Fotografii panoramice ale unora dintre cele mai frumoase locuri din lume

Localitățile cocoțate pe coastă întotdeauna au avut un aer de vacanță, fie că vorbim de cele de pe coasta însorită a Greciei sau de orașul Rio de Janeiro din Brazilia. Peisajele de poveste sunt exact ceea ce îți trebuie pentru a te relaxa. Oriunde o să mergi o să întâlnești turiști, însă asta nu înseamnă că nu o să ai parte de o vacanță pe cinste.

De exemplu, Regiunea Cinque Terre din Italia este cunoscută pentru frumusețea sa, iar zona coastei, cele cinci sate și dealurile care le înconjoară protector fac parte din Patrimoniul UNESCO, din situl protejat mondial denumit Parcul Național Cinque Terre. În toate cele cinci sate o să te întâmpine arhitectura veche și vei vedea fațade pastelate, ușor decolorate, flori și localnici care par să aștepte linistiți ceva. Însă ei nu așteaptă, ci trăiesc și se bucură de tot ceea ce îi înconjoară.

Noi îți prezentăm câteva fotografii panoramice ale unora dintre cele mai frumoase locuri din lume, iar dacă ai ocazia să călătorești – merită să treci și prin Monaco, Franța sau Portugalia.

Rio de Janeiro, Brazilia

panorameSursa: infohostels.com

Insulele Lofoten, Norvegia

panorame1Sursa: mauriziorellini.com

Cinque Terre, Italia

panorame2Sursa: drscdn.500px.org/matadornetwork.com


Citește și: 19 destinații de vacanță desprinse parcă din povești


Antarctica

panorame3Sursa: Trey Ratcliff

Kauai, Hawaii, Statele Unite ale Americii

panorame4Sursa:  Paul Bica

Dubai, Emiratele Arabe Unite

panorame7Sursa: wikimedia.org/matadornetwork.com


Citește și: Natura uimitoare, în 22 de imagini care te lasă fără cuvinte


Islanda

panorame8Sursa: Chris Ford

Ha Long Bay, Vietnam

panorame9Sursa: huonghaisealifecruise.com/matadornetwork.com

Insulele grecești

panorame10Sursa: blamethemonkey.com/matadornetwork.com

Peninsula Dingle, Irlanda

irlandaSursa: Cord Cardinal

San Francisco, California, SUA

panorame11Sursa: douglaswhaley.blogspot.ro


Citește și: 30 de fotografii needitate care par a fi ireale


CAPE TOWN, Africa de Sud

panorame12Sursa: matadornetwork.com

Monaco

panorame13Sursa: Christian teillas

Coasta Algarve, Portugalia

Quiet cove at Praia da Marinha, Algarve, Portugal

Sursa: matadornetwork.com

Arhipelagul Florida Keys, Statele Unite ale Americii

panorame15Sursa: romancehoneymoondestinations.com/matadornetwork.com

Normandia, Franța

panorame14Sursa: worldfortravel.com/matadornetwork.com

White Cliffs din Dover, Anglia

panorame16Sursa: rulebrittania

Orange County, California, SUA

panorame17Sursa: Justin Brown

Dalmația, Croația

panorame18Sursa: www.theluxtraveller.com/matadornetwork.com