pot fi ca oamenii, dar ele ni se aseamănă într-o măsură mai mare decât ne-ar plăcea să credem, mai ales când vine vorba de primate.

Lucrările lui Jane Goodall despre cimpanzei au deschis ochii lumii despre viața acestora și ne-au arătat evoluția rădăcinilor noastre.

Cu toate că aceasta nu a urmat cursurile vreunei facultăţi, aceasta este considerată a fi cel mai mare expert în chimpanzei din lume, Goodall fiind cunoscută și recunoscută pentru munca de peste 45 de ani pe care a desfășurat-o în studierea interacțiunilor familiale și sociale ale cimpanzeilor sălbatici din Gombe Stream National Park, din Tanzania.

Ea este fondatoarea institutului care îi poartă numele, Jane Goodall Institute, fiind un puternic avocat al conservării naturii, animalelor și al habitatelor naturale.

Michael Faraday

Michael Faraday a fost un fizician și chimist englez, el fiind și asistentul lui Sir Humphry Davy. Acesta s-a născut într-o familie foarte săracă, astfel că părinții nu au avut posibilitatea financiară să îl dea la școală. Însă, chiar și așa, acesta a citit o mulțime de cărți și tratate științifice, având o ambiție incredibilă.

În fizică, acesta a realizat cercetări importante privind cunoașterea electromagnetismului și dezvoltarea aplicațiilor acestuia. Experientele lui completează cercetările fizicianului și matematicianului francez André Marie Ampère referitoare la forțele electromagnetice, reușind rotirea unui circuit parcurs de un curent electric într-un câmp magnetic. Practic, el descoperă principiul de funcționare a motorului electric cu magneți permanenți.

În plus, acesta a elaborat teoria electrizării prin influență și principiul ecranului electrostatic (sau cușca lui Faraday), enunțând astfel legea consevării sacinii electrice (1843).

Thomas Edison

Thomas Edison este cel care a creat, oficial, primul becul de succes cu incandescență, telefonul cu bobină de inducție și microfon de cărbune, kinetoscopul, fonograful și lista poate continua.

Mama sa l-a învățat să scrie și să citească, după ce a fost exmatriculat pe motivul că este mult prea încet la învățătură și mult prea agitat.

Fiind conștientă de inteligența nativă a lui Tom, mama sa l-a sfătuit să se aboneze la biblioteca locală și să citească tot ce poate, iar Tom a făcut întocmai. Până la vârsta de 12 ani, Thomas Edison citise deja Ascensiunea și Decăderea Imperiului Roman a lui Gibson, Istoria Omenirii a lui Sears, Dicționarul de științe și multe alte cărți legate de aplicațiile practice ale chimiei.

Bill Gates

Bill Gates a renunțat la Harvard, iar în anul 1975 a înfiinţat compania Microsoft, care avea sediul în Albuquerque, New Mexico. La începutul anilor ’90, compania lui Gates şi Allen a atins apogeul, sistemele de operare ale Microsoft fiind cele mai utilizate în acea perioadă, supremaţie pe care o deţine şi astăzi.


Citește și: Cum arătau cei mai puternici lideri ai lumii în tinerețe


Steve Jobs

Steve Jobs era de părere că este absurd ca școala să se bazeze pe manuale și pe profesori care stau la tablă. Acesta a fost pasionat de computere încă din copilărie și a renunțat la Reed College pentru a construi imperiul Apple.

Însă, acesta a continuat să învețe de unul singur și a participat la mai multe cursuri, printre care și unul de caligrafie, care s-a dovedit a fi esenţial pentru software-ul dezvoltat pentru calculatoarele Mac.

Albert Einstein

Fizicianul care a câștigat un premiu Nobel și care este faimos în special pentru teoria relativității a renunțat la liceu când avea doar 15 ani. A decis însă să revină, un an mai târziu, și l-a absolvit.

Ulterior a trecut și examenul de admitere la prestigioasa Politehnică elvețiană, asta după ce, în primul an, Einstein a trecut cu brio examenele la matematică, fizică şi chimie, dar nu a luat notă de trecere la restul probelor umaniste, cum ar fi istoria, limbile străine, geografia.

Albert Einstein a fost dezamagit de ce se preda la cursuri, considerând că profesorii nu sunt la curent cu noile descoperiri, pe care le studia singur.

Einstein este cel care a reușit să sintetizeze într-o frază disfuncționalitatea sistemului de învățământ: „Dacă judeci un pește după capacitatea de a se cățăra într-un copac, va trăi toată viața cu impresia că este prost”.

Benjamin Franklin

A fost politician, publicist, om de știință, inventator și coautor al Declarației de Independență a Statelor Unite ale Americii. În ciuda acestor lucruri, Benjamin Franklin nu a reușit însă să facă nici liceul.

A fost al 15-lea copil din familie și cel mai mic fiu. A petrecut doi ani la o școală din Boston, după care a renunțat la studii, la vârsta de zece ani.

Srinivasa Ramanujan

Srinivasa Ramanujan Iyengar a fost un matematician indian și unul dintre cei mai mari matematicieni ai secolului al XX-lea. Deși nu a avut nici o pregătire formală în matematică, până a fost descoperit de profesorul Godfrey Harold Hardy, nefiind de fapt nici o zi la o școală „tradițională”, a adus contribuții substanțiale în domeniile analizei matematice, teoriei numerelor, seriilor infinite și fracțiilor continue.

Până l-a întâlnit pe profesorul Godfrey Harold Hardy, care a insistat ca Ramanujan să studieze sub îndrumarea lui la Cambridge, a folosit sisteme de notație matematică formală inventate în totalitate de el însuși.


Citește și: Ultimele cuvinte rostite de 17 personalități înainte să moară